Am cultivat

Am cultivat
Am cultivat plante exotice, imaginare. Veneam în fiecare noapte. Ridicolul nu este cea mai mare nenorocire. Cineva s-a aplecat prea mult peste balcon și a căzut în capul unui înalt funcționar. Putea să cadă în sine însuși. Se s criu miliarde de poezii, ca stelele, castelele.
Așa cum Moise a scos apă din stâncă, de ce să nu scot eu un strop de iubire din neiubirea voastră, iubindu-vă?
Inconștienți ca peștii în jurul cârligului. Zăresc o barcă plutind cu vâslele lăsate în voie, în barcă nu mai e nimeni. Încerc să nu o iau razna, dar tot deviez. Sufletul nu are busolă. Niciodată. Misterul nu are busolă. Doar toamna aurită este reală, ca și roșul sângeriu al copacilor, zărit cândva în Massachusetts. Dar și la Muntele Roșu. Ce plictis o fi fost la începutul Lumii? De ce nu ar fi fluturii sufletele celor morți demult?
Un coșmar frecvent – mă aflu undeva, nu sunt acasă, nu știu unde mă aflu, văd oameni cunoscuți, ei nu mă recunosc, încerc să le explic ceva. Nu ne înțelegem. Oare aceasta este din viața anterioară sau din cea viitoare?
Unele scrieri seamănă cu florile artificiale. Prefer buruienile, sunt vii. Îmi place mirajul, floarea de cactus. Troistan și Isolda, Romeo and Julia, eu și iluzia.
Sub ochii uluiți ai motanului negru, șoarecii joacă o piesă, nu vor vi mâncați înainte ca piesa să se termine.

Cum este orbirea? Vezi și nu vezi. A te privi în interior este mai important și mai periculos. Mă reevaluez permanent. Împrejurările neprielnice mă fac mai puternic. Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura. O imensă foame de iubire.
Îngăduie firii tale să supraviețuiască.
Îți ia jumătate din creier, din voință. Trăim între buline, droguri, smoguri. Clopot robust. Victimă și efect. Numărul zece latră. Mulți oameni au reverii. Dar nu-l știu pe psi. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit libertatea de care se bucură nebunii. Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , ei știu că mor. Atunci, de ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului. Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă? Spune, te rog. Mulțumesc. Hohot de râs, homeric și himeric. Ecou monstruos. Nimic nu mai urmează. Să-l văd eu pe William Shakespeare încolonat, între douămiiști. Treceam peste o râpă adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? O, biruință amoroasă. Ecce homo. Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele. Selbsterfahrung, cercetarea de sine. Voi mai dormi vreodată?
Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești. O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape. Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la dreptate și la independență.
Nu am resentimente. Lupta nu te poate lăsa cu resentimente, câștigi prin faptul că lupți .Resentimentul este un semn al înfrângerii.
BORIS MARIAN




　 Pagini și pumnale



　
Pumnalul are o istorie a lui, rău este că paginile sunt pline de sânge.

Ce se înțelege? A fost ucis autorul? Poate cititorul? Poliția caută.




Nu mai repetați numele asasinului, îi faceți un bine.
Nimic nu este vis. Așteaptă, vei fi convins că nu este vis.

Capabilă de jocuri violente, femeia intra în cazinou ca la ea acasă.

Pisici din marmură o întâmpinau, se auzea un mieunat marmoreean.

Fricoșii să intre în prima cameră, ceilalți mergeți înainte până dați de masa verde.

Pe rând au dispărut oameni, nimeni nu se sesiza, omenirea creștea demografic.

Am găsit la mine în cameră o mână tăiată, un toc între degete,

cerneala era simpatică , nu se vedea.

Ce lumină apare în geamuri, întreabă Julieta.

Nimeni din sală nu a răspuns.




Nu uita, cerul nu are ochi, nici reportofon.

Tu vei dace unvestigația.

BMM

　

　
Pe trup poți scrie orice, iubirea fără sex




este un comerț cu baloane colorate,
o inimă, un fuck you, o lună,

jurământul lui Romeo, dar Julietta-jacketta,

ce trup curat, adică? De câte milenii




se iubesc oamenii? Nici bietul Homer nu știe,
altar de taină e trupul, atunci?




Unde este adulterul? Ți-am pus palmele pe piept,
ușor, nu-i nimic, ser aud bătăi scurte,




nimeni nu vorbește, ne-am plimbat pe insula lui Sappho,

ne fereau copacii, buzele mele erau ale tale,
mijlocul tău era mijlocul meu, plângeai de plăcere,

apoi am spus - ne tatuăm, nu ai răspuns,

în jur copacii se iubeau în tăcere.




　

　

Suntem iubiți sau neiubiți, morți în spitale, nemuriți,
Ba spânzurați, ba împușcați, ei și, ei și, neîmpăcați.

O boabă ia, de arpacaș, așa iubim noi în oraș,

O valeriană, un Valer, cam smochinit, dar cavaler,

O moștenire pentru câini, un Rembrandt luat de la stăpâni,

O, tenebroase reverii, noi ne iubeam încă de vii,

Cenușa soarelui e-n noi, astrăpungem gândul fiind doi,

Să despletim un permanent, un trup mumificat prezent.

O citadelă ridicăm, din lacrimi facem un Lancrăm,

Nu-i scurtă viața, șarpele devine coardă –harfele.



BMM



Fără teamă, fără mamă, fără gamă,

ești o dramă, dar ce dramă, traumă , larmă

într-o saună smithsoniană.

Mă iubești , spuse-o silfidă ,

n-ai bun simț cât o omidă,

Mais, madame, dar piramide,

acropole, eifelide se nălțară,

bunăoară fără pic de bunsimț, tare!

Te iubeam fără bun simț,

ori la Viena ori la Linz.

Voi muri fără rușine

și la rău ca și la bine.

BMM




Iubește

　
Iubește, dară nu uita,

că orice floare se va ofili,



oricât de des tu ai schimba

cu apă proapătă apa din vis.

Dansează, cântă, flacăra



pe alții fericind, dansezi,

când n-om mai fi, viața ta

ve deveni poate un crez.

Pe ce îți dărui inima,

ea o să bată mai încet,



se va opri cândva, cumva, ,

un vers te va vorbi discret.

Noi vom fi umbre, vântul rar

ne va uni coroanele

de de plopi, de chiparoși, fugar,

ne-o săruta icoanele.



BMM

　

Există credite

Există credite mari pentru viață,

dar noi debităm, gata cu impostura.



Jupoaie-ți pielea, omul, vor crește petale,

vom mirosi a trandafiri, pretenția de a fi fericit

este justificată, vom desființa sărăcia prin Lege,

cine mă crede? Priviți zâmbetul unui copil, priviți.

Nu vă grăbiți cu vârsta, lăsați tablourile false,

fiecare cu chipul său, înălțimea sa,

să trăiți, înălțimea voastră,

vedeți groapa aceea ? Este cam adâncă, dar merge.

Am ieșit în câmpul alb, nu am zărit decât infinitul.



BMM

Sever privește Creatorul, e pictor nemaiîntlnit,

un Odiseu pierdut pe mare caută iubirea, istovit,

păduri pătrunse de misteruri, eroice par termitele,

centaurul răpi o nimfă, îl caută ispitele,

izvorul e păzit de-o nimfă, Pan o ascultă ca vrăjit,

cultul frumosului se stinse, aurul vieții-isprăvit,

de trudă nu știură zeii, degeaba fură izgoniți,

pirații au luat contesa, străjerii toți măcelăriți,

Diana și-a făcut plăcerea, vin alte vânători de soi,

anahoreții-și văd de rugă, faunii suflă în cimpoi.

păstorul cântă o pastorală, regele David mai sexist,

scoate ciudate note, harfa bătută e în ametist,

nu-i cânt frumos ca primăvara, se bucură și monștrii ascunși,

Atena își alege fanii, tinerii-s de amoc pătrunși,



drumurile toate duc spre iadul de care nu ne mai ferim,

falnic călare cavalerul își caută singur țintirim.

La vioară cântă duhul morții, numai artiștii îl aud,

Venus se bucură de viață, cine iubește nu e slut,



Anacreon știa mai multe, ochii iubitelor sunt mari,

tritonii își păzesc femeia, rotesc invidioși calmari,



Ceres cu Bacchus împart lumea, lumea e altfel azi, mai gri,

de-aceea au venit Picasso, Brâncuși and Salvador Dali.

BMM

　

Statuile de plumb, de plumb

pe Buck îl reloviră-n strung,

un taur mai aleargă-n lume,

aleargă-n spume, ce cutume?

Oglinzile cu prazul lor,

pardon e vorba de-un răzor,

îl duce mult în interior,

spre hazul ienicerilor.

Introibo ad altare Dei,

la Dej au fost tăiați trei miei,

fără de frivă , iezuit

se converti la borbuit,

dar ordinul numit astfel

era un fel de falafel.

Un semna de la Dedal înseamnă

o aripă sau o fustiță- toamnă,

treci la baracă, condamnat,

am înțeles, călău-bărbat,

se auzi un chițăit

din vremea slugilor lui Chit,

acum ce să mai dăm, puțin,

că Marx e frate cu Il Chim.

BMM