Lumea ca un buzunar

Lumea ca un buzunar Buzunarul a fost o mare invenție. Ca și plagiatul, trădarea, injuria fecalizantă, Ar trebui să poarte unii pamperși la gură, e nevoie, Un început de tragedie, iar la final – tăcerea lașă. Orbii umblă prin istorie, întotdeauna. Se înșeală pe ei înșiși, nevrând să vadă dincolo De propria orbire. Cel mai frumos poem, iubito, E cel pe care nu l-am scris, nu stă-n puterea noastră Să ne iubim sau să urâm la ordin. Ce-i dragostea? Spun unii că-i vânătoare, pescuit, o cacealma la poker, De unde vin atâți locuitori ai grotelor nedesfundate? Aud o voce dincolo de lacul înghețat . E în zadar , copile, lost love and rememberance. Din alfabet vom scoate miere, Precum albinele, poeții Au suflet, sufletul nu piere De-l veți lovi de toți pereții. De latră câinii, caravane Vor trece legănându-și visul, Nu se îngroapă în coroane Adâncul muzical, abisul. Soldați necunoscuți, victorii Pe care nimeni nu le știe, Poeții-n veci, nemuritorii Plutesc pe aripi de hârtie. BORIS MARIAN