Vanitas

Vanitas

 

Când a ajuns mare, a început să inventeze

Tot felul de povești, de obicei  fioroase,

Tocmai el, care era un înger,

Dar prin fața lui a trecut o femeie frumoasă,

Apoi chipuri, tușeuri, totul luminat,

La margine de rai și de neant,

El a știut atunci că  totul trece,

Că se reduce  la petale, se usucă,

Pe cine va iubi, tot va muri,

iar după moarte-ncepe  un alt basm,

din fulger  fulguia misterul, de ce din fulger,

știe el , Messerul, magistrul  în Cabala și-n sanscrită,

el a văzut un fulger într-o criptă, vorbea cu cineva

din altă lume, noi suntem fulgere venite din genune,

față de nemișcarea aparentă, trăim o clipă rece ori

 ardentă, așa cum fulgerul din depărtare nu ne-atinge,             

  în timp ce altul, fulgerat, se stinge, precum și tunetul,

 în zări, pare o notă de jale dintr-o jale monocordă,

  iar tunetul de lângă noi ne  înspăimântă,

  să spună cineva că viața-i blândă.                                                   

                     

                                                                       Boris Marian