Berlin - ultimul poem
Scriu ultimul poem într-un Berlin ploios,
Într-un scrin frumos, tumbalalaika, Hava Naghila,
Menta, afinul, agenta și cătina, bat-o vina,
Coada șoricelului, râsul prichindelului,
l-or fi găsit pe Dolfi? Era un fluture.
Merișorul se scutură. Bridge blue,
Carinthia, ia-mă de soţ, pe nume Gotz.
Northumbria, mă sperie umbra scrumbiei.
Te-ai mistuit ca o lumânare
În sfeșnic, fără a crede în minunile lumii,
Ai dat și fiarei un nume,
În jur – gropi comune, morminte,
Ce au trecut din tată în fiu,
Uri ancestrale, și poate și invers.
Riversplatta.
Mi-e frig , un frig al neiubirii,
Memoria a fost pulverizată
De un sinucigaș ce credea în zei-canibali,
Sunetul trist, îngrijorat, cad fructele
Din ramuri grele, cântec sugrumat,
Ucise galbene gazele, eu mângâi orga
Purtătoare de spații, nu fierbeți clovnii,
Ei spun adevărul, au răni ce nu se pot ascunde,
Numai cel cu carapace merge-n liniște și pace,
Creierul nu se mai mișcă, trepanăm cu-o toporișcă,
Toporișca e de zahăr, că țestoasa este mahăr.
************************************************
O săgeată străbate aerul, creierul,
Săgetătorul își face datoria, traditorul,
Sunt Lazăr cel sculat din morți,
Las locul gol, plătit pe șapte ani,
Distanțe mor pe-ncetu-n ochii mei,
Hai să vorbim pe limba gasteropodelor,
Iar tu zici do, eu zic lăută,
Sunt robul umbrei tale, nu mă crezi,
Mai pâlpâie coclitul timp, ca vinul vechi,
o leapșă între leșuri calde,
omul, ce mândru sună acest cuvânt,
dar fiecare-n parte este jalnic în natura infinită,
șerpi negri se înalță-n părul tău,
îi îmblânzesc, de când stăm noi în pat
și trăncănim aiurea?
Boris Marian
marți, 16 mai 2017
luni, 15 mai 2017
poeme
Despre Dumnezeu
numai de bine,
Morții noștri dragi
se duc la El,
Zadarnic unii-ncearcă
neantul
Cu deget bont și
mintea creață.
L-am cunoscut, El
mă cunoaște,
Vecinul și copilul
și părinții mei,
Umbra și soarele,
iubirea și uitarea,
mi-e frig, dar
Dumnezeu îmi încălzește inima,
iubirea de la
Dumnezeu ne vine,
buzele-răni, pântecul
răni, copiii
de la Dumnezeu ne
vin,
dar cum putem uita
de El
când ne ucidem cu
vorba și cu fapta,
nu ne iartă,
Doamne, nu ne poți ierta
și lasă-ne să ispășim
ce am greșit.
***********************************
Eu am visat că eram Dumnezeu,,
Mi s-a spus, vai,
ce bătrân ești,
Avem un loc în
azil, avem și pamperși
Pe potrivă, nu este
nimic că nu prea judeci,
Primim și proști, doar să fie cuminți,
Să nu sară la femei
cu fund mic,
Nici la marii noștri creatori,
Citesc versurile
unei poete sexiste,
Sex, sex, plex plesnise,
Coapse, sinapse,
gândește prin
centrii
nervoși și prin vagin,
Pentru iubire e bine, e bună,
E brună, o însoțește un guard
Ceva între brad
și bulevard,
Între un vierme gigant, genuin,
Mult sânge rău
îmi făcură, din plin,
Cântă , zeiță ,
mânia ce-aprinse
pe-Ahil Peleianul , mânia mă prinse,
Un an flămând, un
râu Cocor,
Pasiunile adânc mă
dor,
un om se naște, alții mor,
De mine însumi îmi
e dor,
teamă prea tulbure spumând,
Castanii galbeni
mor pe rând,
castanele-sâni de negresă,
Valuri, tandrețe,
o, contesă,
Apoi ghețarii vin
greoi ,
împing
un milenar noroi,
Iar noi nu vrem,
nici nu-ncercăm
de ură să ne depărtăm,
m-au înjurat cât au
putut,
neghiobul slut, frumos rebut.
Deșertul prinde
viață iar,
un vis, speranță ori coșmar?
Tu crezi că nici nu
m-a durut?
Oho, dar nu e greu
să uit,
Apar și marii
zburători,
poeții – sfinți nemuritori,
Doar decedatul n-a cedat,
în galaxii va fi lăudat,
Citesc orice
și e moral
să caut pe unde sunt corali,
Acesta este rostul
meu,
să scriu, iubind pe Dumnezeu.
Naivitate?
Onestitate?
Din amândouă o
cantitate.
Ai fost la birt, ai
fost la brith,
Paznic de noapte la
circ,
Cărai locomotive-n
spate
De se mira și conul
Tache,
Acum intrași în
scenă, vai,
Un saltimbanc din
Uruguay,
Nu arătai a fi
profet și nici proclet și nici puiet,
De îți băgași
gheara în gât, urât.
Și mă-njurai și
mă-njurai
La fel ca pe hoții
de cai,
Ce-a fost cu tine,
ce frumos
Erai când mai umblai pe jos,
Acum, călare pe
Pegas ți-e teamă să nu cazi.
Din turnul tău nu
vezi nimic,
De ești bogat ori
ești calic,
Bogat în rime,
suflet gol, alcool.
De-i poezia drog,
accept, nu poți muri fiind poet,
Mă cheamă gândul
înlăuntru, e neagră luna, o să urlu,
Îmi vor răspunde
ușii albi, ajunși în Alpi.
Peste-un milion de
ani, atomi, ne-om saluta ca niște domni.
**********************************************************
Întâmplător , o
bilă de foc s-a rostogolit de pe
acoperiș
pe capul meu, a
străpuns cutia craniană,
a coborât spre piciorul drept,
apoi s-a
transformat într-o impitoyable terre,
o planetă
minusculă, născută din cuvinte,
o junglă a încercat
s-o sufoce, dar cuvintele au îmblânzit-o,
nu era pentru cei
ce nu iubesc Poesia, nu-u-u-u,
canalele de
scurgere cântau simfonii,
copiii se nășteau
pe bandă rulantă,
toți erau prinți,
dar dacă este un vis?
M-a întrebat
nevasta. Am adormit la loc,
definitiv.
Să nu fii prieten
cu șarpele, el știe tot.
A venit prințesa
Falcă și a lăsat un tort.
Altul m-a aruncat
pe scară, apoi m-a pupat,
mă confundase cu
amicul său decedat.
Malempia umbla plin
Valencia fără papuci,
purta pe fundul gol
șapte cruci,
eu mă intoxic cu
prudență, cu o contesă,
și ea scrie
versuri, în buzunar ține o tresă,
regula mușuroiului
de furnici ne fericește,
totul ce nu se
vindecă mereu crește,
euforia ucide,
tristețea - la fel,
prefer să mă maschez
într-un purcel,
pleacă , te rog, cu
forcepsul de aici,
avem asistența unor
priculici,
opiumul nu trebuie
trădat ușor,
Cocteau mi-a spus,
băiete, ești bun dirijor,
te-am văzut
noaptea, dădeai din mâini,
poți conduce în
liniște o orchestră de câini,
Asia nu mai
fumează, Europa a și murit,
îți propun un sejur
antarctid.
Prea multă mișcare,
te calcă automobilul,
oasele vor dansa,
descărnate, cadrilul,
deși viu și
locvace, omul -electrician
s-a reprofilat în
mare genetician ,
din buric îi crește
un stejar gros,
unele doamne cred
că e ceva mai jos.
Nu fi josnic,
strigă Uranus în for,
am cunoscut
cărturari, dar mai mult cartofori.
it
is a confound injective,
în
iubire nu există nici adjectiv.
BMM
Amorul unei marmure
Dacă mângâi prea
mult o marmură,
Te trezești cu
silicoză sau poți muri chiar,
Adică te răstrezești, ferește-te de oamenii
călduți,
Nu sunt nici
sfinți, nici diavoli, mai broscuți,
Ei cred că viața
este o băltoacă, iar moartea doar o clipă, doar o joacă.
Iubirea-i doar un
schimb, exchange-birou, un ring, alegi, alergi,
Adică un
challenge,la mijlocul vieții omul crede
Că o pădure poate
arde verde. Iar eu mă sinucid de mii de ori,
Viața mea este din
piscuri și orori. Te rog să nu-mi răspunzi,
Așa cum ai promis,
tăcerea-ți este mult mai grăitoare,
Ai preferat
refugiul dinadins, într-un refugiu orice
viață moare.
Tu uiți că Domnul
ne-a dat glas și inimă și minte să cunoaștem,
Să învățăm a ne
iubi, că de pripas sunt doar potăile.
Altfel de ce ne
naștem? Sunt om ca orice om, dar om,
Tu ești ca mine,
suntem miliarde, de ce să ne considerăm atomi?
Deși-n atomi este o
inimă ce arde.
Miliarde de sălbatici
insulari, vorbim tot mai puțin și tot mai rar,
Cp are fiecare
jobul lui, ce-i pasă viața nu știu cui?
Ce-i pasă că se
moare neîncetat, e cel mai ieftin faptul c-ai uitat
De-aproapele carele
ne este totuși om, mai bine ne nășteam atomi.
BORIS MARIAN
De aici pornește
răul, de la mijloc.
Lovit de viruși
bine înarmați,
mijlocul se dilată,
marginile capătă
o nuanță
stacojie, ați văzut morți stacojii?
În sânul Firii s-a
clădit lumea,
patrusprezece
lighioane au alergat
patru leghe marine,
după care s-au scufundat.
Scorpionii beau
cafea cu lapte, se balonează.
Asta nu înseamnă
că a fi berbec este ceva de laudă.
La renaștere aș
vrea să nimeresc în zodia Fecioarei.
Doamne, ferește-mă
de păcate. Caută-mă în altă parte,
OK? Trying to
refine them also out of existence.
BMM
De la un timp îmi
oscilează pulsul,
Genunchiul scoate sunete de fluier,
Mă cheamă zâna
apelor cu plânsul,
Aud abia de sub
sicriu un șuier.
Visez o creastă de cocoș cât
Turnul
Din Pisa cea uitată
de trei secoli,
Fântânile scot apele și mâlul
Că se cam duce
statul fără cecuri.
Un nod se strânge,
eu acum scot limba,
Nu poți să mă
săruți, sunt cam lugubru,
În somn eu strig –
care e crima, fraților, sublima?
Eu nu mai scriu,
printre poeme umblu.
BMM
sâmbătă, 13 mai 2017
Azi, noapte
Azi, noapte
___________________
Azi, noapte
l-am visat pe Dolfi Hitler,
Era mai
mărunt decât mine, părea liniștit,
Dar ascundea
ceva, un plan anume,
i-l bănuiam,
dar el mă tot întreba de rude,
am încercat
să scap de el, am sărit din tren,
înainte de gară, l-am auzit dând ordine ,
m-am
refugiat în pădure, apoi mi-am amintit
că văzusem
scena recent, la TV, am respirat ușurat,
Dolfi, de ce
nu te-astâmperi și tulburi
Semnul celor
bătrâni, că nepoții mei, abia dacă știu
Ce faci și
ce ai făcut în viață. N-aș spune că te urăsc,
Pe mine mă
judec, cum am putut vorbi liniștit cu tine,
În limba
germană , învățată cu mama, iar tu te mirai
Că aveam un
accent cernăuțean, aispus „Warum, mein Kind”,
Că mi s-a
făcut frică, asta mă face să tremur de ură –
De ce mi-a
fost frică, puteam pe loc să te ucid cu o lopată.
Dar asta
este din alt vis, îl presimt deja, se apropie, vine.
Voi îmi
cereți poeme frumoase, dar ele nu vin, așa, peste noapte,
IAR POEZIA
NU ESTE O FUGĂ DE Bach, nici un tablou de da Vinci,
Nici operă,
nici balet,operetă, numai atunci când orchestra va cânta
Maiestuos o
missa solemnis sau altceva,
iar corzile
unor viori vor plesni de durere,
atunci veți
zări înălțată ca o zeiță, Poesia
pe care n-o
veți cunoaște.
**************************************
Silabe
slabe, de Konzlager,
Niște biți,
un fals tratat despre falsitate,
Doi moroi,
trei morei, condiția inexistenței, bingo,
Bravo Samat,
pe asfalt scrie pușcașul – Halt!
Strada se
bălăcește în pipi de copil,
Plouă cu
pipi, ce facem cu rodopsina,
Bat-o vina,
retina și cretina, Tu & You,
Orga face
spasme în aer, curge lapte
Pe ecranul
negru, ieri l-am invitat pe Bach
Să doarmă la
mine, pidion șvuim , știm , nu știm,
Pikuah nefeș,
asta este, Noah,
Ai învins
din nou.
BMM
vineri, 12 mai 2017
Bâlciul literar
Bâlciul literar
De unde rezultă că nimic nu se pierde,
se transformă
în perje,
Unul urlă și
atacă,
cu o vorbă se
îneacă,
din bârlog mirositor,
are de -nchisoare dor,
Dumnezeu, cum e-nțelept,
mestecă în
lut atent,
unii-aur,
alții- fier,
alții –fiere,
grea de zer.
Un maestru
mai pervers,
nici
galactic, nici invers,
scoate vânturi chiar pe bot,
că în fund
are un dop,
biet trufaș, cu cine el
se compară?
C-un purcel.
Că din zgură
s-a format,
în
pulbere s-a fost uitat.
Aruncat din bar
în bar,
a ajuns vermicular,
din sicriu
sărind , va scrie
un poem cât
pentru-o mie
de nebuni,
tu, floarea mea,
să te-nduri
de soarta sa.
Am să tac,
ducă-se, drac
el nu este, dar ar vrea,
dracul are-n
el ceva,
tot cu
degetul în nas,
îl mai mută-n
alt popas.
Seamănă cu-o
avionetă
prăbușită în
toaletă,
pare-se că la femei,
s-a închis, cu mult temei,
să nu-l vadă
zâna blondă
din cenaclul
LA ROTONDĂ.
Un prieten el
găsi,
nu cunoaște
a,e, i,
adică analfabet
este bietul
platonet,
fost boxer, de prea mulți pumni
i-au pătruns
doar gărgăuni,
un fecior are,
dar cui
sare-n beregata lui,
a lui tat-su, cel boxer,
nu-i dă casă,
nici parter,
minte bietul neavând,
ce să-i dea, un pumn, un vânt,
a fugit,
printre sărmani,
se visează
american,
ca orice
portorican,
plânge
după-ai săi Balcani.
unde purici
nu făcu, doar un fiu,
Nea Plătică,
fost în SUA,
cu celebra zisa Pruna
au ucis doi
bătrânei
pentru patru
sute lei.
În final i-au
prins, ei zac
la
pârnaie, stau colac
pentru bieții
violatori
cu hormonii
repejori,
Doamne, de ce nu-i făcuși
câini,
pisici, broaște de uși,
ca să mai
avem folos
de la lumea de mai gios.
******************************
Deschid revista
literară
În care unul doarme, altul moare,
Unul privește mai de sus,
Altul nu știe că-i apus,
Ne agățăm de clasici și moderni,
Uitând că hreanul este vechi de mii de ierni,
Poetele se plimbă goale, androgine,
Poeții dau cu
bile în mulțime,
moroii scriu povești despre vechi crime,
nebunii fură versuri din vitrine,
nu-i moartea cel mai bun poem,
premianții vând șosete la centură,
prietenul îți scrie o recenzie,
ea se adaugă la a doua pensie,
dar ce frumoasă este viața literară,
șopârla de smarald privește . Să nu moară.
BMM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)