Abebebeb
Și vină, bre, Moise, pogoară
că-i șagă,
Născuți în sclavie devin
copărtași,
La șaptezeci una, perciuna, perciunul,
De tragi tu cu tunul,
eu trag la scaieți.
Istoria-i lată, prezintă
morminte,
Isaac se prezintă și mormăie
rugi,
Unchiule Buck, adună ostașii,
Noi vom veni ca stafii de la Bug.
Vulpea și ceasul,
cravata și maslul,
Creveții cu steaguri revin, bacalavruri,
Turl al lui Tomey homari mestecă , lame,
Sufragerie pentru colaci. Ah, Bulba cu buli,
Bulibașa cu sculi, Edmonds e rege
În sacrilege, Ringo și |Faulkner,
Blonder și Bober, vor ridica
Un castel pentru noi.
Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea , din el ceva se va alege,
Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluții noi, bea vinul doar cu zeii,
Când nu găsește un leu mort, se joacă și cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce?
Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul Lear
era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă , albă și rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Într-o oglindă ca
ochiul de pește.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita, subțire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii?
Pe când eram ființă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la științe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu
cuminte,
greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel
cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie,
ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea,
ca într-un super-mall au fost mulți oameni,
multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu,
cred că cineva drag mă așteaptă dincolo,
știu.
*******************************************
S-a-ntors Vintilă din
război,
nu mai era unul, erau doi,
când scriau se
făceau trei,
probă pentru Berkeley,
mierea de un kil creștea
la o tonă și juma,
dar ce suflet mai avea
poetul Draculala,
mântulescu scriu
istorii,
ce se uită cum cocorii,
nici romane, nici tu schițe,
pseudo-dada- lătrăițe,
generalul fără sculă-i
ca poetul zis și Bulă,
toată lumea bea vin Blau,
vineri curge
Donner-Mau,
într-un bloc un câine ține
locul unei Kapuzine,
cezarian,
augustitnian,
s-a născut un dalmațian
cu copite de argint
șlefuit de-un Wunderkind.
Viitorul aparține
cel cu scroturi foarte pline,
nimeni n-a greșit aici,
un govern de priculici,
Puck primește delegații
din vecine constelații,
răul nu devine bun,
ci din ce mai ce tutun.
Asta-i țara, ista-i
omul,
a strigat, dar un”
paltonul?
************************************
din imperiul iubirii
apoase,
cu lacrimi sărate, cu gemete slabe,
găsește o cheie, iubito, un lacăt,
să facem memoria să se reclădească.
Auzi porumbeii, auzi și gorila,
sunt multe iubiri din Arhanghelsc în Cuba,
priviți balerine pe
ghețuri de nichel,
să nu mai uităm copiii și tumba.
Ce tristă-i Traviatta, Parisul nu râde,
nu crede în lacrimi nici Moskva-ncercată,
când simți că nu-i nimeni să te mai iubească,
întoarce oglinda în suflet, încearcă.
Ridicoli actori într-o piesă
uitată,
genunchii se-ndoaie și fluturi batista,
nu laudă și nu blestema propria-ți soartă,
întâia iubire
persistă, există.
Întinse zăpezi și pulberi de oase
în tot universul
cutreieră simțul,
citindu-l, privindu-l, destinul e-n toate,
măreț e-mpăratul, nebun este prințul.
BMM
Dom” colonel.
Mi s-a spus că
trebuie să mă comport normal. Pensionat fiind, văduv, fără copii, să-mi iau un
câine. L-am luat.Mare, roşcat, din spate seamănă cu un leu. Latră rar, dar
îngrozitor. Mă urmăreşte peste tot, ca o slugă-deţinut. Îmi aduce papucii la
pat, eu îl mângâi uneori,el nici nu clipeşte , seamănă cu mine la fire. Nu am
bătut pe nimeni în viaţa mea. Eu am fost cel bătut, un maior, beat să fi fost,
mi-a tras nişte pumni în nas, în spinare. Nu-i curăţasem arma, iar eu eram deja
lt. major. Îmi spunea, băi soldat, l-am corectat şi mi-a mai tras vreo două.
Îmi venea să-l împuşc. Nu ştiu cum am ajuns colonel. Fiind fiu de învăţător nu
eram prea bine privit, ţăran sărac sau muncitor necalificat, astea erau piesele
bune la dosar. Dar şeful de la cadre era fiu de preot legionar. Tat-su era la
puşcărie, lui nu prea îi păsa. Poate de aia îl ţineau. Acum merg în Cişmigiu,
vara, mai joc un şah, table şi remy nu joc că jocu-i pe bani. Banul e ochiul
dracului, mi-a spus şi tata. Nici de la contabilul unităţii nu am împrumutat
bani. Vecinii spun că am omorât oameni. Prostii. Dacă toţi ofiţerii ca mine
omoram oameni, ce populaţie ar fi avut România? De iubit am iubit o femeie,deşi
cu nevasta aveam relaţii liniştite, Dumnezeu s-o odihnească.Nu sunt foarte
credincios, darceva mi-a rămas. Am iubit nevasta unuia anchetat de mine. A
venit ea la mine, ne-am întâlnit de mai multe ori. I-am promis că-i scapsoţul.
Am obţinut o eliberare condiţionată, adică sub urmărire. Femeia s-a dus la el.
M-a supărat. Aveam de gând să divorţez şi să o iau de soţie. L-am arestat din
nou pe individ. Pe ea n-am mai văzut-o, nici pe el. O văd doar în vis. O frumuseţe
de femeie. O chema Sofia, era poloneză. Toţi polonezii sunt neam de nobili, aşa
zicea ea. Am cunoscut mai multe femei, niciuna nu mi-a plăcut ca Sofia. Dacă
există viaţă viitoare, pe ea aş vrea s-o revăd. Nu mi-e teamă de nicio
pedeapsă. Eu mi-am făcut datoria faţă de ţară. Am citit cartea Hannei Arendt,
doar sunt fiu de învăţător, citesc destul de mult, se numea cartea ” Eichmann
la Ierusalim. Banalitatea răului”. Eu cred că omul avea dreptate, îşi făcea
datoria. Ori cu regimul ori afară. Eu chemam arestatul , îi puneam
întrebări,nici nu erau scrise dce mine, dacă omul semna, treaba era făcută,
tribunal, cale bună. Nu semna, eu plecam, veneau băieţii, îl aranjau, pe mine
nu mă interesa, nu era treaba mea, apoi reveneam, după o zi, două, nu
semna,totul se repeta. Uneori dura luni de zile. Dar nu cred că a refuzat
cineva, doar dacă murea între timp.Unii se angajau să colaboreze. Ieşeau afară.
Nimeni nu-i credea, darerau urmăriţi, folosiţi. Eu nu i-aş fi lăsat. Duşmanul
este duşman. Aşa s-a născut el.Mie îmi place muzica- Beethoven, Brahms,Chopin.
La Chopin chiar plâng. Marşul funebru mă tulbură.Nu mă sperie moartea,
cipregătirea ei. Pac şi gata, moartea este simplă. Ce mi se părea ciudat era că
duşmanii nu erau mereu aceiaşi. Bafoşti legionari, ba foşti comunişti, ba
sionişti, jidani adică, ba chiaburi, uniierau de fapt ţărani săraci, vagabonzi
unii, ţigani, fugari peste graniţă, monarhişti, sectanţi, scandalagii, hoţi din
comerţ, dar cel mai greu era cu sectanţii. De obicei se lăsau omorâţi, nu
semnau nimic. În faţa mea nu a murit niciunul. M-a întrebat odată fratele meu,
eramecanic pe undeva – bă, colonele, câţi ai împuşcat ? Niciunul, spuneam, mă
supăra. Nu te cred. Cum ai ajuns tu colonel, erai un copil cuminte. Păi tocmai
de aia. Tu de ce te cerţi mereu cu cineva? Dacă voiai, făceai şi facultatea, te
băgam eu. Nu-mi place, dar tu. Eu? Păi eu am fost la multe cursuri, ce ştii
tu?Cursuri? Rahat. Ce ai învăţat tu acolo? Că socialismul ne aduce fericirea?
Rahat. Dar ce, bă, capitaliştii sunt mai buni?Nu ştiu, tui-ai văzut? Nu. Atunci
cum îi judeci, după broşuri? Începea să mă doară capul. Ne certam des.
