21.01.1015

Zilele sunt numărate. Mane, Tekel, Ufarsim. Zilele poetului se numără în versuri. El  moare cu fiecare vers. Poetul nu plânge. În fața LEGII , nici  PERSONAJUL LUI Kafka nu plângea. Aștepta. „O luptă-i viața, deci te luptă, cu dragoste de ea, cu dor”, ce simplu ne spune Coșbuc un adevăr covârșitor -  iubim viața pentru că ea ne dăruie sentimentul că existăm între  semenii noștri, fie ca prieteni, fie ca neprieteni,  fie ca străini, dar suntem printre ei. Luptăm să fim printre ei. În momentul când murim sau nu mai comunicăm defel, ceea ce este echivalent morții, viața devine altceva, în orice caz nu se pulverizează în NIMIC.  Latinii spuneau bine – ex nihilo nihil, ceea ce înseamnă că noi nu putem să ne naștem din nimic, deci nu vom fi niciodată NIHIL. Cititorul poate să fie convins că moartea ca anihilare totală este un nonsens. De aceea nici ateismul nu este decât o aberație mentală. Nu trebuie să te supui unei imagini, nu trebuie să crezi pentru este absurd, cum spunea greșit Sf. Augustin. Dimpotrivă, gândește mai profund și vei înțelege că dincolo de viața de aici există altceva. Infinitul îngăduie orice formă de existență. Restul sunt adausuri ale educației noastre, bune sau mai puțin bune. Nu sunt teolog, gândesc doar ca un poet. Ca un artist. Arta este sora științei. Știința nu este dușmana credinței. „Ce-i pasă unei lumi întregi de moartea mea? ”, întreba același  genial Coșbuc, da , el avea geniu, poate că nu era Maestrul, precum Eminescu.  Desigur, nimeni nu este de neînlocuit. Spun o  banalitate, dar  puțini sesizează  cruzimea acestei realități. Un japonez spunea că el crede în Soare și în Oțel.  Este o formulă ca oricare alta. Lumină și tărie. Da. O vrabie s-a așezat pe grilaj. E jalnică. Noi suntem acea vrabie. Lumea se schimbă și fără noi.  De pildă, eu scriu. Nimeni nu este obligat să mă citească. Dar eu scriu pentru asta vreau să fac.  Dacă te plictisesc, cititorule, nu mă citi. Nu am venit să te distrez. Nici să te întristez. Am venit să mă rog  unei Puteri Divine, care mă copleșește. Care știe că nu există moarte. Artistul este un papagal al propriilor îndoieli. Ce va fi mâine? Who knows?