Omul de stâncă

Omul de stâncă Un om visa să fie iubit, a așteptat trei secole, s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii să-și cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva erau doamne de curte, iubiți cu duiumul se adunau în jurul lor, dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se cățărau pe blocul de granit, un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morților timpurii, în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, știau ceva, astfel este și inima ta, Krimhilda, puțini cunosc povestea, din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară trec la intervale precise, precum fugile lui Bach, I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule, Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbușire, Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen, În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare, Așa trăiește poetul, din moarte în moarte, din viață în viață, Ca astrul solar. Doar atât. Boris M. Marian