Vasile Doi

Vasile Doi

 

Pe Vasile îl chema Vasile Doi. Doi era numele de familie. Într-o noapte a avut un coșmar. Se făcea că era într-un cămin studențesc de la Institutul de Teatru. Pe coridoare alergau tot felul de tipi și tipe, mai mult dezbrăcați, strigau și  dansau, el încerca să afle unde este strada Stăruinței, unii râdeau,  cineva i-a arătat o ușă, a intrat și s-a culcat pe un pat care după un timp a început să plutească. A privit în jur, era în largul mării. Pe mal, indivizii se hlizeau și îl îndemnau să înoate. El nu știa. Patul se umezea treptat, începea să se scufunde,  simțea că se sufocă de frică. S-a trezit. Era la el acasă. A fumat o țigară, i s-a făcut rău, apoi a adormit din nou. I-a povestit unui prieten  ce visase. Acersta a ridicat din umeri. I-a  spus – păi, eu visez chestia asta în fiecare noapte, care-i noutatea? Spune-mi ceva despre banda Crazy Hills, despre  ochi scoși cu briceagul, ceva de genul acesta. Ce îmi torni tu nu este nici votcă, nici sirop. Dă-mi opiu, ca religie.  Dă-mi-o  pe împărăteasa Siberiei de nevastă. Ce-mi spui tu de  păcătoasa Magdalena? Dă-mi-l pe Marx să-l caftesc puțin.  Secolul XXI  este ceva special. Fără religie ne ducem cu toții în Iad. Ai înțeles, idiotule? Vasile Doi se simți jignit. Plecă la treburile lui care nu erau de nici unele. Se  decise să scrie. Cândva fusese un copil sensibil, timid, visător. Redeveni copil. Credul până la capăt. Vorbea cu norii, cu cerșetorii, cu câinii, cu cine se nimerea. Calea Lactee  deveni un reper absolut. Când cerul era înnorat desena cu închipuirea toate stelele.  Important nu este să ai cizme  sau ghete solide, ci fericire. Multă fericire. Să scrii în așa fel ca fiecare să înțeleagă ce dorește. Cedează locul cititorului, lasă-l pe el să te rescrie. Firescul își face loc singur. Avea el un coleg, chiar îl chema Firescu, nu era de râs, omul era cam posac, nefiresc de posac. Credea în viitorul omenirii, dar ceva cam peste o mie de ani. Nu-l prea iubea nimeni. Avea o vorbă – pornește locomotiva, dă drumul la abur. Adică, pleacă de aici. Era de prin zona vulcanilor noroioși. Ciudată fire avea Firescu. Ia cartea, învață, citește mereu, atunci ai să dai peste-al tău Dumnezeu. Altă vorbă a Firescului, pe care Vasile Doi o reținu. De fapt , care era problema? Omul era burlac, mereu singur, scria de zor, nimeni nu-l citea. Se chinuia, îi lipsea doar o sfoară și un cui solid. Dar nu avea curaj și nici motiv. Începu să caute societate. Șah, table, fotbal, politică, orice subiect este bun. Plus televizor și la urmă Internetul. Cineva, pe Internet, i-a furat identitatea și  Vasile Doi deveni Doi la Pătrat. L-au acuzat că  el nu este el. Alt coșmar. Singura soluție era să se însoare. Dar numele de familie nu mai era valabil. Nevasta i-a propus înainte de căsătorie să aleagă între Doi și Trei. Până la urmă  întemeie o familie care se numea Doi Jumătate. Dar asta este altă poveste.

BORIS MARIAN