Ciudată este dragostea noastră,
Nu ne vedem niciodată,   ca doi orbi
Închinându-se la aceeași icoană,
Îmi lipesc urechea de calculator,
Aud voci,  Orfeu, Euridice?
Absență umilitoare sau nu?
Spațiul seamănă cu un uter ori cu o deltă.
Ne zărim printre trestii, unde e fiica Faraonului?
Prin transparență vom ajunge pe un tărâm mirific
Acolo te voi întâlni, te voi lua în brațe.
A trecut un secol, mi-ai spus,
Mai mult decât trecerea prin Sinai.
Trebuie doar să mergem înainte,
Nici un simț nu e mort, frumusețea, spaima, totuna.
Dă-mi mâna. Sub plapuma liniștii,
șarpele gândului nerușinat se strecoară și caută.
Nu are mâini, dar apucă, nici picioare s-alerge.
Ochii viciului  străpung întunericul ca două flăcări albastre.
Îți aprind  umerii, brațele, sânii,  caută centrul plăcerii.
Părintele somnului veghează, echilibrul de mult s-a pierdut,
Ne-ntoarcem în haos, la capătul căruia
O nesfârșită oboseală ne   așteaptă matern.
BORIS MARIAN