Imperialismul era peste tot în lume şi el îmi bătea capul cu fericirea. Eu eram
mândru de ceea ce făceam. Acum tot aud de procesul comunismului. O tâmpenie. Păi
toţi eram comunismul. Numai ăia din închisoare, de la aresturi nu erau
comunişti. Pe cine judecaţi voi, bă, mucoşilor? Că de ce l-au împuşcat pe
Antonescu. Aşa au vrut ruşii, asta e, câştiga Hitler nu eram nici eu colonel,
eram acolo, învăţător, ca tata, o fi fost mai bine? Unii zic – bă, jidanii
conduc lumea. Altă prostie, am avut pe mână câţiva,cu unii am vorbit, oameni
deştepţi, cuminţi, niciunul nu m-a enervat. Voiau să plece în Palestina. Nu
ştiu de ce nu-i lăsa.Aşa era ordinul. Mie îmi place ordinul, adică să fie unul
care dă ordin.Ceilalţi execută. Acum nimeni nu are putere,poliţiştii fac ce
vor, asasinii umblă în voie, ţara este mulsă ca o vacă. Înainte toţi mulgeam
vaca. Adică, fiecare cu salariul lui.Acum, cărţi, reviste cu femei goale. Unde
este iubirea? Citesc, e drept sunt şi cărţi deştepte. Una, o nemţoaică plânge
că a lăsatbiserica închisă cu femei şi copii înăuntru, biserica a ars. Ce să
zic. Nu e frumos. Dar tot Beethoven îmi place. Câinele mârâie la Simfonia a
V-a, a IX-a , se bagă sub pat, ca deţinuţii cândfac pe nebunii. Uneori visez că
m-am făcut călugăr, îngrijesc o grădină, o livadă. Ce viaţă? Nu birouri,
coridoare, fum de ţigară, ţipete. Asta viaţă. L-am întrebat odată pe un fost
ilegalist – ce este fericire, adică fericirea în comunism. Nu am înţeles mare
lucru, cred că nici el nu ştia. El repeta doar că istoria a fost nedreaptă cu
săracii. Bun, acum mai sunt săraci? Sunt. Atunci?Da, darnu sunt atât de săraci
ca înainte. Omul era condamnat la sărăcie. Nu ştiu. Mă rog. Dar de ce avem noi
treabă cu duşmanul de aici? Pentru că duşmanii de aici aşteaptă să vină
capitaliştii. Păi, să-i lăsăm să plece.Omul zâmbi. Adică să-i ajutăm pe
imperialişti? Dar câţi or fi?Dacă pleacă unii, vor şi alţii. Aha, deci dincolo
e mai bine. Pare mai bine, dar totul se va prăbuşi, noi vom învinge. Care
noi?Aici discuţia începea să lâncezească.Între noi, voi, eierau graniţe
subţiri. Eu cine eram?Un ofiţer căruia îi creştea salariul cam la un an, doi.
Ce nevoie aveam să mă lupt cu cineva, decât cu duşmanul.Adesea mă gândesc la
discuţia cu ilegalistul, apoi adorm. Mă trezeşte câinele, mă trage în pat. Bine
de el, nu are probleme.
BORIS MARIAN
Statul Major a
fost atacat, soldații fug în dezordine,
într-un adăpost o poetă bătrână cântă la opt instrumente, sunt nepoții
ei pe care vrăjitoarea Kasril i-a prefăcut în tromboane, viole, violoncele,
violete, contrabasuri, timpane,.tobe, clarinete, tomițe, tocănițe, etc. Rară lucrare e viața,
un lucru nu mă încurcă, sepulcru, cine există, persistă pe pistă, crede că
viața-i o listă, cum e-nceputul, ta-ta-ta,
bam-bam, a cincea de B. , rumegă iarba șacalul, rupe-un palmier-cocotier , vin Moliere cu Ravel și cu
Avel, o, Behemoth, lăudător de cuvinte cam iuți, sună alarma, tu ia aminte, mor
în eroi ambulanțe sau invers, lasă o clanță, o roată, scapă de frică, o firfirică,
plâng Florici pe Florică, iar pentru Sfântul Andrei nu ați găsit nici trei lei,
ce faci cu Rocky? E maltratat, n-are
ochii la locul lor, cum va ajunge-n Palat? Pe Elise o-nchizi, tu decizi, precum
Clarence, capu-n butoi, între
bride, pe Anna fă-o regină, o scaldă,
repulsii, convulsii, Yorkul ne furnizează și porcul, Bucky și Rocky, o
cacialma, dromaderilor, numai Titi de la City taie-n Turn doi miei Corneille.
Azi larma noastră ciungă sub soarele lui Kiki pare orz, purtăm pe șepci reclame
pentru Coca, dar cine n-a iubit-o pe Nicola? Din marș de spaimă a făcut
covrigi, tu nu visezi, de ce mă strigi? Brăzdarul se tocește, du-l la doctor
să-i pună dinți de vidia și de proctor. Iar mândrul Lucky, fratele lui Frutti,
deliberează despre Souki, are bicicleta gaz? Tri, dva, raz. Call of duty, spune
Souki, un Big Bang și spui salutti. Că
pe Popa Nan lucrau un biban și un Bau-bau. Cavaleri pe care lumea îi gătea cu sparanglumea,
fie, moartea – jucărie nu se dăruie pe-o mie, cine crede și nu vede seamănă cu
Arhimede, suflă vântule, ortace, zboară capete și pace, din Crăciun până-n
Florii nu te ține de prostii, dom Propolis, cam pervers s-a-nsoțit c-un pechinez,
Celadin și Ruboflex l-au gonit pe mister
Ex, Bertillon,o , Bertillon, nu mai trage de papillon.
BMM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu