Justiție
Murit-a B, avea o căciulă,
ca o claviculă pe o rotulă, nu e de râs, nu e de plâns, dar e de prânz, o constatare, cum ai înțepa,
AMICE, țipare, un fluture în cap, cum ai
face dragoste cu o femeie din Calea
Lactee, ferestrele sunt pătrate, pe
jumătate, azi este miercuri, deci , pe sferturi, apa neagră a nopții, ferea,
vin copții, apele curg în vale, B. a murit în bale, gerul străpunge pielea,
adio, B., lacrima e ca zerul, viața e zero. Un rob mai tremură în Scrob.
Tiranul mai taie o felie din libertate, răcanul strigă ura din unitate. Pe pat
un soldat, trei prostituate, cineva mângâie un mort, mein Wort. Câinele latră a
pustiu, vântul răspunde, știu, știu, iu, iu, ies aburi, balul este în toi, atârnă
trupurile, doi câte doi, străluce luna, ochiul vede, creierul, nu, nu crede,
lasă poemele inginerești, medicale și baclavale, poemul este un bisturiu pe vena unui martir
viu, un câmp de sfeclă nu este cultură, deși e roșu de la natură, ce zi este
astăzi? Voi, pierzători de timp, loosers, cată sub bluze, ah, sânii, ca pâinile
calde. Mercole venerică, îmi place prietenul Joe, căzut din Americă. Mă complic
mereu ca o boală, femeia nisipurilor vine , îmi dă oboseală, fața mea este tot
mai străină, stafia soldatului din plastilină, fantastic ce nas a pornit pe
Nevski Prospekt, tocmai în anul bisect,
bisex, complex. Bastonul poate lua orice înfățișare, de general, mareșal
ori de putoare. Are puteri magice, toiag de profet, Oskar și Erick stau la
coadă la bufet. Am uneori o poftă nebună
să discut cu Domnul la telefonul din
lună. Minune, retrăiește-ți viața, încearcă, inima ticăie, parcă se ceartă. Nu
se vede capătul coridorului, nu te-ncrunta, prăjește oul condorului. Și
dovleceii se căsătoresc, așa este cel
puțin în Vest. Cu trenul de noapte ajungi precis în clasa a șaptea. O mimoză
urcă pe zidul lichid, numai roza știe că
este granit. Meandre printre Andre, una-i de aur, eu sunt un simplu dinosaur. Ultima
veste ți-o aduce un corb într-o vestă, cu nun șal andaluz te poți spânzura, dar
mai bine taie arbuzul și bea. Din război în vis și înapoi, ce spune Faust, nume vechi de cotoi? Pe stâncile
netede, iete-te, trăiau stridiile albastre și midiile albe, numai
memoria încearcă să o mai scalde, cum face Vasile când nu știe lecția, strigă
după Letiția care-i la secție, luptă cu un pluton foarte aprig, tăcut, în
spatele frontului nu este nimic de văzut. Poate un dos, acolo, de dezertor, pac și l-ai trimis în rai zâmbitor. Ciudate grenade, se miră o
domnișoară, mângâie cuiul, explozie
rară. Cască și chelnerița, aerul e
năbușitor, drepți, intră domnul JUDECĂTOR. El toate le știe, le uită, ia o hârtie și citește cu ciudă. Mergi la casierie, ia-ți restul de ani, niște mărgele de sticlă ne-a
adus inspectorul Dan. Joseph Knecht nu
este K., un ajutor de călău a rămas fără slujbă, na. Altul
și-a mâncat nevasta ca pe o savarină, a fost iertat, avea oricum o vină. Dar capcana justiției
este-ncurcată. Curcile râd și se joacă-n poiată.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu