Amintiri din Casa Vieții
20.01.2015
Încep un nou capitol, ultimul,
după 47 de ani de când smângălesc hârtia.
Smângălewski. Bun. Unii spun că am un stil, alții- un pistil. Am oscilat
mereu între poezie fixă, mobilă, automobilă,proză neroză, necroză,nevroză. Prin
buză mi-a apărut o buburuză, fără nicio scuză,obsesia din
adolescență-sifilisul, șancrul, Eminescu, prea departe. La actul formal al
înhumării, înhămării la carul zeilor, cineva a zis, uite, bă, ce chestie, o buburuză,
aria buburuzei, o fi inspirațiunea, uite, zboară, aiurea, scria ca un idiot,
spuse altul, deși toți care scriem suntem idioți, un om deștept face bani,
copii, da, eu iubesc copiii, am copii, nimic nu se oprește, arta nu te face
veșnic, unii muriră de foame, alții de faimă, spiritul meu, vârcolac, umblă
prin bibliotecă, se lipește de o carte, caută și el o parte din geniul
omenirii, neștiind că geniul vine numai de la Dumnezeu. Chiar și geniul rău.
Bătrân și fără dinți și fără rost, te-aruncă din troleu un june prost și te trimite
iute la azil, a fi azil, se spune, la Mizil. Ce repede ne-ntoarcem la primate,
strămoșii fără diplome și carte,
zadarnic cercetăm atomii, viața, când globul pământesc devine piața.
Poate că nașterea e , totuși, o greșeală, lăsați șacalii, cu ei facem școală, grădina și cenușa ne așteaptă, în curte mai
miroase a ceapă. Raiul și iadul, măcelarul, ochi-dihor, ne asamblează falnici cârnăciori, dar
rotofeiul Buck nu mâncă porc, de parcă nu se trage din New York. Verbină,
verbină, trup de violină, evantai lovit de vânt și de vid, eu prefer opalul,
perlele, coralul, pasul ce coboară, scara interioară, moarte străvezie, mâine reînvie,
mâine e iubirea, poimâine – amintirea. Joc de val și-aripă, criptă pentru-o clipă,
pe de altă parte, forță, teamă, moarte. Sete iar de sânge, trupul rău te
strânge, azi talazul trece și te lasă rece.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu