Inima rece

Inima rece

 

 

 

Inimă rece, Michel Olandezul,

 cinematograful TIMPURI NOI,

unde intram printr-o fereastră spartă,

 pe întuneric și vedeam filme pe gratis

numai de dragul lui Michel Olandezul,

 care-i scotea unui flăcău inima din piept

 și îi punea o piatră. Bietul flăcău,

 nenorocitul de Michel, bastard, „Das kalte Herz”…

 „Intr-un  regat frumos și îndepărtat,

 despre care și legenda spune,

 în care soarele nicicând nu apunea

 deasupra  veșnicelor , verzi grădine,

 domnea de la-nceputurile lumii

 și până azi regina Fantezie”…

„Vreau să zbori, i-a spus stăpânul casei,

iar casa și-a luat zborul ... Cineva a spus – arde zăpada !

 Iar luminile s-au stins”.Fortăreața Machu Pichu domină lumea,

 dar nu pe cea de aici, pe cea de dincolo de munții  munților.

.Capul meu stă pe tava privirilor voastre,

tâmplele îmi zvâcnesc ca furtuna-n  fereastră,

 cum de nu pot muri după ce am scris un poem?

 Înalț privirea, în jurul meu nu s-a schimbat nici un semn,

 nu mai pot nici ochii să-i închid,

 lumina mă orbește, sunt ca o frunză în vid.

Ne-ndoios, nimic nu stăpânesc,

îmi trec stele galbene în sânge,

eu dansez, cu cartea-mbătrânesc,

 Zidul Plângerii mă cheamă și mă strânge,

 iar pustiul ce l-am străbătut a înflorit,

a dat fructe de aur, secolul din trupul meu a rupt,

 dar sunt veșnic cum este și valul.

 Nume port, morminte – cenușar,

 n-am pus însă doliu pe retină,

 inima îmi bate mult mai rar,

 când m-apropii tot mai mult de Tine.

.........Ca iarba-n primăvară este iubirea mea,

o paște timpul, iarna o face fulg de nea

 și mai rămâne-n urmă o lacrimă, apoi

 trec norii ca și anii, nu vom mai fi nici noi,

dar în adâncul firii trăiește-o lumânare

 ascunsă-ntr-o firidă, nestinsă de suflare,

sub raza tremurată citesc în mine, scriu,

„De ce-nțelegem rostul iubirii prea tîrziu?”.

Ai ochi de fecioară frumoasă,

iubito, cu părul șaten,

 lăsat pe umerii netezi

 ca zarea-n ținutul Goshen.

 Zâmbești ca un prunc înaintea

 descătușării din vis,

 zadarnic aș vrea doar cu mintea

să-mi stăpânesc ochiu-nchis

 în mine, în inima care,

bătând nebunește, cerșind,

 îți caută cu viclenie dorințele, șarpele – jind..

.. E totul  rău, nimic nu-i bine,

 nici binele, nici răul nu-s buline,

 profundă silă, sete de adânc,

 aș vrea să  urlu, nici să pot să plâng,

ah, ciripitul păsării-n copac,

 ah, norul, pentru mine un colac,

 mă duc încet spre un înalt neant,

prietenii-mi aduc energizant.

Polen, lăptic de matcă, roș nectar,

 chiar Dumnezeu mi-oferă un pahar,

 e totul bine și nimic nu-i rău,

 cum să polemizez cu Dumnezeu?

 

BORIS MARIAN