Moartea nu te lovește-n cap

Moartea nu te lovește-n cap

Moartea nu te lovește-n cap,
Te sapă-ncet, ca un prieten de nădejde,
Tovărășește, te mai criticică uneori, te blamează,
Iar grija ei pentru noi este un vis urât,
Iar glasul ei -o stâncă-n prăvălire,
Am vrea să-I dăm cu vorba ascultare,
Dar n-o ascult, eu nu o înțeleg, e bine, nu e bine, cine știe?

Am moștenit hainele multor morți dragi,
În ele nici un sfanț, nici sfat și nici încurajare,
Nici Dumnezeu nu prea se sinchisește dacă mor,
Deși prin mine El există pentru mine.

Am o iubită, Doamne, ține-o-n viață, dacă poți,
O mie de ani buni să pomenească,
C-am fost și eu aici, un trubadur cu blog și site,
Și am cântat doar pentru-nțelepciune și iubire.

De cărți n-am grijă, ele cheltuiesc
și timp și bani și nimeni nu citește,
iar criticii devin tot masi posaci și zâmbăreți,
de par-că-s veșnici, dar nici Shakespeare n-a fost critic.

O durere, o altă durere,
Corpul se lasă cuprins
De farmecul neîntrecut
Al durerii fără de margini,
Tot omul știe prea bine
Că viața înseamnă durere,
Deci nu mă las biruit,
Scriu, trăiesc și sorb
Otrava amară a durerii.
N-am cunoscut această ciudată, înaltă
Plăcere.
Să mori e prea simplu,
Poate extrem de banal.
În fiecare zi mă desaprt de viață
și-o reprimesc iertând tot ce a fost.

 | Am văzut un om care s-a prăbușit
Oamenii s-au adunat în jurul lui,
aerul era tot mai greu.
O femeie și-a pierdut sarcina.
Două suflete s-au ridicat la ceruri.
Maison d”Accouchement.
Strada mirosea. Veneția?
Am văzut case oarbe,
Ziduri mute, grădini suspendate.
Scările din Odessa
Ale lui Eisenstein.
Azilul de noapte.
Cât costă un bilet
La spectacolul vieții?
Viața însăși.
Intră cu motocicleta în camera mea,
Intră teroriștii în camera mea,
Intră un future, nu-l ia nimeni în seamă,
Undeva, un om cade cu zgomot,
Cineva urcă scările, ah, țipă o fată la etajul opt,
Apoi , totul se liniștește.
A doua zi, mari titluri, știri cumplite umplu chioșcurile,
Eu mă sărut cu polițista de pe strada Polonă.
Mă gândesc foarte serios la moarte,
Ultimele zile ale Berlinului,
Dar nu este prima oară,
Am mai ocolit moartea,
Capul meu este tot mai greu,
Parcă se umple cu pământ,
Nu mi-e teamă,
Iubesc viața de aici,
De dincolo, i8ubesc pământul, ,
Iarba, respirația neantului,
Ce poate fi mai ușor
Decât să te eliberezi
De atracția pământului?
Iubita oricum te așteaptă.
O lumină purpurie se leagănă, trecut, viitor?
Mă bucur cu sărbătorile mele.
De parcă nu am ști că doar o viață pare
Mai mult decât reală,
Ne sfâșiem, noi smulgem
Vechi legături de sânge,
Dar pentru ce principii?
Eu cred că a dori
Să vezi pe cineva mereu
E pur și simplu dragoste,
Restul sunt vorbe, zgomote,
Învăț să văd?
Atâtea fețe, dar numai una este cea dorită.
Bolnav poți fi de moarte sau de iubire.
Prea mic este pământul pentru o moarte.
Împotriva fricii te poți lupta, dar iubirea?
Trăind la suprafața vieții n-ai înțeles nimic.
Am râs prima oară când o doamnă mai în vârstă
mi-a spus că sărut bine.
De atunci am rămas veșnic tânăr.
Boris Marian

  |