Ce mult te-m iubit

Ce mult te-m iubit

 

Ce mult te-am iubit/ la timpul pasat,

mă doare gâtlejul/de când, spânzurat

de turnul lui Hoelderlin/m-am atârnat,

ce mult te-am iubit,/ smintit, smântânit.

Astfel Maiakovski se duse și el,/ Mare părea, era porumbel,

La fel și Esenin, la gât este rana,/Acolo e locul,  sufletul-hrana.

Rămâne în mine, /Ca în feline,/

Adânca durere,/ Aurifere,

Coșmaruri, aleargă/Ghepardul spre moarte,

Ce mult te-am iubit,/Tu nu avuși parte.

Alerg și sar gardul/În cimitir, sar pe morminte

Pe jurăminte, /Eterna băltoacă , viața de om,

Sunt șarpele care păzește-acel Pom,/Un deget prelung,

Excesul și somnul , /doar acvila știe  ce-i viața de-apoi.

Șarpele este un veșnic orgasm/ el poate fi și o boală , un spasm/

Poate – un șir de morți mai suspecte,/ poate – speranța în stângile drepte/

Nu te lăsa amăgit de un șarpe/ este viitorul, trecutul desparte/

Dau un regat pentru o voce/pădurea vorbește, stejarul –un bocet, /

Euridice și Beatrice/eu v-am iubit din adânci cicatrice/

Ești bolnav îmi spune Moartea, vecina/

mi-a pregătit groapa și motorina/recalcitrant și neiubit/

am fost în șotii de neprevenit/ ce culturale semne, ce sinca,

mony și sony se scaldă-n ironii,/ fecaliforme, cameleonic

oricare crede că grațiile, pronii, rețelele de spionaj literar

cu doinimic, cea cu părul mai rar și violet ca episcopii Romei,

ce mult te-am iubit,  fecioară a Sodomii/ să scrii cu inima?

Mușchi  doar și sânge, creierul este computerul –rânjet,

Mâna – un os pentru câinii viitorului,  numai talentul ,

Bunul poporului, numai iertarea  cunoaște iubire,

Piatră  vei fi în haos, neștire, zadarnic vorbești de lumină, de raze,

Prostia, minciuna  veghează, fandează,

Ce mult te-am iubit, dar uit mereu glasul

Care coboară,  destul, sună ceasul.

BORIS MARIAN