Licurici

Licurici Să te oprești în pustiu, Să termini cu epoca de aur, Părțile cuvintelor sunt a,b,c, În august se coc testiculele, Urania ne-a vizitat azi noapte, Eu m-am trezit de două ori, O dată eram pe o femeie, Eu te-am visat gravidă, Nici pantalonii nu coboară singuri, Cineva se plimbă pe marginea geamului, Are două spline și nici o inimă, Ești fiul sau fiica celui decedat. Stinge lumina, diavole, Eu am chemat un licurici. Dacă plouă, vine iubirea, Dezleagă și calul și herghelia, Sparge și geamurile, vine iubirea, Soarele își arată chelia. Ești nebun, spune iubita, Eu o sărut, asta-i ispita, Plouă, ninge, eu o iubesc, Devin copac, pentru ea cresc. Vine un câine critic, se pișă, Eu sunt copacul, tu ești o ricșă, Plouă și plouă cu puradei, Că de aia n-avem nici lei. Că de aia suntem căței, Viva Respublica, viva El Rey. Dumnezeu nu a murit, Nici noi nu murim, Eu cred în nesfârșit, Trupul este-n țintirim, Sufletul este mereu Liber ca și Dumnezeu, El este aici, acum, Oriunde, mereu pe drum, Nu poate fi trist, când vrea, Intră el în cineva, Iar tu, cititorul meu, Mâine tu vei chiar eu. Pinochio Iubesc pe Pinochio, pe Buratino, Îmi fac cu ochiul, iubesc pe Malvina, Degeaba prietenul se încordează, Vine Pinochio pe-o iapă brează. Degeaba muzele se bat în curte, Apare Malvina, îi crește burta, Ea o să nască altă poveste, Nimeni, Malvina, ca tine nu este. Eu sunt Pinochio și Buratino, Îmi faci cu ochiul, mă-nșeli, Malvina. Egalitate voiau și galii, Liberții voiau librete, corale, Frăția apare în Bărăție, Iar comuniștii devin miniștri. Toxicomanii, ca și cumanii Ocupă Europa și ne iau banii, Dar peștișorul de aur surd e, Peștele mare adună curve, Marx trage apa și arcul, Munca înnobilează țarcul, Capitalșismul ridfică valul, Tsunami, fraților, astăzi e balul, La zece fix, eu trec iar Styxul, Scriu la computer, am pierdut pixul, Acolo mă doare, acolo vă doare, Viața-i frumoasă, lumea e mare. Scopul vieții Ca să scrii un tratat Despre scopul vieții, ar trebui să fii Dumnezeu sau Satana, scopul vieții nu există pe acest pământ, important este să respiri alături de o altă respirație, să pășești alături de alți pași, să pui întrebări la care nu vei găsi răspuns, iar singurul martor al existenței tale să fie primul fir de iarbă apărut în februarie. Nu-mi doresc laude-n viață, Nici în moarte, Prietenii s-au dus în alte sfere, De mă veți regăsi-ntr-o carte, Veți ști cum am trăit în alte ere. Mormântul meu o să-l desfacă anii, Pe ape subterane o să plutească Ușoare oase, vor cânta guzganii și cai- roboți de aluminiu o să mă pască. Atât am fost, poate n-am fost nimic, Dar de iubit, vă spun, eu v-am iubit. Cavaler – Diavol Cavaler trist și palid și frumos și aspru-aprig, Cavalerul-Diavol care Călărea un cal ca bezna. Toți încearcă să-l gonească, Latră câinii, gospodarii Bat talanga, guițătorii Au tăcut, speriați de moarte. A plecat, dar din comună A fugit cu el o jună. Sfânta Solitudine Sfânta Solitudine, zile-ntinse, pudice, Floare unică – sexul, dincolo – Iadul. Fericit cel care a trecut Pragul. Fericiți cei care scriu. Ei nu construiesc piramide, Ei nu pornesc un război. Sfânta Solitudine, Ordinul Solitarilor Ție se închină, floare unică, pudică. Tablou Afară se așternuse o zăpadă proaspătă, Luna strălucea ca o garoafă, Singura fereastră a celulei, cu gratii Lăsa la vedere un chip gălbejit De vechi locatar. Pe umărul gălbejitului trona un papagal imens , roșu. Acesta era poemul lui Villon. Cât de târziu o fi? Mă întreabă tâlharul. M-am ferit să-i răspund. Lucrătorii lovea cu sete cuiele Spânzurătorii. Lemnul vuia vesel. E cam târziu, i-am răspuns După un prelung răgaz. Poem pentru Nimeni Nu poți trăi cu-nțelepciune, singur, Cum strălucește soarele în linguri, Ești vultur ori ești șarpe ori ești om, Nu poți visa de te0adâncești în somn. Iubesc, învăț, n-am încetat nicicând, Până voi fi cenușă ori pământ, Iar prin iubire-nvăț de două ori, Primind lumina sunt luminofor. Primind sărutul redevin bărbat, Eu știu și nopțile în care m-ai visat. Xxx In memoriam Shakespeare Is this the scourge of our land? Mă-ntreabă un golan galant, Judje you, my Lord, then between us, Eu sunt poet, tu – de pripas. All hapiness, pardon, my Lord, Am avut templul într-u n cort și ne iubeam precum Romeo cu Julieta sa de rouă. Tristele Să fii orb? Înțeleg. Îți ascunzi privirea De lumina soarelui, De propria mea privire. Să fii orb cu adevărat? Voi privi în locul tău. Dar tu nu ești orb, ești trufaș, Poate semeni cu mine. Doi orbi, eu și tu, Doi oedipi, fie. Nici așa nu accepți. Se pare că vom porni pe căi diferite. Depinde unde ajungem. Depinde? De ce? Știu, nu știu nimic, Dar știu ceva, știu că-mi ești amic, dar nu-mi ești proptea. Astăzi tu mă lauzi, Mâine mă înjuri, Tot adaugi și scazi Din învățături. Ce e bine azi, Mâine va fi crunt, Barba tu ți-o razi, Dar rămâi cărunt. Râd cei ce nu știu, Nici nu vor a ști, Râd și eu și scriu Doar pentru copii. Nu am încredere în pupici, Prefer o înjurătură sinceră, În locul sărutului Din vârful buzelor, Prefer să fiu rănit, În loc să fiu stropit Cu saliva lingușelii, Iubesc lupii, câinii fără stăpân, Cu condiția să aibă Nițel creier. Ah, nu există? Luați-mă cum sunt Sau nu mă luați defel. Respect cel mai mult Firul de iarbă răsărit în februarie. Filosof vrea să fie oricine, Dar nu oricine e filosof, Îmi spune iubita Din patul ei mov. Este vorba de spirite viguroase, Adaugă băiatul care Vinde case. Ce anume persistă și ce rezistă? Contrariul curgerii Este pământul, Dar și cuvântul, cântul, vântul Vânându-l. Iubita stă goală În patul ei mov. Nu oricine e filosof. Principiul identității Instalat în propria ființă, Greu s-ar putea discuta Această chestiune, Prefer să privesc un câine, O javră proletară, Hrănită cu oase de pui, Prefer o pisică inteligentă, Ce spune din coadă Că este mare amatoare De lapte și muzică bună. Prefer un copil încercând Să-și contrazică bunicul, Dând din picioare de nervi, Dar Heraclit, Parmenide Nu mă lasă, Vin noapte de noapte, Ca doi vampiri fără milă, Iar lângă mine iubita n-aude, nu crede. BORIS MARIAN