Megapoemul

Megapoemul Oricare organ are sunetul lui În concertul vieții, mai sus și mai șui, Creierul strigă tăcut ca un corb, Organul iubirii e surd și e orb, Circulăm pe un drum fără borne, în jur, Nu e câmp și nici mare, imperiul e sur, Infinitul la care nu ne-adaptăm, Unde-s munții și hăul? Ca nebunii cântăm. Creațiunea-i tăcere ori numai păreri? Există mai mult ce a fost până ieri. Singur aprobi, singur renegi, Nu e nimeni să-ți spună să râzi și să pleci. Aventura așteaptă, Providența-i mister, Tăcerea complotului reginei Esther. Vinovați fără vină, mereu pedepsiți, Culorile vidului, calicii căliți. Tăcere nocturnă, final așteptat, Prometeu și Sisif ne-au înșelat, Răul are a mie de flori, de culori, O misiune de ai, faci numai erori, Comoara-i pierdută, semințe în vânt, Ce a fost înainte de primul cuvânt? Un ecou poate fi după orice eșec, Generos e Neantul, aparent este sec. Dar din imnuri se nasc și îndemnuri, impuls, Calea Lactee nu e de muls, Marionetă sau om, alege sau uiți, Pe tine mizează vagabondul desculț, Violența tăcerii, rătăcirea-n rostiri, Monolog paralel cu splendide iubiri, Un joc început și neterminat, Unde ești sau ai fost? Ori nu te-ai iscat? Uitat e potopul, pe ce dimensiuni Ne readunăm pentru promisiuni? Dialog ventriloc, verbul naște mereu, Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu, Despuind adevărul nu găsim mai nimic, Iubirile mor, se preumblă pe dric, Elocvențe de tablă, un vacuum stătut, Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut, Iar abisul își cheamă noul abis, Catastrofă nu este, a fost doar un vis? Și astfel parcurgem mereu acest drum Fără borne, iubesc doar ce știu acum. BMM