marți, 28 iulie 2015

Scrisoare mamei

Scrisoare mamei • Mai trăiesc, bătrâna mea măicuță, mă apropii tot mai mult de vârsta ta, eu pe tata l-am lăsat de mult în urmă, ar putea să-mi fie fiu cumva. Am trecut prin multe ca și tine, bine este că nu le-ai știut, parcă văd cum dădeai fuga, temătoare, întrebând ce s-a-ntâmplat , ce m-a durut. Și mi-e dor de sfaturile tale, le-ascultam zâmbind, nu le urmam, tu vedeai în ochi-mi nerăbdarea, împreună ne opream, zâmbeam. Niciodată nu pierdeai umorul, moartea însăși s-a sfiit când mi te-a luat, mai trăiesc bătrâna mea măicuță, tu auzi în vis cât te-am chemat? De ne-om reîntâlni în altă viață, liberați de ce și cum, mustrări, ai răbdare, am să vin ca de la școală, cu carnetul plin de-atenționări. Ai să spui că nimeni nu-i de vină, Domnul va zâmbi, un moș bătrân, mai trăiesc , iubita mea măicuță, anii trec de parcă-s săptămâni. BORIS MARIAN MEHR

luni, 27 iulie 2015

Eu nu cobor și nici nu urc

Eu nu cobor și nici nu urc _____________________________ Pe o moviliță zării ce? Musculiță. Am săpat mai gios, șarpe veninos găsii, părea a fi râmă, poate doar o gâlmă, pe loc îl strivii, au ieșit pui vii, verzi, eu m-am rugat Domnului, păcat să fie tot șerpi, motănei aș vrea, gri, de catifea, să cânte coral Imnul Național. BORIS MARIAN

duminică, 26 iulie 2015

Opusă și valului

Opusă și valului Se dedică lui Ion Barbu Opusă și valului, Aleanul aleanului, Trimite-un texticul( de la text), Plimbare cu bricul, Toți îngâmfații Speriați de gealații, De urlă Galații, Ce cheltuie wații, Că fecioria Visa preeria, Frumosă femeie Din vremuri ahee, Capela Sixtină o ține-n lumină, nevinovată și dezbrăcată. Eu o pictez, Eu o mulez, Eu o sculptez Până la miez. Lumea de-Apoi Ne prinde tot goi, Eva, Adam In-vocați în van, Îndoiți din spate De multe păcate, Vor scrie și ei, Acum prichindei, Mult erau frumoși, Ai noi bieți strămoși, Noi v-am îndrăgit, , Voi ne-ați amăgit Că fără iubire Totu-i pieire. Versuri –viața mea, Cine cuvânta? Inima curată, Mult nevinovată, Umblu tot desculț, Ca Rabi Yeshua Am să fac Teshuva. BORIS MARIAN

sâmbătă, 25 iulie 2015

Ce întâmplare?

Ce întâmplare? __________________ Soarele – un pește prins în plasa clorofilei, Precum femeia care prinde tot, în cale, Struguri cuprinși de flăcări dulci, poți cuvânta Între doi sâni cu două sfârcuri violacee? Există prea adânci curenți fierbinți Precum în prima noapte ochii miresei de mirări surprinși. Dar eu pornii spre mall cu mare avânt, La ușă m-am zgâriat de –un cui, otravă, Degetul pe loc mi s-a umflat, Aud cum râde teroristu-n spate, Am amețit, căzui într-un nămol, Ce mirosea precum cadavrele de-o lună jumătate, A izbucnit și un război local, în care mi-am pierdut și mâna și piciorul, de nu mai pot nici scrie, nici iubi. Cu asta s-a-ncheiat frumoasa mea duminică. BORIS MARIAN

vineri, 24 iulie 2015

Femeile frumoase

Femeile frumoase __________________ Orice femeie este frumoasă, de la mama, de la logodnica, de la soția Eva, noi fiind bieții Adami, mereu păcăliți. Prima femeie admirată de mine A fost profa de germană. Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime, De unde și dragostea mea pentru poezia germană. Apoi, toate iubitele mele erau frumoase, Unele mai mititele, altele mai măricele, Dar, cele mai frumoase au fost doctorițele care m-au salvat de la moarte. A venit la mine o zână, era rezidentă, mi-a spus – ai să trăiești, dar ai răbdare. Am trăit, mi-a arătat că și ea avea probleme Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare. Apoi a venit o zână la Terapie intensivă, Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu, Dar ea mi l-a pus la punct și m-a învățat să merg. Acum iubesc o princesse lointain, Este frumoasă și mândră ca zeița Atena. Cine va veni ,să nu fie ultima femeie frumoasă, Să nu poarte coasă. BORIS MARIAN

joi, 23 iulie 2015

• Comedia erorilor Îmi place frumusețea ta și puritatea ta îmi place, Păcatul de a nu iubi este mai diabolic, drace! Mefisto plânge undeva, iar șarpele este un foc nestins, Ne vine moartea blând, matern,te cheamă, o refuzi , a nins. Ea-i deghizată-n vizitiu, te biciuiește pân-la sânge, Inchizitorii sunt în noi, Mefisto, tu câștigi, nu plânge. E gândul cel mai mare hoț, pare mai prost, pervers, copilul, Un thriller e nimic când simți că te absoarbe lacom vidul. Nu-i scenă lumea, nu-s actori atât de buni să joace rolul Înșelătorului perfect, pe Don Juan îl pierde golul, Eu n-am să pierd cât timp găsesc răspuns pe buzele femeii, Cuvântul n-are nici un rost, visez legendele Egeei. Când zimbrul cu colți de argint mă va zdrobi, eu voi renaște, O fericire o plătești cu viața, ești un miel de Paște. Nu-i fericit nici Dumnezeu, el ne iubește-n pacea-i amplă, Îmi place frumusețea ta și puritatea ta de ambră. Fals suicid, se stinge gândul, noi parodiem o suferință? Dar cine știe câți ucid în ei iubirea cea mai sfântă. Ai obosit trăind, defel, un glonț în ochiul stâng, revino, Aș vrea să mă scufund în somn precum Titanicul în vinuri. Să fii și grădinar și flori, ai mâini ușoare, rece-i roua, Un chip prea alb, privești prea blând, mă fulgeră seninu-n două. Am un prieten, îl aveam, s-a aruncat din disperare, Clădirile erau prea mici, el a zburat în depărtare, De-a acolo ne scria frumos, a luat un premiu pe la Stockholm, , Dar ce folos, era mai mort, decât oricare mort, mai molcolm. Să fim prieteni, tu mi-ai spus, prietenia este sfântă, Stau în genunchi și îți cerșesc indiferența ca osândă.

• Comedia erorilor Îmi place frumusețea ta și puritatea ta îmi place, Păcatul de a nu iubi este mai diabolic, drace! Mefisto plânge undeva, iar șarpele este un foc nestins, Ne vine moartea blând, matern,te cheamă, o refuzi , a nins. Ea-i deghizată-n vizitiu, te biciuiește pân-la sânge, Inchizitorii sunt în noi, Mefisto, tu câștigi, nu plânge. E gândul cel mai mare hoț, pare mai prost, pervers, copilul, Un thriller e nimic când simți că te absoarbe lacom vidul. Nu-i scenă lumea, nu-s actori atât de buni să joace rolul Înșelătorului perfect, pe Don Juan îl pierde golul, Eu n-am să pierd cât timp găsesc răspuns pe buzele femeii, Cuvântul n-are nici un rost, visez legendele Egeei. Când zimbrul cu colți de argint mă va zdrobi, eu voi renaște, O fericire o plătești cu viața, ești un miel de Paște. Nu-i fericit nici Dumnezeu, el ne iubește-n pacea-i amplă, Îmi place frumusețea ta și puritatea ta de ambră. Fals suicid, se stinge gândul, noi parodiem o suferință? Dar cine știe câți ucid în ei iubirea cea mai sfântă. Ai obosit trăind, defel, un glonț în ochiul stâng, revino, Aș vrea să mă scufund în somn precum Titanicul în vinuri. Să fii și grădinar și flori, ai mâini ușoare, rece-i roua, Un chip prea alb, privești prea blând, mă fulgeră seninu-n două. Am un prieten, îl aveam, s-a aruncat din disperare, Clădirile erau prea mici, el a zburat în depărtare, De-a acolo ne scria frumos, a luat un premiu pe la Stockholm, , Dar ce folos, era mai mort, decât oricare mort, mai molcolm. Să fim prieteni, tu mi-ai spus, prietenia este sfântă, Stau în genunchi și îți cerșesc indiferența ca osândă. • BORIS MARIAN

marți, 21 iulie 2015

Bărbați ai Atenei

Bărbați ai Atenei Nu știu, bărbați ai Atenei, Cum veți fi fost înrâuriți… De altfel , nici nu s-a cădea Să vin în fața voastră… Drept , te-ai mistuit ca o lumânare În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii, Ai dat și fiarei un nume, În jur – gropi comune, morminte, Ce a trecut din tată în fiu, Uri ancestrale, și poate și invers, În rivers. Mi-e frig , un frig al neiubirii, Memoria a fost pulverizată De un sinucigaș ce crede în zei-canibali, Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele Din ramuri grele, cântec sugrumat, Ucise galbene gazele, eu mângâi orga Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii, Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde, Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace, Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă, Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr. BORIS MARIAN