A ierta un embrion Sa fiu embrionul mai multor femei, O mie de oameni ma iarta, se spune ca lichidul e lacrima lui Dumnezeu, iar tu Cain, Abel sau cum te cheama ai sorbit aceeaşi lacrima cu mine. Viciul ca forma de viața Fara vicii nu am fi oameni, Raiul s-a prabuşi În lipsa celor viciați, Iadul ar fi neîncapator, O funie subțire Ca firul de paianjen Ne ține legați. Un glonte-n tâmpla, C”est la morte, , Azi am fumat ultima țigara, Ieri am sarutat ultima fata, Nu de mult m-am lasat de alcool, dar viciul exista ca şarpele, cu un singur ochi, sa-l privim în ochi. Boris Marian A fi poet nu este suficient, Poți fi un asasin sau un agent, Singur, pe o planetă istovită De intrigi și masacre, un răpăit de tobe În locul limbajului cald, omenesc, Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis, Dar cine se rostește aici, în paradisul marilor absențe? Iei forma golului, dar te conții pe tine, În rest, singurătatea cea rotundă, O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta, Simt sânul tău și astfel vom readuce sentimentul pe pământ. Să iubești fără să fii iubit, ce sfânt supliciu, Nici sfinții nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge, Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalți, Rece, într-un sicriu înghețat. Și ce vezi privind în jos? Aceleași suferințe pe care tu le-ai cunoscut. Dar cred că viața merită trăită, În ciuda unor mizerii care cad din cer Sau poate doar din cerul gurii, Greșelile nu sunt greșeli, sunt fapte, Le faci ori nu la faci, Dacă te-apuci să furi, deci fură, Dacă devii un asasin, ucide, Dar nu trăda în dragoste, Este la fel cum ai strivi Cu talpa grea un lujer de brândușă. BORIS MARIAN Am un milion de cheițe, unele de aur, altele ruginite, Pentru fiecare inimă, dar , unele inimi sunt ca ușile mari, de stejar, Altele nici nu au uși precum clădirile în părăsire, O cheiță se numește margareta, alta faust, alta mefisto, Iar eu învârt în zadar unele chei, se mișcă în gol, Ce faci, bătrâne, mă întreabă un vecin, spargi case? Eu știu? Cheițele se transformă în păsări, casele în balene, Eu sunt Iona, vorbesc cu Dumnezeu, El era vecinul, Ostatici, ridicați mâna, cine nu are mână, piciorul, Luceafărul ne va vindeca de toate, covrigul Va coborî din ceruri ca un colac de salvare, Locomotivele vor căra tone de oameni spre civilizație, Din cada de aur, fericitul tranzitorist ne salută cu drag, Măgarii vor salva lumea, asta e sigur și nedemonstrat, Eu voi pleca în căutarea lui Moby Dick, că Ahab mă cheamă De la o vreme. ****************************************************** Mici gândăcei se amestecă printre versuri, țin la ei, sunt ființe, dar vin urmașii lui Homo nesapiens și cu omenească flegmă îmi acoperă windowul, iartă-i , Doamne, așa cum și eu iert pe marii mincinoși de la TV care de la dispariția marelui bâlbâit ne turuie și ne fură pe față, hop, am sărit la politică, în catacombele muzeale ne cântă ciobani din carton, mamuți iețiți din pârnaie ne fac fundații, un leu a murit în semn de protest, ne aflăm într-o mare capcană, ce frumos zoo-park ne așteaptă, tu și eu, eu și tu, dar tu nemica nu simți. Tu ai aripi, eu am lacrimi care nu se văd. Zboară, să nu te mai văd, că plâng. BMM *************************************** A fi poet nu este suficient, Poți fi un asasin sau un agent, Singur, pe o planetă istovită De intrigi și masacre, un răpăit de tobe În locul limbajului cald, omenesc, Să nu ucizi în tine ce nu trebuie ucis, Dar cine se rostește aici, în paradisul marilor absențe? Iei forma golului, dar te conții pe tine, În rest, singurătatea cea rotundă, O sferă lunecoasă, cazi în hău, simt mâna ta, Simt sânul tău și astfel vom readuce sentimentul pe pământ. Să iubești fără să fii iubit, ce sfânt supliciu, Nici sfinții nu-l cunosc, e o transfuzie de sânge, Un transplant de inimă, în timp ce tu te-nalți, Rece, într-un sicriu înghețat. Și ce vezi privind în jos? Aceleași suferințe pe care tu le-ai cunoscut. Dar cred că viața merită trăită, În ciuda unor mizerii care cad din cer Sau poate doar din cerul gurii, Greșelile nu sunt greșeli, sunt fapte, Le faci ori nu la faci, Dacă te-apuci să furi, deci fură, Dacă devii un asasin, ucide, Dar nu trăda în dragoste, Este la fel cum ai strivi Cu talpa grea un lujer de brândușă. BORIS MARIAN