Panoramă

Panoramă Trăim între buline, droguri și smoguri. ( panoramă) Trăim între buline, droguri, smoguri. Clopot robust. Victimă și efect. Numărul zece latră. Mulți oameni au reverii. Dar nu-l știu pe psi. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit libertatea de care se bucură nebunii . Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , ei știu că mor. Atunci, de ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului. Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă? Spune, te rog. Mulțumesc. Hohot de râs, homeric și himeric. Ecou monstruos.Nimic nu mai urmează. Să-l văd eu pe William Shakespeare încolonat. Treceam peste o râpă adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? O, biruință amoroasă. . Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele. Selbsterfahrung, cercetarea de sine. Voi mai dormi vreodată? Ce este liniștea? Un procent din moarte .Lagune, lacune. Normalitate. Provocări. Viață scurtă. Durerea fizică ne umilește, cea sufletească ne înalță. Nu mă las nemărturisit. Spune undeva Nietzsche. Nu mă luați drept altul. Nu sunt nici virtuos, nici monstruos. Nici înger, nici satir. Nu încerc să îndrept omenirea. Îl iubesc pe Dionis, îl admir pe Apolo. Oricare idol are picioare de lut. Din fericire, nimic nu este ideal. Adevărul este mereu interzis. Realitatea și-a pierdut sensul. Aici nu se cere credință. Singurătatea nu este un noroc pentru nimeni. Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești .O lumină aurie îmi pătrunde printre pleoape. Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la dreptate și la independență. NU am resentimente. Lupta nu te poate lăsa cu resentimente, câștigi prin faptul că lupți. Resentimentul este un semn al înfrângerii. Mă risipesc, spun cam ca Rilke, timpul și moartea mă cheltuiesc. BORIS MARIAN | Mor toți copacii, Câinii umblă triști, Boschetarii părăsesc parcule, Gândurile mele se ascund Prin cotloanele creierului, precum cârtițele, ce va scoate la iveală primăvara? Ne așteaptă o iarnă Tulburător de albă, De disperare , un mort Va întinde o mână, Eu știu să strâng Mâna unui mort. Am o mare înțelegere. Numai cu drasgostea Nu-l pot salva din adâncuri. Pe reverul hainei se așează toamna, Ciudată îmbinare de omidă cu o scamă, Xilofon tăcut, Xilofon sângerând. „Niciodată toamna”, ascultam Vinul bolborosește amenințător, O demență mov, proliferând gălbenele. Agată ascunsă în suflet, Feerie la vedere, Ne sărutăm parcă pentru ultima oară, Două lipitori ambigene, Nici o fantezie, O vânătoare deznădăjduită, Cum cade timpul - vertical, Rochia ta se despică, ești goală. Boris Marian În cimitirul sobru, demn Mă preumblam cu un picior de lemn, Scriam poeme funerare Pentru motani duși la castrare, mi-a spus un clasic – fii atent, poemul tău are ghivent, numai șurubul este strâmb, apoi tăcu , era-n mormânt. Ce greață îmi era de tot, Doream să mor, doream să scot Din mine oricare-amintiri Altfel nu pot să mă mai mir, Le știu pe toate, ce mai vreau? O ceașcă mică de cacau, Pe care spuma descria Numele tău, iubita mea. Am hotărât să nu mănânc, Să nu mai dorm, să tac mormânt, Din mine crește un copac Lăudat de-un cuc și-un pitpalac. B.M.M |