Proză amară
Prin minte îmi trec Popey marinarul, Money lepădatul, chel și
crud, Dida Cuțitaru, mereu plânsă și desculță, Femeia – Jurist, ba în uniformă
, ba cu o feregea albastră, piratul
Stancagri, mincinos, compilator de calomnii, Platon din Texas, politicos, dar
gata să-njure, ehei, mulți. Grădina e
mare, bostanii –numeroși. Mă aflam pe un velier naufragiat în largul
coastelor africane, nu prea mai erau supraviețuitori, strigam în zadar. Trăim între soare și oțel. Soarele- viața, oțelul-moartea,
ambele strălucesc, ambele ne hipnotizează. „Hoinari pe pământ, cutreierăm
drumuri și pustiuri, uneori ne târâm, alteori mergem drept și ne călcăm în picioare”, nemuritoare vorbe spuse
de un nefericit, K.H. Primejdioasă e foamea. La orele prânzului , o brișcă de nobil burlac intra vijelios pe poarta hanului să caute suflete
moarte. Pe când Michelangelo scria memoriile unei gheișe…Un pian mecanic la
curtea regelui David, din turnul sinucigașilor căzu, însângerat, un porumbel, poți
pune stavilă Pacificului în mișcare? Incest, delir, orice ar fi, eu tot nu
cred. Mai degrabă citesc despre crimele din Oxford, după ce am părăsit Berlinul
trupelor de asalt. I adevărată bufoniadă, zău. Nu te speria, nu, ia un calmant.
Nu mi-am luat loc de veci, voi avea grijă după ce mor, am să pun o piatră, am
să aduc flori și am să-mi reeditez scrierile. Nietzsche ascuns într-o portocală, între sâmburi ca Tom Degețelul. Plânge,
îl auzi? Un cavaler străbătea nordul extrem, printre eschimoși înghețați de
frig, urși în stare de letargie sau drogați, foci
pline de sentimente umane. Akhenaton , dă-mi drumul, nu mă ține ostatic în
splendorile Orientului. Bună seara , le spun bufnițelor mele domestice. Oskar avea o tanti Rosa, îi cânta la
mandolină, „Lasciati ogni speranza”, o înveselea, până ce a făcut femeia un
infarct ireversibil. Chiar împăratul
muștelor a bâzâit un pic. Pot ridica castele ale furiei, dar istoria iubirii
este de necuprins. De aș petrece cu tine o iarnă la Marienbad sau la
Baden-Baden. Iarna, acolo nu este nimeni, doar niște lei de piatră mai mârâie
în pustiu. Malina nu era malignă, sigur. Extrem de tare chestia și incredibil
de aproape, mai să nimerești ca Alice
dincolo de oglindă. Un ultim cabalist cânta în prezența unei curtezane. Maria
Theresa dormea la acea vreme. N i s-a
tăiat capul niciodată, precum fiicei ei. La Tibru, la Tibru, strigau studenții,
un strop de pornografie îi înnebunise pe toți. Teroristul se ascundea într-o
gură de canal, respira anevoie, multe cadavre putrezeau dedesubt. Încet intrăm în
delta lui Venus, cineva ne îndrumă. Așa o fi fost și călătoria spre centrul Pământului.
În grădina Binelui și Răului nu intră oricine, mult simț de orientare, noblețe, altele ,
trebuie să ai. În suburbie se ascunde un Buddha, pe trupul său era scris întregul cod etic al omenirii. Cum poți
măsura viteza unei căsătorii de amatori? Torturați-l pe artist și veți merge în
Iad. Adevăr zic vouă. Un rege aiurit nu
stă niciodată pe tron, de obicei este strâns legat. Cum trăiau morții cândva, ce bine o duceau. Ascultă
și tânguirea licornului în vale. Un vis
a murit, să-i cântăm prohodul. Dăm jos
măștile și descoperim altele. Ș.a.m.d., totul este neluminat. Familiile
psihotice sar peste primăvară. Focul a izbucnit în pavilionul de ceai , apoi a
cuprins palatul imperial, vai. Noe avea
și el un copil, dar nu-l vedeai printre papagalii, purceii, vițelușele aduse cu
corabia. Se aude o voce în depărtare – este baritonul din Milano, un diavol.
S-a închis fabrica de măsele, s-a mutat în incinta cimitirului. Sfântul bețiv și-a
publicat memoriile. O minune. Dansezi kabuki și îți trec toate bolile. Cutremurele
se transmit în spațiu și în timp. Ultimele sunt mai importante. Cercul
nebunilor devine tot mai larg. Dumnezeu vrea să le dăm apă balenelor. În
sfârșit au venit zăpezile de primăvară, au înflorit merii și cireșii.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu