A fi veșnic – o poveste
A fi veșnic - o poveste,
Care și de unde este,
Auroră, zefir, suflet,
Un sufleor la teatrul Boubette ,
Cum în cărăbuș transformi
Pe oricine, dinți enormi
Are lupul zis Robot,
Ca amicul Barbă-Cot.
Ce e Legea? Nu-ntreba,
Că te-aude cineva,
Interzisă-i orice lege
Printr-un ordin, Ubu-rege.
Ce frumos visau bolnavii
Că e lumea, dragii mamii
Lui Belial, pleacă de-acolo,
Trei milenii caut un solo,
Caii mor, lupii se-adună,
La putere-s împreună,
Ai dureri de spate, bun,
Scapi cu-o salvă de tun-tun,
Dumnezeu nu ne promite
Fericire, că smerite
Pot fi oricare lighioane,
După râs și după toane,
Fulger, trăznet, fie, ploaie,
țara intră în noroaie,
că norodul, cam nărod,
crede c-a făcut un pod
spre un Vest bogat în găuri,
o busolă cu zerouri.
BORIS MARIAN
Am nevoie
de o adiere
Am o cabană
în Gura Văii, alături
locuia un
conetabil, nu contabil,
a murit
acum doi ani,
în beciul
casei lui s-au găsit
mii de
scrisori de la iubite necunoscute.
Noii
locatari au aruncat scrisorile în grădina publică.
După un an
au apărut straturi, straturi de flori
nemaivăzute,
erau flori
exotice de pe toate meridianele
globului.
Noaptea
venea conetabilul și le stropea cu lacrimi.
Vorbea cu
ele. În limbi diferite. Asta spune paznicul.
Cine îl
crede? Îl cheamă Brebenel, unii cred că
este fratele defunctului.
Cazul lui
nu este unicul. O floare se numea Narzis, alta Goldmund.
Extrem de
roșie era Siddhartha. Printrte flori
erau și mărgele de sticlă.
Zilnic venea un copilaș , se juca , apoi
arunca bilele la coșul de gunoi.
Parabola
teniei spune că nimeni nu este atât de bun cum își închipuie.
Tenie crede
că este folositoare. În locul mconetabilului, am uitat să spun,.
s-a mutat
Kierkegaard. Nimenu știa să-i pronunțe numele.
Îi spuneau
nea Gardu, dar el era Chirchegor.
Deși a
trăit puțin, el a spus - Doamne, aș vrea
să trăiesc mai mult
aici, decât
în lumea de dincolo. Dar Domnul nu l-a ascultat.
Ce
pretenție să mai am eu?
********************************
Șușoteli, nebunie, taie-i capul, liste,
Ceașcă a revenit, fără cap, dar dă din coadă,
Toarnă, frate, torna, torna,
Aproape că nu-mi mai amintesc,
Iubirea copilului nu se poate îngropa lesne,
Ne învârtim în jurul propriului monument,
Dar, așa, printr-o ciudățenie, piața dispare,
Orașul e altul, patul iubirilor noastre
Se duce spre centrul pământului,
De unde și cutremurele.
***************************
am nevoie
de o adiere,
Atmosfera e
nemișcată,
Curentul
își urmează calea,
Unde mi-e
busola? O să fluier,
Să stârnesc o adiere,
După atâtea
zile sunt tot pe țărm,
Mă gândeam
la moartea profesorului,
Am mușcat
dintr-un măr galben,
Am mângâiat
părul străinei,
știam,
nimic nu-mi aparține,
în afara
acestor degete, acestui poem,
a toamnei
roșii din care bem,
păsările au
trecut ca niște gloanțe,
au perforat
o bandă-ngustă de romanțe,
numai părul
iubitei mele necunoscute
îmi stă în
palmă ca un stol de păsări mute.
Cine-a
venit cu doru-acesta-ntre ființe?
Răspunde-mi
tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,
s-a spart
în cioburi cerul, în lumini pământul
și umblă-n
trupul meu, alt trup, vânându-l.
BORIS
MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu