Pe stânci

Pe stânci Rostogolit pe stânci, ca pe colții unui lup magnetic, Mă cred pe piscuri, ce departe este… La ceas de cumpănă, cu câte pete nu ne naștem, Aducătoare de speranțe și de moarte, poate pustiul nu există, Nu se cumpără, se umple cu toate resturile menajere de pe lume, Eroii doar se umflă cu amine, sulfuri și CO doi, nimic mai mult, Cum crește grâul nalt, hrănit de lacrimi, Stafii aurifere se preumblă, iar leii mor de sete și de foame, Sosesc pe-adrese diferite plicuri și uneori sicrie de hârtie. Că pentru altă fericire se adună oasele celor plecați, Bolborosind, Homer învață să și scrie, Noi aplaudăm aproape nebunește, Ce bună-i mierea sângelui la urmă. Carmen saeculare ( continuare) Pe pernă trec valuri, tot valuri, coşmaruri, în aer grifonii fac tumbe, tulumbe, iar timpul petrece la alte petreceri, tu nu poţi fi sigur c-ajungi pân-la zece, prietenii-s umbrele altor prieteni, iubitele-s multe, trăiesc doar din rente, scrii versuri, un prinţ- cerşetor de atenţii , în mers te lovesc beţivanii, demenţii, manechini, manechine, dricuri şi jeep-uri, viaţa şi moartea – în videoclipuri. Vecia abreviată se clatină ca barca, Se vede cum o vrabie de pene se dezbracă, În fața mea e cartea de rugăciuni și versuri, În scrinul negru zace cadavrul cu șireturi, Mâine, la șapte seara vin cardinali și prinți, Eu, hoțul de briliante nicicum nu mă las prins. Rejudecăm eretici de ce și cum și când, De mâine vor fi îngeri în cer și pe pământ, Se gudură dreptatea, precum o cățelușă, Discretă, calomnia bate frecvent la ușă, O funie-mpletită se leagănă în vânt, Cadavrul aparține, se pare, unui sfânt. Cer alb și suprafețe mari, alburii și moi, Plutim ca două pene spre Kara Bogaz Ghioi , Pocalul pare gol, seraiul e la fel, Dar Soliman își soarbe vin- sânge tulburel, Mâine e patru, vineri, iar poimâini, douăzeci, Ne înălțăm pe scara amanților perfecți, Episcopatul știe, adăpostim ocnași, Că omul e o trestie, iar uneori e laș. Epilog Suflet pervers și posedat, De ce mai umbli în păcat? De unde vii, unde te duci? Ai ocolit atâtea cruci, Pe cine tu jelești acum? Ecoul – eu gândesc postum. BORIS MARIAN Această postare nu va apărea în secţiunea BMM