Aseară la ora zero și un sfert

STARE DE FAPT Aseară la ora zero și un sfert s-a stins din moarte prietenul meu. El avea un avantaj/dezavantaj – era infantil. Se refugiase în infantilism planificat. Spre deosebire de adulții obișnuiți, artiștii sunt exact niște copii buni/răi, inteligenți/or not, au imaginație debordantă, le place frumosul, mint din joacă, nu-și asumă pervers responsabilități de nici un fel, nu cunosc jocurile politice, știu că nu știu nimic, uneori știu totul la nivelul absolut, cred fără a se gândi, la ceva Superior, fără tangență directă cu ei, deși nu sunt întotdeauna doriți, fără ei omenirea ar dispărea. Mă refer la copii și la artiști. Seriozitatea este un viciu neplăcut, dar nici glumele proaste nu plac celor ce beau vin rar și gustos. Vinul artei. Punct. Acum întreb – tu , cititor/cititoare, de ce mă lași singur? Copiilor nu le place singurătatea. Ei există datorită adulților. Este o dependență greu de ignorat. Descompunerea obiectului Deci, descompunerea obiectului cu pricina, Din obcina Moldovei, ca și metaforizarea Din comuna Mazărea, nu au fost niciodată, Nici ciudate, dorințe împlinite în plină splină, Un camion se oprește brusc și geamurile din el Cad pe asfalt, cioburi multicolore, fluturi reci, Doamne, vitraliile, zise habotnicul, cu barba Lui Lev Tolstoi, carele era mare șmecher, Îngeri cu aripi uzate cădeau pe chelia profesorului, Cineva îl prinse pe unul de picior, credea că e Dumnezeu, Nici vorbă, un cerșetor puțin afumat se instală pe umerii Profesorului, ca în povestea lui Sindbad, Eu am fugit de la locul dezastrului, Am pierdut lecția de descompunere a obiectului Carele ar fi chiar viața însăși, draga de ea. ************************************************ Eu îmi petrec sărbătorile Alergând la capătul lumii și dincolo de el, acolo îmi regăsesc copilăria, prietenii, globurile de aur, minunile, fata Mimi, pe care o iubeam, îmi amintesc mirosul de coacăze negre, de căpșuni, uneori mi se pare că simt laptele mamei, Doamne, de aș putea trece dincolo de naștere, în lumea celor ce nu au venit încă, părul lung al ielelor ce mă țin prizonier, aurora boreală coborâtă în trifoi, pietrele prețioase picurând peste case, iar tu, iubita mea, ce ai putea aștepta de la mine? Nu, n-am să mă plâng, voi reveni într-o noapte. Printre regii-magi , poate, voi și eu, tu așteaptă. BMM