Quarelin

Quarelin În mine a intrat o bilă roșie, O simt în fiecare poem, nu murim, nu, Poemul a fost trecut pe raftul doi, Pe ici, colo, pâlpâie o lumină roșie, O metaforă atotvindecătoare, Cadențe trezind suspiciuni și dureri, Călimări înalte sunt date la topit, Colile albe au fost îngropate de mult, Autodevorator trece șarpele boa-ban, În chisoarea datornicilor este acum muzeu pentru elevii preșcolari, zeloșii informatori nu au descoperit încă poemul valabil, kolodbaleav, așa se numește speranța, din robia Aegiptului am ieșit fără să mă ud, la Babii Iar totul e liniștit, morții nu țipă, nu mai țipă, că tot degeaba, bem o cafea cu moartea, o, Marele Templu al tuturor religiilor, cât o fi costând? Oamenii de cenușă nu pot plăti. Versurile mele le citesc orbii cu degetele, Cei vii, cu inima, pe unde este ea, Dar bila roșie se plimbă prin trupul meu, Nu o căurtați, nu are legătură cu textul. BMM