Adorno, filosoful cristalin

Adorno, filosoful cristalin
　
Adorno are multe fațete ca un cristal. A trăit între anii 1903-1969, a fost nu numai filosof, s-a ocupat de sociologie, criticiă muzicală, de cultură în genere. Tatăl său era negustor de vinuri, Wiesegrund se numea, iar fiul a luat numele mamei, Adorno. În 1924 a studiat la Viena cu Alban Berg, muzica modernă. Era timid, retras, dar apreciat pentru inteligența sa sclipitoare.În 1931 își face teza de doctorat despre Kierkegaaard. După venirea lui Hitler la putere în Germania, se refugiază în Anglia, predă la Oxford, apoi pleacă în America, se ocupă de muzică și filosofie,la universitățile Princeton și Berkeley . Este preocupat de rolul individului în societate. A fost atras de Hegel și Marx, dar nu a acceptat ideile politice marxiste. Un timp a crezut , totuși, că nazismul poate fi combătut de comuniști, dar crimele staliniste l-au îndepărtat de aceste iluzii. Totodată Auschwitz și tot ce ține de Holocaust se prezintă în ochii lui Adorno ca o criză a umanității, după care istoria trebuia reluată de la zero. În anii 1940-1950 a colaborat strâns cu prietenul său Mark Horkheimer, fiind unul dintre pilonii școlii de la Frankfurt. A combătut stângismul violent care s-a răspândit în rândul studenților germani. Batjocorit de proprii studenți și studente, s-a retras în Elveția unde a și murit în 1969, după un atac de cord. A lăsat moștenire „ Dialectica iluminării”, „Filosofia muzicii moderne”, eseuri de estetică, etc. Despre arta modernă , Adorno a avut idei absolut originale, a considerat-o ca pe un instrument critic față de etapele anterioare, accentul fiind pus de el pe formă. Discordanțele aparente, contrastele, radicalismul în artă sunt preferabile falselor armonii adulate de masa celor neinițiați. Arta modernă este , de fapt, o oglindă a conflictelor manifestate în realitatea socială. El dă un exemplu ilustru - pe Schoenberg. Adorno este unul dintre cei mai convingători apărători ai disonanțelor , al urâtului aparent, altfel , tot ce s-a creat în muzică, arte plastice, literatură devine un cimitir de experiențe inutile. De la Baudelaire, Rimbaud până azi , evoluția expresiei artistice devine explicabilă datorită poziției responsabile a acestui filosof prea puțin înțeles de contemporani. Obiectivismul din artele plastice, arhitectură, nemaivorbind de muzica „zgomotelor”, etc. au în Adorno un partizan pe merit. Meritele sale sunt încă nevalorificate suficient.

BORIS MARIAN

Orice e bun se desființează,

sau și mai rău - parazitează,

În grădina cu trifoi e un țintirim de boi,

în grădina cu statui

toate păsările-s cui,

au băut și vin și țuică

cu maestrul Bogdan Duică,

doar barbarii au un țel

să ucidă azi un miel.

Doamne, scoate din șuruburi

tancurile , fă-le cuburi,

știu gravuri care ne mint

foarte grav, cu fals argint,

morții tremură de spaimă,

e o crimă, e o taină?

Iar poemele nu-s piedici

și nici prelungite predici,

mitraliere sunt cu fiere,

fără ele n-a murit nimeni dar nici n-a trăit.

Nu aș vrea să mor pe targă,

un spital e lumea largă,

eu doar scriu pe-un piedestal,

un erou murind pe cal.

bmm