miercuri, 30 aprilie 2014

O, Valery


O, Valery

 

Omul nu dorește ciorchinele înțelepciunii,

Nu dorește să soarbă aburul strămoșesc,

El judecă totul, nu se lasă mistuit, doar mituit,

De aceea focul este dușmanul binelui,

Să faci din orice căldură și lumină,

Am auzit că bălegarul luminează noaptea,

Tăciune răbdător, creierul fiecăruia,

Sângele – trandafir topit  de inimă,

Trupul femeii –o amforă pentru vinul plăcerii,

Golul așteptării e viața noastră.

********************************

Bolnavă de prea multă frumusețe,

O insulă agonizând în Marea Sargasselor,

O văd și nu cred, o simt și o reneg,

Aud cum cântă epavele vaselor.

Ziua se retrage ieșind din coridoare,

Se duce pe ape spre alte continente,

Singurătatea nopții se lasă ușoară,

Sunete, umbre, eminamente.

Astfel călătorim pe lunecoase drumuri,

Unii,  văduviții de fericiri de-o clipă,

Nu sunt nici eu același, dar tu ești tot cu mine,

Pentru că pașii noștri nu vor ști de risipă.

BORIS MARIAN

marți, 29 aprilie 2014

Never


 

Nevermore

 

 

 

De-atâtea nopți Te-aud plângând,

Aud  materia plouând,

Sunt singur și mai scriu un rând

Despre lăcuste.

O, Doamne, nu mă mai ierta,

Sunt o lăcustă-n fața Ta,

Un greiere eu de aș fi,

Aș scrie poezii.

Dar nu mi-e pana bidiviu,

Eu cu computerul tot scriu,

El se mai strică uneori,

Dar nu l-aș da, să mor.

Aici, alături m-oți găsi

Cu o amantă-i spune Psi,

O mie de pixeli de-mi dați,

Pe mine nu mă cumpărați,

Nu mă lăudați zadarnic, eu

Scriu pentru Dumnezeu.

****************************

 

 

 Nu mai era sigur pe nimic,

 numai creierul îi lucra febril.

 Mai febril ca niciodată.

 Îi trimitea  ghirlande de metafore,

fragmente de marmură, diamant,

iar ea tăcea ca un sfinx.

 „Un sfinx trebuie spart,

 să vedem ce este înăuntru”.

 Se gândea el.

Dar distanţa ca şi timpul

 ca şi indiferenţa ucid  sentimentele

cum  mor păsările în zborul lor spre sud,

prinse de un vânt rece. 

 A plecat, cu o carte de un învăţat chinez,

în munţii Tibetului, s-a ras  în  cap,

 cum făcuse în primul an de facultate,

 când şi-a pierdut  prima iubire,

 a dispărut.

 Ea s-a prefăcut într-un corb negru

 şi în fiecare noapte rosteşte clar, răspicat,

 ca în celebrul poem al lui Poe..” Nevermore.”

 

E mai bine să te afli printre persecutați,

 decât printre persecutori,

 dar și mai bine este să nu te afli

nici aici, nici dincoace.

 

În cer nu există umor,

 zice  Mark Twain.

 Bate-mă, dar lasă-mă să râd,

adaugă Moliere, din cealaltă parte a cimitirului.

 

Unde nu sunt dușmani,

 nu este victorie, spunea Balzac,

 dar nici unde  nu sunt prieteni

 nu este victorie, adăuga un om hâtru.

 

Când te sărută un ipocrit, numără-ți dinții.

 

Îngeri cu aripi strivite de sfere,

 râuri care sunt înmormântate,

 piatra lovită de copite,

 o dragoste neterminată ne apasă,

 uneori pământul este mai curat decât cerul.

 

Eu scriu tragedii, spune Dionisos. Cine îl crede?

 

Omenirea seamănă cu ursul fugărit de foame din pădure.

 

Așa am rămas după pierdutele iubiri.

 Nemișcat. Pentru cât timp?

                                                    BORIS  MARIAN                                                      

Prea mare-i dorul

 

Prea mare-i dorul, curajul

Scade iar, cresc munți de deznădejde și durere,

Nimic în jur, deșert de zgură, jar, trec oameni,

Seamănă-ntre ei, iar tu aștepți, poate va reveni,

Timpul viclean tot urcă zi cu zi, zadarnic soarele-și încetinește mersul,

Nu va veni, e toamnă, iarnă gri, e primăvară și se moare de tristețe,

Nu va veni, spun corbii, lupii cenușii, vecinul  râde, te salută amical,

Se-adună-n tomberoane rest de viață, prea mare-i dorul,

De departe tropotind, caii aleargă, moartea te înhață.

Ea vine, astfel reînvii.

BMM

 

luni, 28 aprilie 2014

Carte aurită


Carte aurită

 

Amurgul , ca o carte aurită

Se lasă greu pe fruntea mea,

Citesc din amintiri câte-o iubită,

Apoi ajung copil. Un nimenea.

Citesc cu încântare umbre, șoapte,

Simt, plin de teamă, rară-nfiorare,

De parcă pe pământ  e prima noapte,

De parcă soarele lumină n-are.

În jur, oamenii vorbesc de toate,

Eu nu aud, cuprins sunt de iluzii,

Doar mâna ta pe fruntea mea, o carte

Fără cuvinte potolește cruzii

Pirați ce vor să mă răpească.

Eu nu te merit, blândă ești, cerească.

BMM  

 

 

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Biete cuvinte


Biete cuvinte

 

Biete cuvinte, bete, oarecare,

Obscure, uneori,  precum și sentimentele ascunse,

La sărbători se-mbracă în aur,

Apoi dispar ca Nibelungii.

Când nu mai este nimic de făcut,

Când toate iubitele s-au pierdut,

Vin cuvintele, porumbei rătăciți,

Bat la uși, sună, oamenii sunt tăcuți.

O, fericiți sunt poeții, ei se bucură

și de o silabă, ei mor fără grabă,

eu au  surâsul pe buze, cuvintele lor – flori albe,

negre obuze, turcoaze, rubine, cuvinte line.

BORIS  MARIAN

Între zid și vis

Între zid și vis
 
Între zid și vis, între vid  și scris
Dorm  îngerii după joacă oleacă,
Se luminează focul de propriul suflu,
Suntem un cuplu, clopot la același schit,
Iubirea, poți s-o închizi cu zece porți,
Ea trece dincolo și  dincolo de dincolo,
Până când? Nu-nchide dragostea, nu poți,
Cum nu cuprinzi cu ochiul cerul, stelele – puzderii,
Nu-nchide vocea Anei dincolo de zid.
BORIS MARIAN 
 
 

joi, 24 aprilie 2014

Tinerețe


Tinerețe

 

Ce tânăr sunt și ce bătrân, aproape ca profeții,

Oricărui zvon eu mă supun,  mă strânge  vântul de pe drum,

Să-mi atârnați ghirlande  pe  piatra ce va străjui  veșnica poartă,

mi-am dezgolit  în fața armelor, fără de teamă, pieptul,

mereu am timp, nu mai trăiesc, deci liber sunt,  am dreptul.

Răcoarea  amintirilor mă-nvăluie  ca melodia  unui vals uitat,

Prin țări-minune  trec fără a fi văzut.  Iubita știe.

Întotdeauna mi-am ironizat   propria soartă,

Nu am avut zei, doar amici de drum, mereu

mi-a fost îndrumător doar UNICUL, EHAD   ELOHIM, DOMNUL DUMNEZEU,

 de nu e  logică, nimic nu e, mă parodiez ca un nebun, dar logic.

N-am spart statui, nici nu m-am închinat la idoli,

Când nu mai am puterea să mă tem, ce fac?

Desigur scriu, anume ce?  Cred, un poem.

BORIS MARIAN