Asceza

Asceza nu are mădular, dar Ordinea? Oho! Dar Adevărul? Mă-nclin și m-ascund. Adulții să nu vorbească de adevăr. Cât despre foc, eu cred că el nu se stinge niciodată, indiferent de sex, rasă, vârstă, obiceiuri. Ne bucurăm de același soare, dar nu suntem frați. De ce? Prea mulți păcătoși s-au dus în pământ. Năramzi printre măslini se-mpart, un dor, apoi durerea, zăpezile, se uită totul? Grădinile închid în ele o taină. Tu, cititorul meu aștepți să spun ceva. Ascultă și tăcerea, e un sfat. Ghitara jalnic sună. Și nici un drum nu te va mulțumi. Doar vânătorul știe al său drum. Într-un adânc de ape vei găsi cuvinte. Diamante lichide. M-aș dărui și lor, dar totul curge, omnia fluunt, omnia mutantur. Să nu uităm de facere, de întrupare. Să ne ferim de abstracțiuni, așa zic. Ele ne aduc suferință. Arta este totul sau nimic, contemplarea este miezul. Misterele nu se schimbă în timp. Cea mai eroică este lupta lui Iaacov cu Îngerul. Până și stelele cad. Purtăm peruci sau măști, dar suntem încă noi, aceiași, din copilărie. Polonius, cel ascuns pe jumătate. Nu căuta instrumente în codru, în câmpie. Nu refuzați cântecul. Înflorirea, vestejirea, apar, dispar. Unde există formă, lipsește esența. Există mereu o cale de întoarcere, dar noi nu o recunoaștem. Eu nu știu ce înseamnă omul adevărat, știu ce este omul. Există cuvinte care cuprind alte sute. Mai este și sentimentul că nu exiști. Sânii tăi îmi acoperă fața. Între ei voi plânge și mă voi bucura. Să pornim de la sfârșit spre început. Acolo și atunci nu mai există. Timpul devine încâlcit, ne vom limpezi privind unul în ochii celuilalt. Suntem veniți cu arca lui Noe. Un papagal, o glumă colorată, avataruri. Orice balanță – aroganță. O despărțire fără despărțiri. Ce aș putea să-ți mai spun? Tăcere, restul sunt vorbe.
BORIS MARIAN






　 |








　








Moment

Simfonia a Cincea beethoveniană,
În arome de pește prăjit,
Trec mașini, cineva e lovit mortal, Un câine urlă prelung,
Mă grăbesc spre casă, voi scrie
Poemul de dragoste, așteptat. Mi-am irosit viața, mi-am mirosit moartea, un iz de nectar și sulfină,
mergeam pe ape-lumină,
dar Domnul mi-a dat înc-o șansă,
ca unui rege o Franță,
am pătruns în inima ta, iubito,
un don Juanito?
Ce pușlama, strigă îngerii,
Lasă-i în Valea Plângerii,
Rostogol prin ierburi, verbul
A ne iubi. Demn e cerbul.

Mai puțină teamă, indiferență,
Sunetul adânc, de aramă,
Penitență, Doamne, penitență,
Recife negre întâlneam cândva, Oceanul se scufunda, Soarele ronțăia oameni și pietre,
La ce să scriu pe perete?
Ochii tăi, zidul meu,
Ochiul lui Dumnezeu,
Atunci ai coborât , înger blând. Să te părăsesc? Nicicând.

Un secret ce salvează viața?
Zăceam în zăpadă, dimineața.
Oare când am băut această zăpadă?
Când a intrat Transatlanticu-n radă?
Un uriaș pe catalige, timpul nostru. Care timp? Care e rostul? Empitric trăim, gândind imperial,
Doar chipul dragostei e palid, oval.
Fluturii fac un zgomot ciudat,
Parcă o rudă a decedat.

Strălucirea soarelui, trecută,
Undeva furtunile se nasc,
Prima mea iubire prea durută,
Sufletele-n ceruri stele pasc,
Cad zăpezi anemice pe case,
Frunzele apar și mod prea des, Prima mea iubire, ca o plasă,
Crește plasa, fire se-ntrețes, Nu uităm nimic din ce ne doare,
Râsul este drumul spre neant, n-am să râd pentru că totul moare,
din regrete cresc, hazar gigant.
În Caucaz eu m-am născut, tot hazul,
s-a reconstruit Caucazul.

Boris Marian






　 În parc femeile au înflorit,








este april și ninge cu petale,


on a cloud I saw a child


and he laughingsaid to me,


foare, flori de ca n-aș fi,


veșnic tânăr ca-n april?


Ca un vin, ca un gin,


farmec și de farmec plin,


stea din luna lui april,


har cu har, suflet de foc,


o, mein Gott, o, my rock.


**************************


Încercuit de zâmbete mă simt ca un lăstar,


închid ochii, este iar april


și trupul e prea greu


să fiu din nou ce-am fost.


BMM