sâmbătă, 24 ianuarie 2015

Fata Morgana


Fata Morgana

 

Alergam după Fata Morgana,

Moartea e tânără și fără etnie,

Vezi și Lili Marlen, Tosca,

Nevoia de dragoste este mai mare

Decât nevoia de a trăi,

De a te hrăni, ce-i pasă tembelului

 de Farfuriile sparte?  

Am pus șapte mere într-un buzunar

și m-am dus la Muntele  Sinai,

apoi m-am însurat cu zâna deșertului,

cineva a propus ca bătrânii să fie depuși de vii

în Mausoleu, era un geniu pustiu și neomogen,

mulți creează goluri în spațiu, prieteniile se pulverizează

din cauze entropice, fericiți indulgenții, independenții,

vechiul popor in, o tristețe cețoasă coboară,

cu pene de corbi edgarallanpoești.

Orice înmormântare obosește.

Trenurile au întârzieri.

Oglinzile sunt oarbe prin definiție.

bmm

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu