Poeme pierdute

Poeme pierdute

 

 

 

Am venit să scriu scrisoare,

Că iubesc o fată mare,

Mishpaha să încropesc,

c-așa-i neamul omenesc.

Binian eu ridicam

Cu trei-patru mii de bani,

Cine moare pe vapor

Lasă-n urmă trei surori.

Vine altă primăvară

Înainte de școlară,

Tunrile șterg vieți,

Bere Tuborg să mai beți,

Lupul este chiar în tine,

șterge lacrima jivinei,

lanțurile sunt de fier,

scărișoara urcă-n cer,

cântă și vestalele,

taurul și foalele,

datorie, datorii,

râde curca-n două mii,

ce furtună îmi dă bice?

Omul ce gândește zice.

„ Exasperat de propria persoană,

Peronul se umpluse de piroane,

Înșiruirile de crime conteneau,

De când tu mă iubești, eu nu mai beau,

Un cărucior, cadavru plat,

Se poticni,  deși nu-i prag,

Volumul Syrinx se vindea, succes,

Că nici insectele din ouă nu mai ies,

O, yes, spuse polcemanul din colț,

Pistolul strănută un glonț”.

*********************************  

 

 

Poeme arse de diavol, el nu citește, arde,

Totul a început cu un joc, lacrimile nu veniseră la timp,

Ghilgameș era pasionat de poeme și de golf,

Sveijk îl citea pe Homer, de aici și umorul său simpatic,

Eschile făcea comerț cu vile, era și Wilde pe acolo,

Nu te mai sforța , Sofocle, nimic nu iese singur,

Contabilul Aristofan Aristofanovici și-a pierdut mantaua în Sankt Petrsburg,

Menandru, cve mândru sună acest nume, dar era pirat, apoi – ex-pirat,

Faltona Betitia Proba, asta era femeia fatală, natală, goală,

Aveam două mătuși – Dasa și Kalidasa, ambele  atrase de studenți,

Folca geonfedre, țineți minte,  nu treceți pe verde,

Despre Sfântul Beda se spun multe, aducea și nenorociri,

Chaucer a inventat whiskey-ul, a spus un călugăr nebun,

Villon făcea în pantaloni după execuție,

Pe Tasso las-o că nu e femeie,

Antes muerto que mudado, spunea fiind ud, unul, Donne,

Ben Jonson, nume de birjar, săracul,

Urquhart, poftim , subiect de examen,

Cu Moliere și Racine încheiem primul semestru,

Vacanță plăcută, dragi prieteni.

******************************

 

 

Ai dreptate, iubito,

Să-mi tai capul precum lui Ioan,

Vorbesc prea mult,

Ai dreptate să-mi tai pletele,

Sunt prea  temerar,

Ai dreptate  să-mi dai mărul,

Sunt prea pudic,

Ai dreptate întotdeauna,

 Altfel dreptatea ar deveni strâmbă ca o nuia,

Ar putea să semene a iubire și tu, nu dorești asta,

Eu credeam că a iubi și a ierta este totuna,

Chiar și călăul din Lyon aștepta o iubire,

Eu nu sunt ce par, tu nu ești ce pari,

Nu pot uita  cuvintele Euridicei  către Orfeu,

„Nu-ntoarce capul, dragul meu”.

******************************

Cred că Satana colindă  ungherele teatrelor,

iar lumninile reflectoarelor îl sperie,

febra, dorul de absolut îl sperie,

dragostea îl sperie, minciuna îi face bine,

el coboară mereu scările, nevăzut, neauzit,

lovește actori, spectatori deopotrivă,

mai vine și muzica, se îmbată.

Cine strigă? Sufletele.

Uimirea ajunge la culme.

Nu aruncați biletele.

BMM