vineri, 30 septembrie 2016
Mama
Mama
La mormântul mamei au crescut
Ierburi înalte, sunt remușcările mele,
Mă așez, mă sprijin de umbra ei, de vocea ei, ...
Mă trezesc noaptea și o aud,
Ea este pretutindeni, ea este casa mea,
Îmi arată desenele mele, primele mele poezii,
Una îi era dedicată, ea zâmbește,
Mi se părea un joc de culori,
Mă-ncercuiesc străvechi amintiri ca niște albine,
Peisajul dansează sub lacrimi,
Rădăcinile vorbesc și ele,
Nu mai există departele nici în timp,
Nici în spațiu, călătorim, eu și mama mea,
Printre fluturi și păsări.
În aer nu mai e nici o urmă.
Mă sprijin de o floare.
joi, 29 septembrie 2016
Berlin - ultimul poem
Berlin - ultimul poem
Scriu ultimul poem într-un Berlin ploios,
Într-un scrin frumos, tumbalalaika, Hava Naghila,
Menta, afinul, agenta și cătina, bat-o vina,
Coada șoricelului, râsul prichindelului,
l-or fi găsit pe Dolfi? Era un fluture.
Merișorul se scutură. Bridge blue,
Catinthia, ia-mă de soţ, pe nume Gotz.
Northumbria, mă sperie umbra scrumbiei.
Te-ai mistuit ca o lumânare
În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii,
Ai dat și fiarei un nume,
În jur – gropi comune, morminte,
Ce au trecut din tată în fiu,
Uri ancestrale, și poate și invers.
Riversplatta.
Mi-e frig , un frig al neiubirii,
Memoria a fost pulverizată
De un sinucigaș ce credea în zei-canibali,
Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele
Din ramuri grele, cântec sugrumat,
Ucise galbene gazele, eu mângâi orga
Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii,
Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde,
Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace,
Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă,
Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr.
BORIS MARIAN
luni, 26 septembrie 2016
Hanka și balaurul ( basmo-poem)
Hanka și balaurul ( basmo-poem)
Un nume, un om, un scriitor, un drum spre Argentina, unde nu vezi argint, un vin bun, ecuatorul, fără semne distinctive. Navidat. Ea era singură. Un mort, doi morți, toată familia. Vezi rudele? În ceață. S-a evaporat și Hanka. O veche dragoste stinsă ca o lumânare. Silvia venea din NY. Un om nu este niciodată bătrân, poate bolnav. Se moiare de boală, de singurătate, deși credința uneori se păstrează. Adio, nu înțeleg nimic. O limbă, ce a trăit sute de ani, moare. Krochmalna este o stradă. Două femei și un bătrân. Nici un copil în jur. Toți uciși. Strigătul gâștelor moarte nu ajută la nimic. Dar nai era și Miriam, cea cu viață de haiduc în diverse lagăre. Să ceri iertare fostei logodnice. Anii fug. Ea te-a învinuit că n-ai iubit-o . Are dreptate? Ce fel de viață ducem? Suntem noi comis-voiajori cu toții? Hanka știe tot. Există oameni buni, răi și lilieci. De ce lilieci?Așa vrea Domnul. Te purifici de Purim. Să nu-ți faci testament în timpul vieții. În timpul vieții îl iubeau toți. Ce rost are? Nici învățătura nu-l ajuta. Prin convertire capeți două morți. Devii logodnic cu două logodnice. Ei, dacă venea Cohen, era altceva. O poliță falsificată poate să te trimită în altă viață. Frumoasele pasiuni ale tinereții, ciudatele pasiuni de după. Plânge Leonard de atâtea blestemății, cinstitul Brutus își ascunde cuțitul și scoate limba înveninată, onestul Iago face ordine în seifuri, culege scrisori de iubire, spre bine Republicii, zice Brutus, să ne iubim , zice Iago, îl respect dacă-i gay, nu-l iubesc, cineva amintea de Arghezi, „făcu din zdrențe muguri și coroane”, ura, aplaudă cucuveaua, iar eu luai mărgăritare și le pierdui printre cotețe. Ce oroare. Un șir întreg de jucători de bile colorate, biluțe mai rotunde și mai sparte, tăcere, suntem în sanctuarul politeții, nu înjurați, scuipatul interzis, dar eu am guturai, pot să strănut? Junona spune – quo usque patientia nostra?Adică , mai putem răbda acest păun prea înfoiat? Eu mă retrag, plec în Canada sau în Asia, totuna-i. Poemul meu, un zmeu purtat de vechi iubiri.Nimic nu se compară cu admirația. Bach ține loc temporar lui Dumnezeu. Subarboretul mi-a adus brevetul. Herzogenhorn și Feldberg, nun, Carne tocată printr-un tun. Copacul nu suportă pădurea. Dudul dudui, castanul se castră, Frasinul fu prezident la țară ,sâmbovina, bat-o crina, ulmul, culmul și drezina, carpen, cimișir, cireș, faci amorul pe un preș. Bre, dar sideroxylonul se nălță mai ca balonul. Un arin, castan porcesc, toate ne reînfrățesc. Frumuseţea nu îmbătrâneşte niciodată.Umblaţiuşor,nutreziţimorţii.Să ai aripi şi să nu zbori este o tragedie.
Morţii zâmbesc numai în vis. Visează-i.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
În dragoste nimic nu este normal.
Uneori ai impresia că maimuţele se trag din oameni.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Cine nu mă iubeşte, nu este duşmanul meu, ci al său.
Să ocoleşti pădurile fără copaci, frazele goale.
În fiecare trăieşte un corăbier.
Eu ştiu că voi muri, ei şi?
Moartea nu e o revanşă, ci o răsplată.
Şi raţiunea te poate îmbolnăvi.
Fericirea nu este o proprietate.
Ucis de atâtea ori, eu nu mai cred în moarte.
Pe unii îi apasă o oboseală milenară.
Cel ce nu vrea să audă, este mai jalnic decât surdul.
Alarma nu este pentru surzi.
Te pui cu prostul, dai de dracul.
Nu poţi urca mai sus decât muntele visat.Cu asta închei
BMM-
duminică, 25 septembrie 2016
Dacă-mi ridic în soare ochii
Dacă-mi ridic în soare ochii
Dacă-mi ridic în soare ochii,
Înseamnă că am soare-n loc de ochi,
Trupul devine numai un ciorchine,
Iar tu îmi ești și trestie și soc.
Noi suntem doi somoni pierduți în ape,
Deschidem porți de umbre cu-n sărut,
Ce curcubeu se naște din iubire?
O auroră, străluciri de necrezut.
Poate că noi suntem albine,
Culegem tot ce este-n floare mai de preț,
De nu erai, eu deveneam ruină,
Pictai cu buzele doar ochii-mi pe pereți.
De nu erai, nici Domnul nu ar face
Un început, reluat de mii de ori,
Adam și Eva adormeau sub carapace,
Eram un duh firav, tremurător.
BMM
Din Insulele Comorre—,
1.
Femeile, mari fluturi albi
Surprinși de ziuă,
Cu ochi lucind hipnotic,
Tremurând
În febra îngerilor, aripi
Ce le-au adus pe-acest pământ.
De-atunci li se așează-ncet lumina
În strat subțire, mii de ani, discret,
și nevăzute zboară fără teamă
sub ochii istovitului poet.
2.
La fântâna nebăută-ndeajuns
mă întorc,
la anii noștri prea tineri,
neistovita culoare mov,
jder în întunecime,
horă-ntâlnind mâna ta,
chip străin,
oh, prea devreme murim prima oară,
prea devreme murim.
3.
O parte din legi s-au șters
Prin plecarea voastră,
Tăcerea m-a învelit
Ca pe un vierme blând,
de mătase,
în edificiul părăsit
cineva a intrat frumos și alb,
încăperile pustii
i-au devorat chipul,
eu privesc prin transparența clipei,
cine mă va elibera de aripi,
înainte de a mă închide în mine?
4.
Să bei dealurile dulci, înmiresmate,
și tăria munților s-o bei,
sufletul iubitelor plecate
și poemele și plânsetul de miei,
la sfârșit să-ți sorbi propriile gânduri,
sângele să se întoarcă-n piept,
și să mori cum mărul moare-n sâmburi,
să aștepți un an mai rodnic,
îl aștept.
BORIS MARIAN
Această postare nu va apărea în secţiunea Noutăţi a altor persoane, decât dacă o distribui
DistribuieVezi mai multe amintiri
sâmbătă, 24 septembrie 2016
Orașul cu nebuni ( prozo-poem)
Orașul cu nebuni ( prozo-poem)
Întreg orașul era plin de nebuni, unii vii, alții morți, purtau haine de gală luate de la teatru. Treceau râzând și nu-i puteam opri, erau prea mulți, n-aveam nici loc de ei. Voiam să fiu ca ei și nu puteam. Apoi totul s-a terminat cu bine. S-au aprins lumânări.Se plângea. Nebunii nu plâng. Lumea este tot mai grăbită. Constat cu tristețe. De fapt nimeni nu este nebun. Timpul melancoliei a trecut. Ca și timpul poeziei. Oamenii se nasc, învață, lucrează, fac copii, mor. Vin alții. Eu nu pot să mă plâng, trăiesc cum vreau, deși uneori mă doare capul din senin. Umblă un duh în mine. Fratele lipitorii merge cu pași înceți pe lângă mine. În ranița oricărui poltron e un baston de doctor science, numai că bastonul are două capete, poltronul – niciunul, cunosc un cocon fără un vierme pe dinăuntru, ce vânt vă aduce, lăcuste din lacustre? Tigrul modern are labe de lemn, nu-mi ies din fire, din primărie, ai să te faci frumoasă, piatră cam pufoasă, știați că vrabia se naște din vrabie și nu din scabie? Ochi de strugure, țară ca un mugure. Poet Lamartine, nu turna venin. Dottore, sapienza. Bate lutul colibei în cizme de pescuit, înfrigurat,sare de pe un picior pe altul,niciodată nu a fost mai bucuros de blidul cald de linte primit, spune: şi lacrimile nu mai apucă să i se usuce, afară îl aşteaptă sania trasă de câini ciobăneşti pe fluviul îngheţat, care-l va trece înapoi,mort, copt, de undea venit. Niciodată nu a fost mai bucuros?Dar data trecută?Bucurie şi milă: reflexele roşii ale anarhiei , aici e ceva ce nu există, e secret, e un aeroplan din copilărie, cu care traversa fluviul, vara?O iluzie vopsită. Ba e o cioară crescută în turnul ruinat al colibei prescurtată Ro: stai,nu pleca înainte de a întoarce încă un tăciune cu vătraiul în vatră! Nu pleacă - înainte de a netezi grămăjoara de cenuşă cu un beţişor parfumat şi a scrie:noi, cei care am participat la revoluţie, nune plângem…Ai îmbobocit, te duci la fund, esenţă, de aici înainte nimic nu mai contează -ţii ochii închişi, tunelul (de întoarcere pentruunii, de evacuare pentru alţii) nu are sfârşit pentru tine,fugi o zi înainte, fugi o zi înapoi, vei medita, peste o lună vei înflori, vei fi admirată, chiar dacă nu ai stil: „Este bine să se facă aşa”. Madam, funcţia memoriei.Cimitir părăsit de morţi, colecţie de lespezi fără epitafuri pe ele.Epitafuri transfigurate papagaliceşte, pe carapacele de broască ţestoasă descoperite în ruine?Carapace ale smintiţilor ălora care au început să se preumble pe ţărm cu puştile lor de lemn, cu două
ţevi pe umeri! Smintiţi care au deschis morminte şi au tras cu sare în ceruri, însunetele fanfarei din oraş: fără morţi? Numai cuaer spiritual. Au tras şi au înflorit! În fiecare primăvarăse întâmplă asta - uite, flori de meri albe, roze, roşii pe aceeaşi creangă… Doamne,binecuvântează aceste povârnişuri de piatră din cimitir,grămezile de epitafuri şi demonii lor scăldaţi în apa memoriei.Ghiceşti cu boabe de ipsos, dar încurci cuvintele,nu le mai ţii minte sensul, ce tot bâigui? A venit primăvara, începe curăţenia, ai îngropat capra?Am îngropat cartea. Pornind de la esenţele formate, intime, care nu sunt sesizabile… Am întrebat dacă ai îngropat capra, nu cartea. Urli:pentru a curăţa maţele, pentru a smulge straturile de osânză… Te duci tot mai la fund.Ai îmbobocit, peste o lună vei înflori.Florile de tei se scutură, ce frumos e în această văgăună. Agudele au căzut în gura celor ce au trecut ieri pe aici. Probabil: şi tu? Tu ce naiba faci? Visează cu ochii deschişi, separată de trup. Toarnă ulei încins în căldări.Căldări cu ulei încins şi var, ce vor fi vărsate în căpăţânile trecătorilor. Eşti nebună? Vărsate de la înălţimea văgăunii noastre interioare, a zidurilor ei: de unde preferăm să zâmbim şi să îndurăm, puşi în lanţuri pentru neglijenţă în serviciu, „liberi,altfel, să facem ce vrem”, inclusiv să ne îmbarcăm pe o corabie la Brăila…Fac distincţia între un plan inferior şi unul superior. Suferinzi, ai crede, sprijiniţi unii pe alţii în staţia de aşteptare a autobuzelor, înghiţind fumul adus de vânt: uite la ăla, trage fire de păr din coada calului.Calul e înhămat la căruţa plină de sticle goale, staţionat lângă un magazin de legume şi fructe,unde stăpânul lui strămută pietre de moară înlăuntru.Înlăuntrul creaţiei. Că e un număr de fenomene menite a-i releva esenţa. Beţiv ordinar! Ce face ăla cu firele de păr, smulse din coadă? Face laţ să prindă porumbei, bine ar fi să prindă ciori. Peste drum, în faţă la anticariat, se descarcă tot felul de cărţi vii, a dat iar unul colţul. Pe bancă, un ţăran vinde cu 15 lei paharul de vin, tir de mitralieră nu vinde?Ţuică de corcoduşe - de aceea e aglomeraţie în staţia de aşteptare a autobuzelor.Trec pe trotuar o fetiţă şi o doamnă cu îngheţatele înmuiate la pachet, scurse pe bărbie, pe rochii, pe picioare,se şterg degeaba cu batistă înflorată.Autobuzele opresc şi pleacă, care o fi structura lor cea adevărată? Fosilele din aer, scamatoare goale, îi nedumeresc pe toţi, ele ajută la prinderea greierilor, râdem, de ce oare se spune că suntem plini de apă? Pe trei sferturi.Suntem o idee a mărilor de la începutul lumii - care asimileazăşi-şi amintesc totul.În rochii transparente, privind în sus, un punct, la răsărit: spre marea minciună! În exilul solitar al ultimilor ani. „Eu mă aprind şi eu mă sting”: cât durează parcă… O fecundaţie? O slavă de gradul al doilea. Bat amândouă din palme: apucă unul din pepeni, întins de sclavul lor, heruvim, îl taie în felii, îl desface,sâmburii se revarsă… Poftim, câţi sâmburi! O fi, dragă,pepene de parte bărbătească… Întoarce capul,scoate limba.Cealaltă arată ceasul. Era ora. Între ceea ce este perceput şi ceea ce le e dat. O viziune.Nimic profetic. Sclavul li se înclină, iese din sufragerie. Oare textul este al meu? Habar nu am.
BMM
Noul bazar circular
Noul bazar circular
Geanta circulara, de culoare neagra, accesorizata cu tinte metalice,
Genti de umar, informatii detaliate dupe colț,
dar si prețul prepuțului, pe linkul urmator,
Geanta încăpătoare, din material uman,
cu imprimeu în nuanțe de bej, gri si fuchsia,
Clovnul trist, unu, doi, trei,
Lumea râde, bea, doi, trei,
Clovnul sângerează,
Spune și face bancuri ciudate,
Despre alți clovni frumoși, învinși,
Lumea urlă aprobator, e-n firea lucrurilor,
Unde ești , Mugur – poetrist?
Dormi, ești altundeva.
Palide degete bat darabana pe capacele sicrielor,
Ochi albaștri plutesc în văzduh, străbat zările,
Portretul necunoscutului devine emblemă,
Mândria de a fi întreg, când nu mai ești aproape nimic.
Un nod și un semn, e toată poezia, o rană prelungită,
Trăim încet până murim, se aud nervi țârâind
Precum cosașii, greierii,
Minutul meu nu a venit.
În capul meu se învârte o moară,
Mijlocul mi-a fost lovit de o ghiulea,
știu că tot ce nu doare acum
este doar în afara mea.
Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe.
Cine ești? De unde?
Papuci comozi, de culoare bej,
cu baretute decorate cu strasuri .
O, lume, ți-am smuls floarea. Mi-i de ajuns.
Blocurile paralelipipipepedice par moarte,
Aerul pare de piatră, este de piatră,
Din crăpături se scurge sânge rece, alb,
Focul luminează în somn. Pereții gâfâie, damned.
BMM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)