Paranoia
timpurilor noastre
Mergeam pe
malul unei ape,
În sens
opus, trăgea trei grape
Un monstru
cu cap mare, dur,
„Sunt geniul
din Bielencourt.
Cu mine nu
te joci, tataie,
Bătrân și
fără dinți, mălai e
Tot ce-ntâlnesc,
îmi spune crudul
Încălecat ca
paparudul,
Nici Don
Quijote, nici felin,
Îți trag un
vers de te închini.
A tras un
vers, vreo două, trei,
Se convertiră
ultimii atei,
Minunea fru
se săvârși,
Miliarde de
geniali, cam tri.
Cânți despre
tine, despre toți,
Un fel de a
minți pe roți,
Totul se-nvăluie
în fum,
În Rai se
mută Iadul-drum.
@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
Pe când nu
erau legi și exegeze,
Pe când nu
era nimeni să dezlege,
Am luat un
mugur și încet l-am desfăcut
și fiecare
frunză m-a durut.
Întârziam la
locul gloriei sumare,
De câte
genii e nevoie pe scară?
Cu prostul
nu e bine să te joci,
Nici să mănânci,
nici să te rogi.
Pe jumătate
omul e-o iluzie,
Pe jumătate
o amară coconfuzie,
Poți să
te-ncânți cu propriul caracter,
Să te
urăști, un propriu braconier
și vânător
și jertfă ilegală,
plătești
destul pentru apropiata-ți gală,
suntem
oameni din atomi alcătuiți,
de ce atomii
ar fi trufași, ghiftuiți?
Parfumul
veșniciei ne-nconjoară,
Să inventăm
noi legi, cu socoteală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu