Cuiburi

Cuiburi Zoil e mare critic, el împarte Pe muritori în genii și subnutriți intelectual, Ce poate fi mai omenesc decât orgoliul, Deși nici Domnul nu-i iubește pe-orgolioși, Remedii? Nu-i niciunul. O poetă a murit, era singură, Într-o casă goală ca o coajă de nucă, Doar moartea își face din respect datoria, Copiii nu se fac numai noaptea, ca și fructele, Bobo R. s-a născut în comuna Ciomagu de Sus, Am impresia că Mesia vine pe coate, Din copaci cad capete de îngeri, O ultimă strigare, ferește-te de nușcătura șarpelui blând, Numai oglinzile nu au memeorie, Poți fi uitat și în lumină, câte hieroglife în noi, Nedescifrate? Magia pietrei ce anunță noi prăbușiri, În murmurul ierbii se culcă și lupii, Zoil întreabă- de ce nu se scrie despre tine? Uite așa, nu se scrie, e bine? În rugăciuni înalți doar brațele? Dar inima? Ce este mai de preț decât un poem ? Va fi , va fi. Precum khazarii vom reveni. BMM