duminică, 9 octombrie 2016

Pilotul

Pilotul Pilotul conducea avionul deasupra unor păduri tropicale de mare frunusețe. ”Să mori aici ar fi o fericire”, își spuse și se apropie , cu avionul . de marginile copacilor, de stâncile golașe. La un moment dat se hotărî și coborî avionul sub plafonul admis. Avionul explodă cu zgomot. Rămășițele s-au risipit la zeci , sute de metri, dar printr-o minune el, pilotul rămase întreg, nevătămnat. Moartea îl ocolea. Avea să povestească ani de zile această minune și nimeni nu-l credea. Ba chiar, în scriptele aviației era considerat dispărut definitiv. Soția s-a recăsătorit, noul soț i-a adoptat pe copii, iar el, pilotul umbla prin pădurea tropicală , o pădure nesfârșită și nu putea ieși din ea. Oare aceasta este moartea? Nu găsea răspuns, auzea totul, tălpile îl dureau de atâta mers, dar trăia. Când a ieșit din pădure, totul era schimbat, în fața sa se deschidea un câmp larg, roșiatic, vehicule ciudate, galben-verzui circulau pe drumuri de culoare albastră. Auzea voci într-o limbă necunoscută. Se ascunse sub o carcasă veche de aluminiu. Lângă el se așeză o gâză obișnuită, o „văcuță a Domnului”. Ba i se așeză și pe nas. Atunci și-a dat seama că este un cadavru. Sufletul zbura în voie. Timpul avea deja alte coordonate. *********************** Emily O pasăre plutea sub nori, murise de mult, era pasărea Emily. Șarmul ei era necunoscut societății. Un clopot veni la ea s-o ceară de nevastă. Viața era un balon din vecini. Cădeau picături la concurență cu merele. Nebunia se numea Primăvară. Râul Iordan se zărea prin telescop. Emily părea că doarme. I-am sărutat buzele, a mumurat niște versuri. Copaci de chihlimbari creșteau pe marginea continentelor. Evanescență, surâse piticul din Twin Peaks. Păianjenul nopții ducea cu el o Biblie. Trenul trecu ca un fulger pe lângă un canton părăsit. Din el sări o scânteie care aprinse pădurea. A fost o mare panică, chiar și orașele din jur s-au pustiit. Emily dormea. Visa că vorbea cu Dumnezeu, îi spunea – nu mă lăsa să dispar. Dumnezeu a ascultat-o. A trăit peste două sute de ani, dormind. Ieri, azi și mâine deveniseră o zi. Moartea are și ea o funcție, se gândea Emily. Un fruct pervers o adormise, iar Prințul nu venea. BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu