miercuri, 28 decembrie 2016

Sinagoga

Că s-au făcut din lemn, din piatră, din cuvinte, Sunt sinagogile, mereu ne-aduc în minte Cine suntem, am fost, mereu vom fi, Să ne-ntâlnim, să-ncepem a citi. Bunicii mei acolo mă duceau, Bunicii lor cândva la fel mergeau, Moshe ne-aduse Tora-n Tabernacol, Avem un Dumnezeu, n-avem oracoli, Tăria noastră stă-n credință, în unire, E sinagoga loc de nemurire, De-nvățătură și de pomenire, Se vor întoarce dragii noștri morți, Viitorul va intra pe nalte porți, Căzură Templele, dar noi nu am pierit, Se-alină sufletul în sinagogă, liniștit, Să nu uităm trecutul, Doamne, spune, Cum s-a făcut lumină iar în lume, Din lumânare, din durere, din credință, În Aron Kodesh e izvor de biruință. De-aceea eu sărut iubind-o Cartea Sfântă, Iubirea-n sinagogă ne cuvântă. Aproapele citește, aud șoaptă, Copiii mei, e sinagoga ce v-așteaptă. BORIS M. MEHR 28 DEC. 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu