Pierdute Curând mi-am dast seama că problema, dilema, Nu era limitată la greci, geci, deci, Tuși oratorul, căzu semaforul, critică de patrician Bine prăjit, undeva apăru un om, poate un melanom Oarecum melancolic, alcoolic, triabolic, Nu avea brațe, picioare, doar gura era lucrătoare, Să li se usce lacrimile tuturor copiilor, Asta vreau, viața – un șir de năluci, Gura ta ca o rodie, drumul crucii Din copilărie în adolescență, Eu nu scriu pentru eternitate, Singura eternitate este Dumnezeu, El scrie pentru noi, noi pentru noi, Nu mă dezic de versul meu, Zică oricine orișice, Cavalerii de fier tac mărunt, Au inima de carborund, Cavalerii tăcerii, cavalerii – languste, Bieți cavaleri cu inimi fruste, Cum să dăm vremea înapoi? Peste zidul înalt cazi în noroi. Rămâne gingaș trupul de floare, Cavalerii ce mor atinși de ninsoare. ********************************* Abluțiune, accente, ca nunțile în vreme de război, Corbii orbi sorb marea, coloane sunt vii , îndurerate, Marchizul cu Liza spărgeau parbrizul, De nu-i iubire-n cosmos, ce o fi? Cuprinde-mă Lou, în visele tale lungi ca niște picioare, Ieri a fost la mine Holderlin, cumpărase un lin, El era îngropat la Ecbatana, care-i șpilul? Sunt câțiva morți în oraș, dar de negăsit, Un nod de om merge pe drum spre Kara-Kum. Viciu și sinceritate, Vinicius avea un frate. Uitarea Infernului e memoria Raiului. Trăim o vreme de obidă, gândeau un melc și o omidă. Zilnic am lucrat la această navă, fostă epavă. Nu judecați ca să nu fiți judecați, Sunt la sfârșit ori la-nceput ori drumul l-am pierdut? Animal necunoscut trecea – era Noaptea. Totul poate-ncepe c-un detaliu, Un copac îngălbenit, astrul nostr-un infinit, Râsul se naște din lacrimi, afară niște oameni făceau calendare, Ferestrele murmură = mar-mu-ră. Paznicul meu, ce strigi la ușă? După miezul nopții, inima , hoțește, cântă fericită ….. Făceam o rugăciune și nu mai era leac. BORIS M.MARIAN