Tânguirea lui Orfeu

Tânguirea lui Orfeu Repet un nume, ce este un nume, Când moarte-n timpul vieții? Alte nume vin să-l plângă, Nu te-nțeleg, de ce-mi respingi Iubirea fără nume? De ce te temi? De cine și de când? Pot crede-n nemurire, poate vei răspunde, De unde ai răbdarea veșniciei? Cândva noi ne iubeam, de mult? Cândva. Nicicând. A fost un vis Precum oglinzile de apă, Căzu din cer o piatră, spartă fu oglinda, În mine sângerez, nu poți vedea, A bloodstain that speaks now, Neomenește te-am iubit, neomenește, n-am imitat pe nimeni, tu nu ai cum să știi, parc-am murit de mult și tot iubesc. BMM Suferința este o rãsplatã, cine n-are va sã dea o ratã, apoi încã una, mult mai pipãratã, pânã ce ajunge sufletul o patã. Pete de culoare, sus, pe firmament, stele și oameni, emergent Universul tinde cãtre infinit, precum totul trece în Nimic. ................................................... Sunt evenimente care ne marcheazã, spune și iubita care se rujeazã, am rãmas doar doi, eu și cititoriul, ne plimbãm agale, Belu-Crematoriu, e ceva ce-mpinge misterios-nainte, o cimiliturã, seamã de cuvinte. -================================ . Voi spune DA în ultima clipã, umil treci doar de o milã. Ah, picioarele, aripioarele, fastidios, insidios, duios, osos, os. Printr-un culoar se strecoarã și poeții mari. Not yet, niet. Avem și cuburi blestemate ca niște nestemate. Essai sur le don,