Calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe fruntea lor
și umilința se culca lângă ei scârbindu-i de ei înșiși”,
povestea profesorul,
”Era frumoasă cum niciodată frigul n-a strălucit
Mai frumos în lumina de gheață,
Ea a venit, a îngenuncheat sub cerul pustiit de uimire,
aveam cea mai cumplită armă împotriva ei,
iubirea fără teamă”, mai adăugă profesorul fericit
în clipa în care pe ușă năvăli un zdrahon de femeie strigând-
” Iar te lauzi, bețiv nenorocit, hai acasă,
Mă scuzați, v-am confundat, scuzați-mă”.
******************************************
Războaiele ne-ncolonară-n moarte,
Se plimbăreau vioi
defuncți în cizme de carton,
Veni și August Prostul plin de geniu și de bere,
Ghiuleaua dragostei atârnă de-un milion,
În prima linie stai temător, nimic eroic,
Tunuri bătrâne mai tușeau adânc,
șuieră avioanele din plastic,
în urma lor copiii plâng și plâng.
Putere, glorie, mizerie pe plajă,
Palat de gheață înălța-voi din scuipați,
Laptele negru este pentru jertfe,
Vipera moartă seamănă c-un maț.
Colecționarul ia mantisa de picioare,
Ochi de pisică are ceasul fără cuc,
Misterioasă-i
flacăra Loanei,
Eu nu sunt Stiller, dar sunt mai năuc.
Portnoi își râde singur doar de sine,
Insuportabilă ființă ești madam,
Ușurătatea care trece prin ruine,
Sophie alege doar o dată într-un an.
BMM
Anotimp cu umbre
Zăream o lopată pe cer, o lopată de zăpadă , de fier,
Ca un rondel rotofei,
cui meștere, te înclini, te închei?
Ba zbenguiai sub tramvai, te gudurai, ponei, cai,
Un potcovar dat cu var te-a fericit cu un dar.
Mielul era un copil,
sus în copac, bil și tril,
Despre oameni și flori nu poți vorbi cu fiori,
Sper ori nu speri, totuna – i, în ghimpi ca o zeghe, tulai,
De mă îmbeți spun multe, dar mă mai oprește un jăndar,
Francois Villon din Babilon, de ce mă crezi mereu spion?
Un iconar m-a-ncondeat, cu alef, semn optim, pătrat.
**********************************************
Ne apropiem de porțile lacaniene,
nimeni nu vorbește de mânecuță,
ura de plasă prinde libelule,
din contrafort se aud guli-gule.
Ghimpele țese giulgii de fier,
toate imperiile ajunseră la ananghie,
Machiavelli se vinde pe o femeie,
dai cu barosul de sare cocoșelul,
pe Eminescu, băieți,
noi nu-l vom mai ajunge,
nici cu troleibuzul, nici cu confuzul,
ce gură are soprana din Covent Garden,
din Marea Moartă nu se iese oricum,
nu uitați Dresda, nici ea nu vă uită,
porumbelul Labiș
povestește chestia cu tramvaiul,
mentorul și-a scos brăcinarii și s-a spânzurat,
ce păcat...vai, consuma mentol.
Spațiile angoasei se umplu ca pernele siliconate,
lasă sfârcul, îl rupi, nenorocitule.
Vicioasa trage calul de o piesă rudimentară,
Muntele Venus a primit liceenii cu supă ce scoici,
omorul și tricornul urcă la bursă,
nu confunda virgula cu pașnicul sex al copilului.
Dany Zetti abia a intrat în clasa a-ntâia
și s-a-nsurat cu Lucia din Lămureni
Dar să nu uităm de molusca
triticoidă
cu isterii nenumărate. Pe această moluscă o iubesc.
Restul votați voi.
*****************************************
Fie câștigi totul, fie pierzi totul,
Ecuația este aceeași,
Eu cred în soartă, ca și în soacră,
Sacrosantă, cam acesta e stilul-pistilul,
Eu îmi apăr sărăcia și bărăția,
Et voila justement comme on ecrit l”histoire,
Spuse domnul librar, propoziția fiind reluată
De papagalul din pălăria
sa transparentă,
Mare meșter e timpul, dar nici spațiul dintre noi
Nu trebuie ignorat, un vid ne apropie,
Ce aliaj minunat, vae
soli, noi nu ne văităm,
Ne latră pisicile,
dar nu ne pasă,
Iubito, așează-te-n inima mea,
Eu voi porni motoarele,
în Venus vom zbura
Cu venele deschise.
BMM
Anotimp cu umbre
Zăream o lopată pe cer, o lopată de zăpadă , de fier,
Ca un rondel rotofei,
cui meștere, te înclini, te închei?
Ba zbenguiai sub tramvai, te gudurai, ponei, cai,
Un potcovar dat cu var te-a fericit cu un dar.
Mielul era un copil,
sus în copac, bil și tril,
Despre oameni și flori nu poți vorbi cu fiori,
Sper ori nu speri, totuna – i, în ghimpi ca o zeghe, tulai,
De mă îmbeți spun multe, dar mă mai oprește un jăndar,
Francois Villon din Babilon, de ce mă crezi mereu spion?
Un iconar m-a-ncondeat, cu alef, semn optim, pătrat.
**********************************************
Ne apropiem de porțile lacaniene,
nimeni nu vorbește de mânecuță,
ura de plasă prinde libelule,
din contrafort se aud guli-gule.
Ghimpele țese giulgii de fier,
toate imperiile ajunseră la ananghie,
Machiavelli se vinde pe o femeie,
dai cu barosul de sare cocoșelul,
pe Eminescu, băieți,
noi nu-l vom mai ajunge,
nici cu troleibuzul, nici cu confuzul,
ce gură are soprana din Covent Garden,
din Marea Moartă nu se iese oricum,
nu uitați Dresda, nici ea nu vă uită,
porumbelul Labiș
povestește chestia cu tramvaiul,
mentorul și-a scos brăcinarii și s-a spânzurat,
ce păcat...vai, consuma mentol.
Spațiile angoasei se umplu ca pernele siliconate,
lasă sfârcul, îl rupi, nenorocitule.
Vicioasa trage calul de o piesă rudimentară,
Muntele Venus a primit liceenii cu supă ce scoici,
omorul și tricornul urcă la bursă,
nu confunda virgula cu pașnicul sex al copilului.
Dany Zetti abia a intrat în clasa a-ntâia
și s-a-nsurat cu Lucia din Lămureni
Dar să nu uităm de molusca
triticoidă
cu isterii nenumărate. Pe această moluscă o iubesc.
Restul votați voi.
*****************************************
Fie câștigi totul, fie pierzi totul,
Ecuația este aceeași,
Eu cred în soartă, ca și în soacră,
Sacrosantă, cam acesta e stilul-pistilul,
Eu îmi apăr sărăcia și bărăția,
Et voila justement comme on ecrit l”histoire,
Spuse domnul librar, propoziția fiind reluată
De papagalul din pălăria
sa transparentă,
Mare meșter e timpul, dar nici spațiul dintre noi
Nu trebuie ignorat, un vid ne apropie,
Ce aliaj minunat, vae
soli, noi nu ne văităm,
Ne latră pisicile,
dar nu ne pasă,
Iubito, așează-te-n inima mea,
Eu voi porni motoarele,
în Venus vom zbura
Cu venele deschise.
BMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu