Nu-mi trebuie oglinzi, nici certitudini,
prea suferim de mari iluminări,
vom trece peste poduri, alte goluri,
culorile se schimbă-mbătător.
Să nu mai cazi în propria privire,
ce-a fost al tău, de mult - evaporat,
începem de la negru, ca-nceputul,
apoi spre violet - un vesel dar.
Trecutul pare aburos ca și viitorul,
așa apare-n zbor de albastros,
peștii prăjiți umblă pe străzi, fluieră groaznic,
iar mititeii au un guler uleios.
Pierdem mereu, în toate și în mare,
nici Dumnezeu nu mai se-ocupă de copii,
porcii recuceresc cetăți antice,
suntem pe cale de a nu mai fi.
Vinul cel tulbure filozofează în pahare,
la o șuetă, la o șușanea,
nici infinitul nu mai ce pare,
totul se-oprește-n gară. Bogota.
Poți scrie în butoi poeme triste,
la Poarta Raiului se-nghesuie nibelungi,
îmi spune cineva că sorii-s șoareci,
tu n-ai s-apuci să scrii romane lungi.
Sfârșitul vrajbei se apropie, un Xanax
rezolvă prin blegeală tot ce-i rău,
anxietatea nu mai are viză,
mergi înainte, du-te la Durău.
Coboară ceața-n văi pline, deșeuri,
vom importa și aer contra cost,
eu m-aș întoarce la părinți, dar nu știu locul,
iar Faust se declară prost.
BMM
marți, 11 iulie 2017
duminică, 9 iulie 2017
Catarame
Catarame
Dacă ai catarame diferite, spune ea,
Alege mai degrabă o catifea,
O mătase, atlaz, orice altceva,
Dar evită depresia.
Evita era și ea bântuită
De gânduri negre și , poate, gri,
Ai grijă de tine, mister Colită ,
Te poate prinde din urmă un PSI.
Dacă te prinde, nu-i de joacă,
Urmează un tratament în munți,
Acolo e cea mai bună socată,
Se-mbată oamenii la nunți.
Și te întorci, frate-nsurat
Cu o mireasă din urmă cu un veac,
Faci trei copii ajutat de soldați,
Uiți de toate, toți suntem tați.
*****************************
Evită ultraemoții, Evita, vezi ce pății, cum nemurii,
cum se mai cade peste cătunuri, turmele vin spulberate de tunuri,
mieii se fac tigri și lame, unde ești Stan, unde ești Brane?
Creangă și crengi, Bacalu și Bașa, melcul e soțul doamnei Armașa,
pepenii cad de jos înspre nori, stelele vor să fie doar flori,
cresc struguri mari pe piept de femei, cine mai face vinul din ei?
Numai bostanii se-aleg între ei, unul plesnește , ajung numai trei.
Caută-n nămol urme de rai, ai să găsești buze roșii-corai.
***********************************************
S-au înecat bizonii-n iarba vremii, ții minte somnul ce-nghițea corăbii?
în gropi zac îngerii iubirii, toți uciși, ce făcuși , Doamne, ce făcuși, dormiși?
Aduserăm infernul acceptabil, dar altul era visul, plagiabil.
Spre ceruri urcă rugile, poeții își plâng menirea de se scutură pereții.
părinții ne privesc din fotoalbume, noi ne lăudăm că treburile-s bune,
numai oglinda mai rostește adevăruri pe care nu le ștergi oricât le vărui.
BMM
Că-mi trec zilele
Că-mi trec zilele ca fumul,
Oasele-mi sunt reci ca scrumul,
Precum iarba de-i tăiată,
mi-este inima secată,
zice Dosoftei superb,
înțeleaptă vorbă, verb.
Iha, prihihu, aleanul
Adăugă Budai-Deleanu,
Cu armata lor vitează,
Parpangheli smintesc necazul,
De tulpină și-o fetiță
Ne șoptește Ienăchiță,
Văcăreștii plâng de frig,
ca piloții într-un MIG,
de iubire-i vorba, rază
ce străpunge și scanează,
moare jindios sărmanul,
iubărețul Mumuleanu,
geme greu de jos poporul,
jugu-i greu, adânc fiorul,
frumusețe din ruinuri,
caldă-i inima în imnuri,
fata-i gigătă la stat
ca nuiaua dintr-un gard,
zburătorul știe bine
cum iubești Cantacuzine,
Nastratin are-o zicală
De te fierbe ca-ntr-o oală,
Domnitori demni și domnițe,
Săbii aprige, cosițe,
Apoi Dan e căpitanul,
Stă de strajă moldoveanul,
Cad redutele și turcii
Risipiți în umbra crucii,
Vrea țăranul să-și ia glia,
Lupta-i grea, birocrația,
Dar adânc, din altă viață
un Luceafăr se înalță.
*****************************
,
Pele și șrapnelelele, într-o alinață, deci,
când măgarul era fleici.
Nihilism, o, nihil sine Deo și cu sibiline,
Tarantulă, draga mea, ce imagini, dragostea,
Ariadna cam rigidă se hrănește cu aspidă,
maimuțică, bufon, DRAC, ia-l, bărbate, pune-n sac,
Dyonisos, ce nisipuri folosit-ai, cataifuri,
furi , nu furi, ești om censtit, lipitoarea te-a hrănit,
Bayreuth, Beirut, tot un lac, auditoriul n-are trac,
nu au tras în cine trebă, moritorii dau din greblă,
țeausescu niculae, ba e neagră, ba-i bălaie.
*******************************************
Au venit la concert oameni fără mâini, picioare,
unii prea scunzi, alții prea deșirați, o frumusețe
de fată pruntre ei, tristă, oare ce căuta?
Dar ce concert? Ce minune? Îmi venea să plâng
fără a ști de ce.
Ați observat cum râurile-și plâmg de milă?
Dar mările? Fii bărbat, ți se spune. Eu nu am plâns niciodată.
Cum au putut apele s-o primească pe Ofelia?
Locul unde s-a aruncat plânge.
Când nu mai am nimic de spus, urc pe un promontoriu
și privesc marea infinită, cerul purtător de nori albi,
mă-ntreb ce este dincolo, iar dincolo este un om
ca și mine, nu putem comunica, nici nu avem ce să ne spunem,
așa este viața noastră, cum o duci ? Bine. Adică moartea
nu înseamnă nimic, iar restul e bine. Doamne, nu merită un salt
în gol, dar cel de dincolo ce spune?
BORIS MARIAN
Dacă ai catarame diferite, spune ea,
Alege mai degrabă o catifea,
O mătase, atlaz, orice altceva,
Dar evită depresia.
Evita era și ea bântuită
De gânduri negre și , poate, gri,
Ai grijă de tine, mister Colită ,
Te poate prinde din urmă un PSI.
Dacă te prinde, nu-i de joacă,
Urmează un tratament în munți,
Acolo e cea mai bună socată,
Se-mbată oamenii la nunți.
Și te întorci, frate-nsurat
Cu o mireasă din urmă cu un veac,
Faci trei copii ajutat de soldați,
Uiți de toate, toți suntem tați.
*****************************
Evită ultraemoții, Evita, vezi ce pății, cum nemurii,
cum se mai cade peste cătunuri, turmele vin spulberate de tunuri,
mieii se fac tigri și lame, unde ești Stan, unde ești Brane?
Creangă și crengi, Bacalu și Bașa, melcul e soțul doamnei Armașa,
pepenii cad de jos înspre nori, stelele vor să fie doar flori,
cresc struguri mari pe piept de femei, cine mai face vinul din ei?
Numai bostanii se-aleg între ei, unul plesnește , ajung numai trei.
Caută-n nămol urme de rai, ai să găsești buze roșii-corai.
***********************************************
S-au înecat bizonii-n iarba vremii, ții minte somnul ce-nghițea corăbii?
în gropi zac îngerii iubirii, toți uciși, ce făcuși , Doamne, ce făcuși, dormiși?
Aduserăm infernul acceptabil, dar altul era visul, plagiabil.
Spre ceruri urcă rugile, poeții își plâng menirea de se scutură pereții.
părinții ne privesc din fotoalbume, noi ne lăudăm că treburile-s bune,
numai oglinda mai rostește adevăruri pe care nu le ștergi oricât le vărui.
BMM
Că-mi trec zilele
Că-mi trec zilele ca fumul,
Oasele-mi sunt reci ca scrumul,
Precum iarba de-i tăiată,
mi-este inima secată,
zice Dosoftei superb,
înțeleaptă vorbă, verb.
Iha, prihihu, aleanul
Adăugă Budai-Deleanu,
Cu armata lor vitează,
Parpangheli smintesc necazul,
De tulpină și-o fetiță
Ne șoptește Ienăchiță,
Văcăreștii plâng de frig,
ca piloții într-un MIG,
de iubire-i vorba, rază
ce străpunge și scanează,
moare jindios sărmanul,
iubărețul Mumuleanu,
geme greu de jos poporul,
jugu-i greu, adânc fiorul,
frumusețe din ruinuri,
caldă-i inima în imnuri,
fata-i gigătă la stat
ca nuiaua dintr-un gard,
zburătorul știe bine
cum iubești Cantacuzine,
Nastratin are-o zicală
De te fierbe ca-ntr-o oală,
Domnitori demni și domnițe,
Săbii aprige, cosițe,
Apoi Dan e căpitanul,
Stă de strajă moldoveanul,
Cad redutele și turcii
Risipiți în umbra crucii,
Vrea țăranul să-și ia glia,
Lupta-i grea, birocrația,
Dar adânc, din altă viață
un Luceafăr se înalță.
*****************************
,
Pele și șrapnelelele, într-o alinață, deci,
când măgarul era fleici.
Nihilism, o, nihil sine Deo și cu sibiline,
Tarantulă, draga mea, ce imagini, dragostea,
Ariadna cam rigidă se hrănește cu aspidă,
maimuțică, bufon, DRAC, ia-l, bărbate, pune-n sac,
Dyonisos, ce nisipuri folosit-ai, cataifuri,
furi , nu furi, ești om censtit, lipitoarea te-a hrănit,
Bayreuth, Beirut, tot un lac, auditoriul n-are trac,
nu au tras în cine trebă, moritorii dau din greblă,
țeausescu niculae, ba e neagră, ba-i bălaie.
*******************************************
Au venit la concert oameni fără mâini, picioare,
unii prea scunzi, alții prea deșirați, o frumusețe
de fată pruntre ei, tristă, oare ce căuta?
Dar ce concert? Ce minune? Îmi venea să plâng
fără a ști de ce.
Ați observat cum râurile-și plâmg de milă?
Dar mările? Fii bărbat, ți se spune. Eu nu am plâns niciodată.
Cum au putut apele s-o primească pe Ofelia?
Locul unde s-a aruncat plânge.
Când nu mai am nimic de spus, urc pe un promontoriu
și privesc marea infinită, cerul purtător de nori albi,
mă-ntreb ce este dincolo, iar dincolo este un om
ca și mine, nu putem comunica, nici nu avem ce să ne spunem,
așa este viața noastră, cum o duci ? Bine. Adică moartea
nu înseamnă nimic, iar restul e bine. Doamne, nu merită un salt
în gol, dar cel de dincolo ce spune?
BORIS MARIAN
joi, 6 iulie 2017
Sunetul s-a oprit în miezul zilei,
Sunetul s-a oprit în miezul zilei,
Așa am înțeles, imaginile se repetă,
Nobel, Heaney, Nobel, Heaney,
Imaginile rulează cu viteză legală,
Un doliu sălbatic ne înconjoară,
Cortegiul urmează, semne de rămas bun.
În spatele movielei
încerc să cânt
Sanie cu zurgălăi, nu iese,
În schimb avionul așteaptă mârâind ca un câine.
************************
Prăbușire, unde,
cine?
o greață măruntă, apoi totul trece,
totul, amână moartea,
dacă poți,
adaugă vieții doi -trei volți,
o pitulice, pițigoi,
unii sunt zei, chiar
printre noi.
Eu sunt în mers spre Paradis,
iar alții merg pe la Paris,
pentru o clipă de extaz
aș merge până la Trei Brazi.
Coboară dinspre Caraiman
o zână, eu murind de-un an.
De mă mai caută Interpolul,
spuneți-le, am dat obolul.
**********************
Fără teamă, fără mamă,
fără gamă, ești o dramă,
dar ce dramă, traumă,
saună,
smithsoniană, sothebyană.
Mă iubești, zise-o silfidă,
n-ai bun simț cât o omidă,
o, o, o, Waterloo, dear silfidă,
piramidă nu se nalță cu bun simț,
ci cu inima-ntre dinți.
Te iubesc și fără el,
voi muri precum Ariel,
făr-de lacrimi și cuvânt,
doar cu fața la pământ.
***************************
Am murit de multe ori,
Bolovani sunt destui,
Corbi mai puțini, unii au luat diplome,
Fiii fură mai mult decât părinții lor,
A început un război între obiecte,
Unii trag în alții, cu ochi mari și senini,
Am vrut să mă nalț, dar se pare că nu mai este loc
Acolo, sus, cizmele tropăie în oricare parte,
Parcă nu era așa pe vremea Părinților,
Cine mai știe ce este un ștetl?
Acum îmi este cunoscut și Raiul
și Iadul, au căzut în baltă.
Iar la fiecare cotitură dai de o un eșafod
Din fier forjat. Asta e.
:::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Îmi spune că mai am o oră,
altul mă condamnă pe viață,
o săgeată mi s-a sprijinit de ceafă,
întorc capul, se rostogolește ca o bilă pe scări,
mă simt nemuritor ca un pietroi uitat la marginea drumului,
dar asta nu este totul,
doesn”t go properly,
am în buzunar două luni de viață,
Nanetti, Nană, mamă Nanetti,
leagănă-mă, așa cum
făceai în copilărie,
sau fă-te că mă legeni, dacă deja am plecat.
*****************************************
Decât un șut în fund mai bună-i ghilotina,
să fim mai filotimi și să iubim glicina,
putem iubi chiar șerpii, utili și veninoși,
de nu-mi ești soră, frate, nu poți să mă cunoști,
cu ochii tăi de buhă ai multe de vânat,
ferește-te de boala
celui înalt și lat,
de nu-l cuprind manuale, dar crede că-i Boileau,
văzut-ai cum se luptă nebuni la Waterloo?
Dar la Verdun și Marna, la Stalingrad , Tobruck,
decât un șut mai bine
o groapă la Sascut.
Warum întreabă boșii, for what și pentru ce,
că Dumnezeu ne taie destinu-n foarfece.
**********************************************
Cântarea Genezei s-a încheiat,
începe imnul Vieții,
când mai încet, când mai turbat,
în multe beții și direcții.
La rampă să iasă clovni poliglonț,
noi suntem, sala e goală,
dar unde sunt spectatorii cei hoți,
ne spune civilul Păcală.
Doctorul Faust ne-a învățat
că sufletul se poate vinde,
diavoli există în oricare stat,
ne-mbată cu pluricuvinte.
Ordine, legi betege mai vrei?
Înaintăm proști , în șiruri,
la capăt e tartrorul -șef, nea Grivei,
cu multe declicuri, deliruri.
********************************************
În oglinzi se poate pierde
o femeie preafrumoasă,
are nume și renume ,
o revăd venind spre
casă.
Simțuri se-ascut, inimi - infarct,
melcii, norii se-nchină,
eu am să-i pun covor doar din brad,
am s-o-nvelesc în hermină.
Am s-o-nvelesc în aur
și-argint,
am s-o-nsoțesc peste lume,
visul devine perfect și concret,
cântec va fi fără
strune.
*********************************
Fragede precum copitele de antilope
lovite de glonț, vin cuvintele din munții reci,
călăreții , băieți veseli au plecat de mult,
pe cer apar crengile copacilor morți,
melcii își văd de treabă, artiștii
sunt martiri, nu vă înfruptați din suflarea lor,
am văzut oameni grăbindu-se,
erau pe ultima sută
de ani, nepregetăți,
nu știam că duhurile se ascund în flori, în cartofi, în
iarbă,
în botfori, pantofi,
scriu cu o mână roșie de plâns,
un confrate din Teutschland s-a sinucis fiind acuzat
de dreptism, s-a împușcat cu mâna stângă, o gamă minoră,
numai oamenii se pot abrutiza, niciun câine nu mușcă aiurea,
un reflex câinesc, nu câinos,
în timp ce urc aud aceeași voce din spatele liftului,
așteaptă, spune, în
prag sosește o sticlă din Antile,
e un bilet, scrie doar noapte bună, vizavi - o galetrie cu
monștri
de hârtie, unii vorbesc , sunt general, strigă unul,
general de guvizi, ceva abstract, greu de înțeles,
vocea din spatele litului repetă, așteaptă,
de când mă știu aștept ceva înainte de somn,
o fi un lup cu voce de om ori invers,
am auzit clar,
generalul pensionar
a revenit după moarte auzind de creșterea pensiilor,
dintre bolile copilăriei cea mai gravă este candoarea.
BMM
Account Options
Setările contului
Se pare că folosiți un browser vechi sau mai puțin obișnuit, care nu acceptă standarde obișnuite.
Pentru a accesa toate setările Contului Google, faceți upgrade la cea mai recentă versiune a unuia dintre următoarele browsere:
Setări
Profil
| ![]()
|
Adrese de e-mail
|
Adresa de e-mail a Contului Google
borismarian12@gmail.com
|
Conturi conectate
|
marți, 4 iulie 2017
Trăim într-o centrifugă aiuritoare,
Trăim într-o centrifugă aiuritoare,
Ai fost, mai ești? Pe unde umbli?
Mlaștina nu e țara de baștină,
Zice un struț, doctor în turț.
Finele lunii, pleadcă lăstunii,
Ploi și belele, fetele-s grele,
Ah, viziune, ce vizuină
Ne-arată
fostul premier Guină,
Trecem prin viață, feți fără față,
Obișnuința miroase ființa,
Cine sunt eu? Milion plus un leu,
Mierla și Kevin, Ava și Edim,
Dar am să spun, de la Bodrum,
n-am fost acolo, poate Apolo.
Mai știm și noi ce nu se poate?
Mizeria mai dă din coate.
Fructe amare, poemul care ….
BMM
luni, 3 iulie 2017
Anti-DADA
Anti-DADA
La chanson d”un dadaiste
Qui avait dada au coeur,
Ce faci tu când te îneci?
Numeri zece, două zeci,
Strigă, băiete, strigă,
Tăcerea ta mă intrigă,
Ferigă. Te invită iar la dans,
Vive le Senegale et France,
Între doi șoimi se-avântă care?
Un șoim cu trei-patru motoare,
Între doi câini mai tare latră
Cel care tremură, că-i javră.
Între fătuci care-i sprințară?
Niciuna. Toate te uitară.
Curtenitor rămâi și prost,
Azi nu mai ești ceea ce ai fost,
Strălucitor ești pentru orbi,
O hrană dulce pentru corbi.
****************************************
Am încercat să vorbesc cu ușa blocului,
Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă,
Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ?
Pieptul nostru poartă o inimă ?
Dar inima? O piesă de schimb.
La Termopile au murit eroii.
De atunci noblețea a murit definitiv.
Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele,
Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul.
Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit,
Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm,
Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude.
PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început. Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult.
Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin.
Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o.
Boris Marian
Dincolo de ziduri-copaci, după copaci odihnesc morții, eu ce urmăresc? Azorul săgeții nevăzute. Greierele are un rol, dar, care? Dar eu? Da, eu am vise, oamenii au vise, de aici se naște poezia. Fără ea totul s-ar rezuma la ziduri, copaci, greieri.
Urmăresc buzele tale.Așteptarea sărutului prețuiește, poate, mai mult decât sărutul. Îmi amintește de cântecul dinaintea somnului. De-ar fi iubirea doar un veșnic somn. Totuși copiii ne așteaptă.
Cucuta-nvie și ucide, precum cuvintele. E pulsul mult prea iute. Nu ne prăbușim să nu murim de atâta dragoste furată. În jurul meu zboară colunii, e bine, înțeleg nebunii.
Tablouri mici cu idioți,
un tren ce pleacă, vine glonț,
la clasa-treia vagabonzi,
la ultima bruneți și blonzi,
povestea crimelor s-a scris,
nevinovat, bolnav, ucis,
ce grea privire, ei, Parfen,
erai un înger, igumen,
păstorii povesteau, credeau,
mărgelele se risipeau,
din aur, smirnă și tămâie
se nalță , straniu, o momâie,
nici ton sfătos, nici vorbă grea,
pe lume nimeni nu sufla.
Născut în grajd, crescut în vis,
de ce n-aș crede-n Paradis?
*****************************
Bate al zecelea ceas,
două în urm-au rămas,
vine Apocalipsa,
simți absențele, lipsa?
Auditor respectuos,
benedictini vin pe jos,
Jakobus, ține-te drept,
fii înțelept.
Cum evoluează maestrul?
Simplu, cal în buiestru,
cu aprecierea morală
poți ridica nicovală.
Zilele trec prețioase,
câte comori cad în plase?
Plantele-n zori cum se scaldă,
cât e femeia de caldă.
Din paraclis în proclet,
cheta e cu bilet,
cu blacheuri, jerseuri,
două lumi, șapte euri.
*************************
A fost odată un căpcăun,
care avea un suflet bun,
el ordine striga, la ordin,
avea drept șef pe Krasnomordin.
Cu disciplină, el striga,
splina-n motanul lui plesnea,
că dragostea la perși și mezi
se cam topea pe la amiezi,
iar energiile curgeau
ca laptele lui bao-bau,
din altarele antice
străbătea plesnet de bice,
în genunchi, striga nea Cap,
alergam cu toții-n trap,
împrejurul dronelor,
plânsetele clonelor,
brațele vânjoase rău
îl speriau pe Dumnezeu,
șefi cu șefi să ne unim
și un Rai să reclădim,
dsin beton și fier și sânge,
Lăcrămioară, nu mai plânge.
BMM
La chanson d”un dadaiste
Qui avait dada au coeur,
Ce faci tu când te îneci?
Numeri zece, două zeci,
Strigă, băiete, strigă,
Tăcerea ta mă intrigă,
Ferigă. Te invită iar la dans,
Vive le Senegale et France,
Între doi șoimi se-avântă care?
Un șoim cu trei-patru motoare,
Între doi câini mai tare latră
Cel care tremură, că-i javră.
Între fătuci care-i sprințară?
Niciuna. Toate te uitară.
Curtenitor rămâi și prost,
Azi nu mai ești ceea ce ai fost,
Strălucitor ești pentru orbi,
O hrană dulce pentru corbi.
****************************************
Am încercat să vorbesc cu ușa blocului,
Nu mi-a răspuns, nici nu a scârțăit, era bine unsă,
Gâtul nostru poartă un cap, dar capul ?
Pieptul nostru poartă o inimă ?
Dar inima? O piesă de schimb.
La Termopile au murit eroii.
De atunci noblețea a murit definitiv.
Cândva, iubind, voiam să mă dizolv în trupul dragei mele,
Era ca o magmă, era. La Pompei a murit focul.
Am încercat să-ți spun povestea cu Prințul fericit,
Apoi am citat din Rumi, ai tăcut ca o piatră de caldarâm,
Nu poți judeca pe cel care nimic nu aude.
PS. La început nu am observat persoana. Modestia nu este o lipsă, dar aduce mari neajunsuri. Inteligenţa ei nu se observa, pentru că nu spunea la început nimic. Eu am obiceiul extravertitului- spun tot de la început. Nu înainte de a-l întreba pe micul Puck din mine ce părere are. Deci o admir, nu vreau să mă complic, îndrăgostindu-mă, dar o admir. Mi-a atras atenţia cu privire la comentarii. Sunt indivizi care epatează prin expresii fruste, şocante, incorecte gramatical sau logic (formal). După un timp îţi dai seama. La început pare normal, apoi vezi că discursul devine o placă uzată. Eu cred că între a iubi cu adevărat şi a scrie versuri nu este nici o legătură. Poezia este mai parşivă, te dă de gol. A repeta cuvintele iubire, sărut, lumină, moarte, Dumnezeu este echivalent cu încălcarea unei Legi a Decalogului – Nu lua numele Domnului în deşert. Nici aripile nu lipsesc, deşi Icar a căzut de mult.
Urci proaspătă din mine, ca apa din adâncul izvoarelor, tu, fericirea cuprinsă în om. Privirea ta e mai caldă decât sângele, ca razele lumini solare. Aşa spune Sandu David, prin Sebastian Costin. Nu a venit nici unul la festin.
Doamna Jerome este chiar doamna Jerome? Poate că nu a fost niciodată căsătorită. Are o pisică, este chiar o pisică. Desface scrisorile şi le rupe începutul. Fragmentul rămas nu este decât un ghemotoc în căuşul palmei. Fotoliu negru, mamrmură neagră, nailon negru, blana neagră a pisicii, pianul negru. Fotografii în alb negru. Cum să nu te gândeşti la moarte.? Dar poemul este bun, nu sunt pufuri, duhuri, aripi, lacrimi, vase, braţe, pisica mârâie de cum aude un poem prost. Aici îmi dau mâna cu persoana pe care nu am numit-o.
Boris Marian
Dincolo de ziduri-copaci, după copaci odihnesc morții, eu ce urmăresc? Azorul săgeții nevăzute. Greierele are un rol, dar, care? Dar eu? Da, eu am vise, oamenii au vise, de aici se naște poezia. Fără ea totul s-ar rezuma la ziduri, copaci, greieri.
Urmăresc buzele tale.Așteptarea sărutului prețuiește, poate, mai mult decât sărutul. Îmi amintește de cântecul dinaintea somnului. De-ar fi iubirea doar un veșnic somn. Totuși copiii ne așteaptă.
Cucuta-nvie și ucide, precum cuvintele. E pulsul mult prea iute. Nu ne prăbușim să nu murim de atâta dragoste furată. În jurul meu zboară colunii, e bine, înțeleg nebunii.
Tablouri mici cu idioți,
un tren ce pleacă, vine glonț,
la clasa-treia vagabonzi,
la ultima bruneți și blonzi,
povestea crimelor s-a scris,
nevinovat, bolnav, ucis,
ce grea privire, ei, Parfen,
erai un înger, igumen,
păstorii povesteau, credeau,
mărgelele se risipeau,
din aur, smirnă și tămâie
se nalță , straniu, o momâie,
nici ton sfătos, nici vorbă grea,
pe lume nimeni nu sufla.
Născut în grajd, crescut în vis,
de ce n-aș crede-n Paradis?
*****************************
Bate al zecelea ceas,
două în urm-au rămas,
vine Apocalipsa,
simți absențele, lipsa?
Auditor respectuos,
benedictini vin pe jos,
Jakobus, ține-te drept,
fii înțelept.
Cum evoluează maestrul?
Simplu, cal în buiestru,
cu aprecierea morală
poți ridica nicovală.
Zilele trec prețioase,
câte comori cad în plase?
Plantele-n zori cum se scaldă,
cât e femeia de caldă.
Din paraclis în proclet,
cheta e cu bilet,
cu blacheuri, jerseuri,
două lumi, șapte euri.
*************************
A fost odată un căpcăun,
care avea un suflet bun,
el ordine striga, la ordin,
avea drept șef pe Krasnomordin.
Cu disciplină, el striga,
splina-n motanul lui plesnea,
că dragostea la perși și mezi
se cam topea pe la amiezi,
iar energiile curgeau
ca laptele lui bao-bau,
din altarele antice
străbătea plesnet de bice,
în genunchi, striga nea Cap,
alergam cu toții-n trap,
împrejurul dronelor,
plânsetele clonelor,
brațele vânjoase rău
îl speriau pe Dumnezeu,
șefi cu șefi să ne unim
și un Rai să reclădim,
dsin beton și fier și sânge,
Lăcrămioară, nu mai plânge.
BMM
sâmbătă, 1 iulie 2017
Vai, am scăzut în anotimpuri,
Vai, am scăzut în anotimpuri,
am limbi străine și nu linguri,
scâncește prostul pe scară
pe unde a fugit Secară,
e prea puțin ce mi-a rămas,
un an sau doi, voi spune pas,
se limpezește carnea, doare,
iubește-mă, iubită floare,
în jur cad cercuri, stele, ani,
gonim tristețile - guzgani,
nu le vom fi nici hrană dulce,
nu vom muri pe rug, pe cruce,
eu te veghez cu o credință
de care sfinții n-au știință,
ne vom reîntâlni, îți jur,
chiar și de-acolo am să te fur.
BORIS M. MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)




