Cum coboram

 

Cum coboram pe fluvii, simțeam că nu sunt fix,

țipam în mine, cine s-audă un sufix?

Nepăsător, prea tânăr, ori poate prea bătrân?

Legat de stâlpul putred cu viermii mă îngân.

Flamande flamuri albe  desfășuram în cerc,

Eu mă duceam în largul  numit și  Behring-Berg.

O iarnă surdă parcă așteaptă să revin,

Peninsula salută aproape de leșin,

Furtuni adânci se lasă peste căruntul șes,

O voce spune calmă, tu singur ai ales,

Așa cum mușcă mărul Întâiul Om din Rai,

Ai fost sortit să capeți copitele de cai.

O râie bruscă sare și mă cuprinde tot,

Am fost frumos odată, acum sunt Hundengott.

BMM  Momente și secunde

__________________________

 

Apollinaire, pe tine te-a iubit cineva?

 Este iubirea monedă de schimb pentru viața de apoi?

Ți-au despicat craniul pentru păcatele cui?

 Tu cunoșteai legile nobleții, precum Orfeu,

 Tu ai iubit țestoasa, calul, capra, șarpele, pisica,

 Leul, iepurele, dromaderul, șoarecele, elefantul,

 Omida, musca, puricele, lăcusta, delfinul,

 Meduza, racul, crapul, porumbelul,păunul, bufnița,

 Boul, tot bestiarul, dar omul, omul erai tu? Așa cred.

 Turme de poduri vin în urma ta, gloriosule

 Apollinaire, Apollo în aer.

**************************************

Viața și poezia și altele sunte hemoragii  interne,

Vă rog să mă credeți, nu împărțiți poeții pe plutoane,

După apariția poeziei virtuale, cu   pretențiile ei,

Au apărut  mâncătorii de poeți  virtuali, ca, vezi doamne,

Muzica  rock  să nu-l ucidă pe Mozart în viață,

Scrieți, băieți, nu ucideți pe nimeni, numai gramatica,

Asta da, erorile pot ucide, cred în sfințenia fiecărui poet,

Gellu Dorian, fostul coleg de la Poșta Redacției a înțeleptului Geo,

Începe o crudciadă contra poeților virtuali. El . laureatul  nu suportă

Vecinătatea   unui   oarecare,  vrea să stea doar cu zeii la masă,

Dar cine e Gellu?  Îl și Menumorut.  Sunt mulți ce-și închipuie

Că stânca marină-i înalță. Unii se-neacă, pradă la  toți prădătorii cu dinți.

Fiece casă are un anotimp. Vorbim despre vălul dintre noi și realitate.

********************************************************

Casa mea ezoterică  e bântuită de  umbre,

Unele râd din senin, altele gem a moarte,

Lumini, culori sângerii, o cochilie mă invită s-o locuiesc,

Iubesc esențele tari, cele care îți întunecă rațiunea,

Un pește cu aripioare verzi plutește prin aer, de parcă ar fi în acvariu,

Spiritul rebel ia forma unei pisici albe, de Angora,

Nu poți trăi cu o singură eroare, ai nevoie de mai multe,

Ce știe  criticul cu ochelari de cal?

Cum mi-a venit scrisul? Ca un fluture  în plină iarnă,

Apoi  s-a așezat în cămin și a aprins focul.

Un fulger nu poate să țină  mai mult de două secunde,

Totuși e o viață.

*********************************

O sută sori pluteau pe mal,

Rechinii se țineau de șal,

Iar tu nu te temeai deloc,

Erai barbarul diplodoc,

Că grea e arta pentru grei,

Am întâlnit savanți pigmei,

A spune ceva memorabil și nobil?

 Pornopsihia sperie snobii,

 Dar despre moartea lui Ivan Ilici

 Cine mai știe, la examene pici.

 Supravegheați-ne, totul se fură,

De la lingouri și până la zgură,

Exhibă, omule, tot ce e-n tine,

 Suflet și spirit, gânduri haine.

 Că tu ai talentul de a te eschiva,

 Precum spadasinul din burgul mic Spa.

 Doar tu, iubito, ești cristalină

Să te sărut nu-ndrăznesc. Sunt de vină.

Precum invariabila constantă Pi,

 Nici într-un vis n-aș îndrăzni.

 Schimbăm idei, simfoniete de dor,

 Iar patima mea e aiurea, în nori.

 Precum Venera fără de mâini,

 Tu mă cuprinzi doar cu ochii, bieți câini,

 În van vitejia, în van orice foc,

 Ești Sapho de care n-am parte, noroc.

************************************

 Destinul nebunului – să fie luat în serios,

O, libertatea nebunului, nemurire pe jos, 

mi-a înghețat computerul  la un comentariu,

ce cal se poate compara cu comunitarul?

Taurii de ceață știu ei ce știu.

Abbadon trece obosit pe lângă sicriu, 

Extenuat de atâta iubiri,

A adormit sus, pe un TIR, 

La un viraj, cu derapaj,

 a căzut între fragi golași.

Guri de femei flămânde

l-au prins să-l frământe, 

Greierii i-au cântat prohodul,

Brancardierii făcură podul, 

În schimb i se oferă o scorbură adâncă.

Stai, strigă viteazul  de pe o brâncă,

Abbadon, unde e regele  Balthasar?

Cu fiece moarte , pământul devine mai rar,

Iar sarcina Domnului mai ușoară,

Unealta bătrânilor orbi tot sapă pe-o sfoară,

Măscărici se rostogolesc de-a valma  pe scări,

Iar jos este Raiul . Măscări, doar măscări.

***********

Căpitanul  intră în cabină, bău un espresso

și simți că toată nava intră în corpul său.

mateloții alergau bezmetici, pasagerii înjurau de zor,

cineva strigă -soarele a luat-o la stânga,

Țara de Foc apărea în dreapta,

Constanța, e Constanța cârâi o găină,

pe  cer apăru constelația Vulpii,

Nu cunosc, mărturisi proful de astronomie,

va urma.

 

Boris M. Marian