Abebebeb

Abebebeb

 

Și vină, bre, Moise, pogoară  că-i șagă,

Născuți în sclavie devin  copărtași,

La șaptezeci una, perciuna, perciunul,

De tragi tu  cu tunul, eu trag la scaieți.

Istoria-i lată, prezintă  morminte,

Isaac se prezintă și mormăie  rugi,

Unchiule Buck, adună ostașii,

Noi vom veni ca stafii de la Bug.

Vulpea și ceasul,  cravata și maslul,

Creveții cu steaguri revin, bacalavruri,

Turl al lui Tomey homari mestecă , lame,

Sufragerie pentru colaci. Ah, Bulba cu buli,

Bulibașa cu sculi, Edmonds e rege

În sacrilege, Ringo și |Faulkner,

Blonder și Bober, vor ridica

Un castel pentru noi.

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,

Cam turbulent părea , din el ceva se va alege,

Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,

El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,

Visează revoluții noi, bea vinul  doar cu zeii,

Când nu găsește un leu mort, se joacă  și cu mieii,

Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,

s-a sinucis pe drum, de ce?  Din drag de doamna Liciu.

I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare,

Pentru că domnul  Lear era un fel de arhitector.

*****************************************

Ziua-i masivă , albă și rece,

Ca un colegiu pentru colege,

Numai iubita, doar ea se zărește

Într-o  oglindă ca ochiul de pește.

Trece cu trenul omul cu trenciul

Luat pe-o hârtie de treisprezece,

Numai iubita în nouri se scaldă,

Ziua-i masivă, rece și albă,

Numai iubita, subțire, înaltă

Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.

**************************************

Un om fost sac, fost rac, avataruri,

se ruga la altcineva, nimic nemuritor,

dar sâmburul luminii?  Pe când eram ființă,

am îndrăgit poeme, am dat pe la științe,

ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,

deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,

greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel cocârjat,

iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie,

ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule,

când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea

nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea,

ca într-un super-mall au fost mulți oameni,

multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi,

dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu,

cred că cineva drag mă așteaptă dincolo,

știu.

*******************************************

 S-a-ntors Vintilă din război,

nu mai era unul, erau doi,

când  scriau se făceau  trei,

probă pentru Berkeley,

mierea de un kil creștea

la o tonă și juma,

dar ce suflet mai avea

poetul  Draculala,

mântulescu  scriu istorii,

ce se uită cum cocorii,

nici romane, nici tu schițe,

pseudo-dada- lătrăițe,

generalul fără sculă-i

ca poetul zis și Bulă,

toată lumea bea vin Blau,

vineri curge  Donner-Mau,

într-un bloc un câine ține

locul unei Kapuzine,

 cezarian, augustitnian,

s-a născut un dalmațian

cu copite de argint

șlefuit de-un Wunderkind.

Viitorul aparține

cel cu scroturi foarte pline,

nimeni n-a greșit aici,

un govern de priculici,

Puck primește delegații

din vecine constelații,

răul nu devine bun,

ci din ce mai ce tutun.

Asta-i țara,  ista-i omul,

a strigat, dar un”  paltonul?

************************************

 din imperiul iubirii apoase,

cu lacrimi sărate, cu gemete slabe,

găsește o cheie, iubito, un lacăt,

să facem memoria să se reclădească.

Auzi porumbeii, auzi și gorila,

sunt multe iubiri din Arhanghelsc în Cuba,

priviți balerine  pe ghețuri de nichel,

să nu mai uităm copiii și tumba.

Ce tristă-i Traviatta, Parisul nu râde,

nu crede în lacrimi nici Moskva-ncercată,

când simți că nu-i nimeni să te mai iubească,

întoarce oglinda în suflet, încearcă.

Ridicoli actori într-o piesă  uitată,

genunchii se-ndoaie și fluturi batista,

nu laudă și nu blestema propria-ți soartă,

întâia iubire  persistă, există.

Întinse zăpezi și pulberi de oase

în tot universul   cutreieră  simțul,

citindu-l, privindu-l, destinul e-n toate,

măreț e-mpăratul, nebun este prințul.

BMM

 

Dom” colonel.

Mi s-a spus că trebuie să mă comport normal. Pensionat fiind, văduv, fără copii, să-mi iau un câine. L-am luat.Mare, roşcat, din spate seamănă cu un leu. Latră rar, dar îngrozitor. Mă urmăreşte peste tot, ca o slugă-deţinut. Îmi aduce papucii la pat, eu îl mângâi uneori,el nici nu clipeşte , seamănă cu mine la fire. Nu am bătut pe nimeni în viaţa mea. Eu am fost cel bătut, un maior, beat să fi fost, mi-a tras nişte pumni în nas, în spinare. Nu-i curăţasem arma, iar eu eram deja lt. major. Îmi spunea, băi soldat, l-am corectat şi mi-a mai tras vreo două. Îmi venea să-l împuşc. Nu ştiu cum am ajuns colonel. Fiind fiu de învăţător nu eram prea bine privit, ţăran sărac sau muncitor necalificat, astea erau piesele bune la dosar. Dar şeful de la cadre era fiu de preot legionar. Tat-su era la puşcărie, lui nu prea îi păsa. Poate de aia îl ţineau. Acum merg în Cişmigiu, vara, mai joc un şah, table şi remy nu joc că jocu-i pe bani. Banul e ochiul dracului, mi-a spus şi tata. Nici de la contabilul unităţii nu am împrumutat bani. Vecinii spun că am omorât oameni. Prostii. Dacă toţi ofiţerii ca mine omoram oameni, ce populaţie ar fi avut România? De iubit am iubit o femeie,deşi cu nevasta aveam relaţii liniştite, Dumnezeu s-o odihnească.Nu sunt foarte credincios, darceva mi-a rămas. Am iubit nevasta unuia anchetat de mine. A venit ea la mine, ne-am întâlnit de mai multe ori. I-am promis că-i scapsoţul. Am obţinut o eliberare condiţionată, adică sub urmărire. Femeia s-a dus la el. M-a supărat. Aveam de gând să divorţez şi să o iau de soţie. L-am arestat din nou pe individ. Pe ea n-am mai văzut-o, nici pe el. O văd doar în vis. O frumuseţe de femeie. O chema Sofia, era poloneză. Toţi polonezii sunt neam de nobili, aşa zicea ea. Am cunoscut mai multe femei, niciuna nu mi-a plăcut ca Sofia. Dacă există viaţă viitoare, pe ea aş vrea s-o revăd. Nu mi-e teamă de nicio pedeapsă. Eu mi-am făcut datoria faţă de ţară. Am citit cartea Hannei Arendt, doar sunt fiu de învăţător, citesc destul de mult, se numea cartea ” Eichmann la Ierusalim. Banalitatea răului”. Eu cred că omul avea dreptate, îşi făcea datoria. Ori cu regimul ori afară. Eu chemam arestatul , îi puneam întrebări,nici nu erau scrise dce mine, dacă omul semna, treaba era făcută, tribunal, cale bună. Nu semna, eu plecam, veneau băieţii, îl aranjau, pe mine nu mă interesa, nu era treaba mea, apoi reveneam, după o zi, două, nu semna,totul se repeta. Uneori dura luni de zile. Dar nu cred că a refuzat cineva, doar dacă murea între timp.Unii se angajau să colaboreze. Ieşeau afară. Nimeni nu-i credea, darerau urmăriţi, folosiţi. Eu nu i-aş fi lăsat. Duşmanul este duşman. Aşa s-a născut el.Mie îmi place muzica- Beethoven, Brahms,Chopin. La Chopin chiar plâng. Marşul funebru mă tulbură.Nu mă sperie moartea, cipregătirea ei. Pac şi gata, moartea este simplă. Ce mi se părea ciudat era că duşmanii nu erau mereu aceiaşi. Bafoşti legionari, ba foşti comunişti, ba sionişti, jidani adică, ba chiaburi, uniierau de fapt ţărani săraci, vagabonzi unii, ţigani, fugari peste graniţă, monarhişti, sectanţi, scandalagii, hoţi din comerţ, dar cel mai greu era cu sectanţii. De obicei se lăsau omorâţi, nu semnau nimic. În faţa mea nu a murit niciunul. M-a întrebat odată fratele meu, eramecanic pe undeva – bă, colonele, câţi ai împuşcat ? Niciunul, spuneam, mă supăra. Nu te cred. Cum ai ajuns tu colonel, erai un copil cuminte. Păi tocmai de aia. Tu de ce te cerţi mereu cu cineva? Dacă voiai, făceai şi facultatea, te băgam eu. Nu-mi place, dar tu. Eu? Păi eu am fost la multe cursuri, ce ştii tu?Cursuri? Rahat. Ce ai învăţat tu acolo? Că socialismul ne aduce fericirea? Rahat. Dar ce, bă, capitaliştii sunt mai buni?Nu ştiu, tui-ai văzut? Nu. Atunci cum îi judeci, după broşuri? Începea să mă doară capul. Ne certam des. Imperialismul era peste tot în lume şi el îmi bătea capul cu fericirea. Eu eram mândru de ceea ce făceam. Acum tot aud de procesul comunismului. O tâmpenie. Păi toţi eram comunismul. Numai ăia din închisoare, de la aresturi nu erau comunişti. Pe cine judecaţi voi, bă, mucoşilor? Că de ce l-au împuşcat pe Antonescu. Aşa au vrut ruşii, asta e, câştiga Hitler nu eram nici eu colonel, eram acolo, învăţător, ca tata, o fi fost mai bine? Unii zic – bă, jidanii conduc lumea. Altă prostie, am avut pe mână câţiva,cu unii am vorbit, oameni deştepţi, cuminţi, niciunul nu m-a enervat. Voiau să plece în Palestina. Nu ştiu de ce nu-i lăsa.Aşa era ordinul. Mie îmi place ordinul, adică să fie unul care dă ordin.Ceilalţi execută. Acum nimeni nu are putere,poliţiştii fac ce vor, asasinii umblă în voie, ţara este mulsă ca o vacă. Înainte toţi mulgeam vaca. Adică, fiecare cu salariul lui.Acum, cărţi, reviste cu femei goale. Unde este iubirea? Citesc, e drept sunt şi cărţi deştepte. Una, o nemţoaică plânge că a lăsatbiserica închisă cu femei şi copii înăuntru, biserica a ars. Ce să zic. Nu e frumos. Dar tot Beethoven îmi place. Câinele mârâie la Simfonia a V-a, a IX-a , se bagă sub pat, ca deţinuţii cândfac pe nebunii. Uneori visez că m-am făcut călugăr, îngrijesc o grădină, o livadă. Ce viaţă? Nu birouri, coridoare, fum de ţigară, ţipete. Asta viaţă. L-am întrebat odată pe un fost ilegalist – ce este fericire, adică fericirea în comunism. Nu am înţeles mare lucru, cred că nici el nu ştia. El repeta doar că istoria a fost nedreaptă cu săracii. Bun, acum mai sunt săraci? Sunt. Atunci?Da, darnu sunt atât de săraci ca înainte. Omul era condamnat la sărăcie. Nu ştiu. Mă rog. Dar de ce avem noi treabă cu duşmanul de aici? Pentru că duşmanii de aici aşteaptă să vină capitaliştii. Păi, să-i lăsăm să plece.Omul zâmbi. Adică să-i ajutăm pe imperialişti? Dar câţi or fi?Dacă pleacă unii, vor şi alţii. Aha, deci dincolo e mai bine. Pare mai bine, dar totul se va prăbuşi, noi vom învinge. Care noi?Aici discuţia începea să lâncezească.Între noi, voi, eierau graniţe subţiri. Eu cine eram?Un ofiţer căruia îi creştea salariul cam la un an, doi. Ce nevoie aveam să mă lupt cu cineva, decât cu duşmanul.Adesea mă gândesc la discuţia cu ilegalistul, apoi adorm. Mă trezeşte câinele, mă trage în pat. Bine de el, nu are probleme.

BORIS MARIAN

 

Statul Major a fost atacat, soldații fug în dezordine,   într-un adăpost o poetă bătrână cântă la opt instrumente, sunt nepoții ei pe care vrăjitoarea  Kasril  i-a prefăcut în tromboane, viole, violoncele, violete, contrabasuri, timpane,.tobe, clarinete,  tomițe, tocănițe, etc. Rară lucrare e viața, un lucru nu mă încurcă, sepulcru, cine există, persistă pe pistă, crede că viața-i o listă, cum e-nceputul,  ta-ta-ta, bam-bam, a cincea de B. , rumegă iarba șacalul, rupe-un palmier-cocotier , vin Moliere cu Ravel și cu Avel, o, Behemoth, lăudător de cuvinte cam iuți, sună alarma, tu ia aminte, mor în eroi ambulanțe sau invers, lasă o clanță, o roată, scapă de frică, o firfirică, plâng Florici pe Florică, iar pentru Sfântul Andrei nu ați găsit nici trei lei, ce faci cu Rocky?  E maltratat, n-are ochii la locul lor, cum va ajunge-n Palat? Pe Elise o-nchizi, tu decizi, precum Clarence,  capu-n butoi, între bride,  pe Anna fă-o regină, o scaldă, repulsii, convulsii, Yorkul ne furnizează și porcul, Bucky și Rocky, o cacialma, dromaderilor, numai Titi de la City taie-n Turn doi miei Corneille. Azi larma noastră ciungă sub soarele lui Kiki pare orz, purtăm pe șepci reclame pentru Coca, dar cine n-a iubit-o pe Nicola? Din marș de spaimă a făcut covrigi, tu nu visezi, de ce mă strigi? Brăzdarul se tocește, du-l la doctor să-i pună dinți de vidia și de proctor. Iar mândrul Lucky, fratele lui Frutti, deliberează despre Souki, are bicicleta gaz? Tri, dva, raz. Call of duty, spune Souki, un Big Bang și spui salutti.  Că pe Popa Nan lucrau un biban și un Bau-bau. Cavaleri pe care lumea îi gătea cu sparanglumea, fie, moartea – jucărie nu se dăruie pe-o mie, cine crede și nu vede seamănă cu Arhimede, suflă vântule, ortace, zboară capete și pace, din Crăciun până-n Florii nu te ține de prostii, dom Propolis, cam pervers s-a-nsoțit c-un pechinez,  Celadin și Ruboflex l-au gonit pe mister Ex, Bertillon,o , Bertillon, nu mai trage de papillon.

BMM