Virtuțile răbdării Un mausoleu din lotuși, păstrând fidel doar chipul, În vârf cu o statuie sfidând în timp nisipul, Tăcerea e risipă, vorbirea-i de argint, Când spun despre iubire, să crezi, nu știu să mint. De Cyrano știut-ai, el a murit iubind, Câți purtători de haruri de dragoste se sting? Ce-ți pasă, prea terestră, frumoasa mea Inir, E miezul nopții mele, în zori voi fi zefir și voi cânta în geamuri, sub uși, printre crengi, iubirea-i misterul , nu dezlegi. *************************************** Cum poate frumusețea să sporească Când e perfectă, iartă-mi întrebarea, Lumina cum pătrunde, o fereastră E tot ce-i trebuie, dar numai până seara. Apoi se face întuneric, vin strigoii, În febra nopții frumusețea nu se vede, În întuneric mor și lașii, mor eroii, Numaipoetul a rămas, el crede Că totul neschimbat rămâne, Iar ceasul bate, bate, Doamne, câine. BMM