Răpirea din serai

Răpirea din serai Din serai furai doi cai, Iar god Shiva luă coliva, Krishna caffe, Krishna caffe, Aber , frate, e pe spate, Wein und Affe. Sacerdoții scriu poeme Despre dragoste, dileme, Credo quia absurdum, Asta știe și surdul. ********************* * Ai toată viața înainte și cea de-apoi, fără cuvinte, centaurul le știe, toate, e filosof și are carte, piticul roșu umblă-n lume, iubirea n-are nici un nume, dar roșul este ucigaș, omul o știe, e părtaș. Apoi urmează o poveste, pacientul tace, nu mai este, Cutia neagră din avion, fost ascunsă de-un poltron. La Sfântu-Așteaptă eu mă-nchin, ah, ochi albaștri, păr divin, La Tiffany se bea cafea, mă cheamă iar iubita mea. @@@@@@@@@@@@@@@@@@ | Nu pot reveni în neiubire, Nu pot reveni la vechi lăcrimări, Nu pot cerși blândețea, otrava ei, Deși ar fi mai bine s-o beau Ca pe un pahar de cristal verzui. Ne privim ca două mări secate, Ca doi ghețari lunecând în neant, Ne vor găsi câte un nume geologii Veniți de pe alt versant. Acum taci. Acum ești dezamăgită, Poate pregătești un nou poem, Eu mă scald undeva-n Pacific, Dansez disperat ca Paul Gauguin. ************************ E vaiet și furtună pe afară, În casă latră câinii, dintr-o gară, Departe se aude lungul șuier Al unei locomotive care suie Din Valea Iadului în cerul vinețiu, Iubito, aș dori să nu-ți mai scriu și aș mai vrea să uit de tot, să fiu același biet nătâng, netot, adolescent cu vise aurii, afară e furtună, tu nu vii, numai poemul ca un șarpe se desface, cuprinde spațiul, timpul, moarte, pace, ******************************* Împovărat de ani, melancolie, Profesorul ar vrea să nu mai scrie, Se duce gându-n urma-nei cotige, Aș vrea ca Binerle Suprem să recâștige Ce a pierdut acum două milenii, Vaza cu flori aprinse face semne. Acel miros, cerneluri și abisul Pe care îl aduce scrisul. BORIS M.MARIAN