joi, 4 decembrie 2014

Poeții nebuni


Poeții nebuni

 

Poeții se împart în trei categorii-

Buni, foarte buni și nebuni,

Eu mă  plasez benevol la grupa a treia,

De aceea laudele mă întristează,

Ignorarea mă face fericit,

Să nu spuneți că nu v-am prevenit.

@@@@@@@@@@@@@@@@@,

Am toată viața înainte,

Îmi spune fostul diriginte,  

E un centaur, creier mare,

Cum nu posedă orișicare.

Pe lângă el un clovn subțire

Aleargă și îi dă de știre,

Ilustru este el, dar n-are lustru,

Are în schimb o soacră și un cuscru,

Pacienți cu toții la o clinică în Vest,

Aici un cerșetor îmi cere rest,

Trăim într-o cutie neagră,

Din care vom ieși cu o podagră.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

E noapte și sunt  absolut singur,

Numai un om  poate ști chestia asta,

Nu este viața un șir de întemnițări?

Deschid fereastra și descopăr o circulație dublă.

Lumea vine spre  mine,

Eu mă lupt să ies înainte de catastrofă,

Trăiesc într-o cameră în care permanent este cineva,

Se pare că nu există spațiu virgin.

@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@

E vremea unor teme grave,

Când râsul se măsoară-n grame,

Când  vorbăria are sens,

E vremea unui plâns imens,

Văzut-ați stea pierind plângând

Sau pasăre fără cuvânt?

Căutam un suflet  care să-mi semene,

Dară semințele nu prea sunt gemene,

Cântam amândoi la o singură vioatră,

Vioara e pasăre, uite că zboară.

Femeia nu este precum bărbatul,

Asta o știu orașul și satul,

Femeia e aspră și blândă și dulce,

Ea te gonește și te aduce,

Tăcerea femeii e bombă atomică,

Poate produce o hipertonică,

Femeia te naște și te ucide,

Bărbații par niște omide.

E timpul să facem o revoluție,

Dictator-femeia, apoi execuție.

Nimic nu este real în viață,

Poate, doar moartea, iubirea ne-nvață.

BORIS MARIAN

 

 

  

luni, 1 decembrie 2014

Compromisuri comprimate


Compromisuri comprimate

 

Pe patul spitalului, cuțitul aproape de aortă,

Cineva lipește bucăți de ziar în albumul familiei,

Facem filozofie cu vecinul, afară, soarele apune definitiv.

Se aud zbenguieli  de pisici în călduri, ce fericite sunt, Doamne.

 Se poate ucide un om pentru o floare sau o floare pentru un om?  

Ce întrebare? Dar lumea e plină ochi de legi pe care poți să scuipi și să le negi.

Într-un pahar am pus o gherghină, ea seamănă cu trandafirul, ca lumină,

Sau cu  bujorul dragostei, drept care  sunt gata să plătesc cu închisoare.

Acolo te voi lua cu mine să ne iubim într-un tunel de mină.

Dar cum pot fi eu fericit, când vinovat sunt  făr-a știe?

Din dragoste sunt vinovat, de viața mea sunt vinovat,

De ce n-aș fi, Yehosafat? Sunt și nu sunt, este o seară

O noapte, poate , prima oară, când nu cunosc  nimic,

Pasiuni, iubirea și  melancolic-izbăvirea.

Precum balada zice, Doamne, el are dreptul să mă violeze,

Dar nu pe acela, plângând  să mă  veze,

Iar eu iubeam, uram, iubeam, eram un cal dus l-abator,

Uscat de jale și de dor, poate un cactus în pustiu,

Să nu mai fiu, să nu mai fiu.

Ps. Doar la casa de nebuni, cerul are zece luni.

BORIS MARIAN 

Mi-ai spus să nu-ți scriu

Mi-ai spus să nu-ți scriu
__________________________
De ieri m-am sinucis, a apărut și-n ziare,
Azi m-am apucat iar de scris, decizia ta zace
Într-un coș de gunoi, frumos împodobit,
Se spune, când o femeie zice nu, să înțelegi da,
Este o minciună, o femeie este mai sinceră decât diavolul,
Tu nu ai timp de iubit, tu te agiți, memento mori, draga mea,
Să ne oprim la monumentul poetului necunoscut,
Dintre ei, cel mai bun sunt eu, ah, coltura generala,
Generalul cult Kaphteala, orizont unde alergi?
La cabana din Bucegi, care este antică,
ne-am pupat în panică.
Mai qui est europeean? Vă spun eu, propriul alean.
Vitamina morții e mortamina cu mult B.
Câte nu ne-am fi vorbit, dar în mine ai ochit,
mi-ai ucis inspirațiunea, irunia mea lucinda.
BORIS MARIAN

Ce mult te-m iubit


Ce mult te-m iubit

 

Ce mult te-am iubit/ la timpul pasat,

mă doare gâtlejul/de când, spânzurat

de turnul lui Hoelderlin/m-am atârnat,

ce mult te-am iubit,/ smintit, smântânit.

Astfel Maiakovski se duse și el,/ Mare părea, era porumbel,

La fel și Esenin, la gât este rana,/Acolo e locul,  sufletul-hrana.

Rămâne în mine, /Ca în feline,/

Adânca durere,/ Aurifere,

Coșmaruri, aleargă/Ghepardul spre moarte,

Ce mult te-am iubit,/Tu nu avuși parte.

Alerg și sar gardul/În cimitir, sar pe morminte

Pe jurăminte, /Eterna băltoacă , viața de om,

Sunt șarpele care păzește-acel Pom,/Un deget prelung,

Excesul și somnul , /doar acvila știe  ce-i viața de-apoi.

Șarpele este un veșnic orgasm/ el poate fi și o boală , un spasm/

Poate – un șir de morți mai suspecte,/ poate – speranța în stângile drepte/

Nu te lăsa amăgit de un șarpe/ este viitorul, trecutul desparte/

Dau un regat pentru o voce/pădurea vorbește, stejarul –un bocet, /

Euridice și Beatrice/eu v-am iubit din adânci cicatrice/

Ești bolnav îmi spune Moartea, vecina/

mi-a pregătit groapa și motorina/recalcitrant și neiubit/

am fost în șotii de neprevenit/ ce culturale semne, ce sinca,

mony și sony se scaldă-n ironii,/ fecaliforme, cameleonic

oricare crede că grațiile, pronii, rețelele de spionaj literar

cu doinimic, cea cu părul mai rar și violet ca episcopii Romei,

ce mult te-am iubit,  fecioară a Sodomii/ să scrii cu inima?

Mușchi  doar și sânge, creierul este computerul –rânjet,

Mâna – un os pentru câinii viitorului,  numai talentul ,

Bunul poporului, numai iertarea  cunoaște iubire,

Piatră  vei fi în haos, neștire, zadarnic vorbești de lumină, de raze,

Prostia, minciuna  veghează, fandează,

Ce mult te-am iubit, dar uit mereu glasul

Care coboară,  destul, sună ceasul.

BORIS MARIAN

Am construit


Am construit

 

Am construit cu tine palatul de cleștar,

s-a sfărâmat la primul cutremur din Quatar,

mi-ai spus că e nevoie de secoli, zile, neant,

a doua zi neantul devine enervant.

Că ne-am iubit, se știe, ne urmăreau  șnapanii,

Era să-mi dau și viața și haina cu galoane,

Dar ai fugit în sânul familiei, umbrar,

s-a năruit poemul, palatul de cleștar,

m-ai șters de prin jurnale și cântece cu text,

iubirea este legea, deci dura lex sed lex.

BORIS  MARIAN

Elogiul nebuniei


Elogiul nebuniei

 

La început a fost normalitatea. Adică Haosul. Din normalitate nimic nu se naște. Creatorul este Nebunia însăși. Dimineața se scrie prima literă, eu respir prima literară. Eu nu trebuie să caut frumusețea, ea este de jur împrejur. O văd, ea este strâns lipită de corpul meu. Sorbim doi stropi de cafea. Sună telefonul. E vocea primei mele iubite. Este sărutul dintâi. Totul a intrat în muzeul de antichități. Ca și dansul. Facem un duș, uităm. Numai sexul nu se uită. La ușă sună cineva. Zice, tâlharul, aici este tâlharul. Deschid, îmi jefuiește tot și pleacă. De ce l-am lăsat? Era sincer.

BORIS MARIAN