Anti-DADA

Anti-DADA

　

La chanson d”un dadaiste

Qui avait dada au coeur,

Ce faci tu când te îneci?

Numeri zece, două zeci,
Strigă, băiete, strigă,
Tăcerea ta mă intrigă,
Ferigă. Te invită iar la dans,
Vive le Senegale et France,

Între doi șoimi se-avântă care?
Un șoim cu trei-patru motoare,

Între doi câini mai tare latră
Cel care tremură, că-i javră.
Între fătuci care-i sprințară?
Niciuna. Toate te uitară.
Curtenitor rămâi și prost,
Azi nu mai ești ceea ce ai fost,

Strălucitor ești pentru orbi,
O hrană dulce pentru corbi.
****************************************

Am încercat să vorbesc cu ușa blocului,
Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă,
Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ?
Pieptul nostru poartă o inimă ?
Dar inima? O piesă de schimb.
La Termopile au murit eroii.

De atunci noblețea a murit definitiv.

Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele,
Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul.
Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit,
Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm,
Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude.

PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început. Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult.
Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin.
Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o.
Boris Marian
Dincolo de ziduri-copaci, după copaci odihnesc morții, eu ce urmăresc? Azorul săgeții nevăzute. Greierele are un rol, dar, care? Dar eu? Da, eu am vise, oamenii au vise, de aici se naște poezia. Fără ea totul s-ar rezuma la ziduri, copaci, greieri.

Urmăresc buzele tale.Așteptarea sărutului prețuiește, poate, mai mult decât sărutul. Îmi amintește de cântecul dinaintea somnului. De-ar fi iubirea doar un veșnic somn. Totuși copiii ne așteaptă.

Cucuta-nvie și ucide, precum cuvintele. E pulsul mult prea iute. Nu ne prăbușim să nu murim de atâta dragoste furată. În jurul meu zboară colunii, e bine, înțeleg nebunii.

Tablouri mici cu idioți,

un tren ce pleacă, vine glonț,

la clasa-treia vagabonzi,

la ultima bruneți și blonzi,

povestea crimelor s-a scris,

nevinovat, bolnav, ucis,

ce grea privire, ei, Parfen,

erai un înger, igumen,

păstorii povesteau, credeau,

mărgelele se risipeau,

din aur, smirnă și tămâie

se nalță , straniu, o momâie,

nici ton sfătos, nici vorbă grea,

pe lume nimeni nu sufla.

Născut în grajd, crescut în vis,

de ce n-aș crede-n Paradis?

*****************************

Bate al zecelea ceas,

două în urm-au rămas,

vine Apocalipsa,

simți absențele, lipsa?

Auditor respectuos,

benedictini vin pe jos,

Jakobus, ține-te drept,

fii înțelept.

Cum evoluează maestrul?

Simplu, cal în buiestru,

cu aprecierea morală

poți ridica nicovală.

Zilele trec prețioase,

câte comori cad în plase?

Plantele-n zori cum se scaldă,

cât e femeia de caldă.

Din paraclis în proclet,

cheta e cu bilet,

cu blacheuri, jerseuri,

două lumi, șapte euri.

*************************

A fost odată un căpcăun,

care avea un suflet bun,

el ordine striga, la ordin,

avea drept șef pe Krasnomordin.

Cu disciplină, el striga,

splina-n motanul lui plesnea,

că dragostea la perși și mezi

se cam topea pe la amiezi,

iar energiile curgeau

ca laptele lui bao-bau,

din altarele antice

străbătea plesnet de bice,

în genunchi, striga nea Cap,

alergam cu toții-n trap,

împrejurul dronelor,

plânsetele clonelor,

brațele vânjoase rău

îl speriau pe Dumnezeu,

șefi cu șefi să ne unim

și un Rai să reclădim,

dsin beton și fier și sânge,

Lăcrămioară, nu mai plânge.

BMM