Nu-mi trebuie oglinzi, nici certitudini,

Nu-mi trebuie oglinzi, nici certitudini,

prea suferim de mari iluminări,
vom trece peste poduri, alte goluri,

culorile se schimbă-mbătător.
Să nu mai cazi în propria privire,
ce-a fost al tău, de mult - evaporat,
începem de la negru, ca-nceputul,

apoi spre violet - un vesel dar.

Trecutul pare aburos ca și viitorul,

așa apare-n zbor de albastros,

peștii prăjiți umblă pe străzi, fluieră groaznic,
iar mititeii au un guler uleios.

Pierdem mereu, în toate și în mare,

nici Dumnezeu nu mai se-ocupă de copii,
porcii recuceresc cetăți antice,
suntem pe cale de a nu mai fi.

Vinul cel tulbure filozofează în pahare,
la o șuetă, la o șușanea,
nici infinitul nu mai ce pare,

totul se-oprește-n gară. Bogota.
Poți scrie în butoi poeme triste,

la Poarta Raiului se-nghesuie nibelungi,

îmi spune cineva că sorii-s șoareci,
tu n-ai s-apuci să scrii romane lungi.
Sfârșitul vrajbei se apropie, un Xanax

rezolvă prin blegeală tot ce-i rău,
anxietatea nu mai are viză,
mergi înainte, du-te la Durău.
Coboară ceața-n văi pline, deșeuri,
vom importa și aer contra cost,

eu m-aș întoarce la părinți, dar nu știu locul,
iar Faust se declară prost.
BMM