Copiii altora
luni, 24 martie 2014
Copiii altora sunt copiii noștri. Ce ușor se
intră în rai, ce greu se naște un copil. În ziua a șaptea , Maria își târî trupul slab la biserică. De o lună îi murise
mama. Vântul bătea ușor. Rude sărmane se găsesc peste tot. Dar de Watteau ce
ziceți? Spaima era ca o nimfă. Sacou gris, pantaloni gris. Dar Igoriuncik? Aista,
da, nume. Un copil. Luna e și ea un
copil. Întors din război cauți femeia. Călătorii imaginare pentru copii. O
adevărată nomadosofie. Brăila cu mila, Buzău cu Dumnezeu. Acordeon, tu ești
unealtă divină. Din tine se nasc copiii. Un sărut de toamnă, unul de iarnă. Un
sărut – un copil. Ți-aduc odrasla unei nopți cu aripi de sânge, au arome și
aur, cu diamant geros, lampa angelică se sparse. La ora surâsului privelnic,
fața părintelui se lumină. Maica își legăna pruncul. Genunchii-s reci, primește
pruncul. Violă și clavecin în glas.
Femeia curge-n alb , gurile sunt arse, azurul însetat te soarbe. Poetul
spunea, ce spunea el? Azi noapte el s-a dus să se plimbe prin Calea Lactee, ești
prea tânăr, i-am spus, el a murmurat
ceva, o formulă, nu știam că era cabalist, e drept că ultimul timp purta
pe cap mereu o pălărie și repeta că ziua morții este și ea o zi. Dar ziua
nașterii? Nu mi-a răspuns, a fugit de la locul faptei,pentru
prima oară l-am zărit zâmbind, un zâmbet frumos, luminos, apoi m-am trezit cu o hârtie mototolită în mână, era
tot ce rămăsese din el, a râs, dar eu nu-l mai auzeam, mă acoperise o lacrimă.
Boris Marian
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu