marți, 9 mai 2017

Tatăl meu


Tatăl meu

 

Tatăl meu a murit acum cincizeci și șapte de ani.Sau 150. Așa mi se pare. Anii sunt ca niște portocale. Întretimp a murit și mama. Eu exist datorită lui Dumnezeu, deși El nu are o evidență clară. Prin telescop se văd cei dragi plutind. Luck you and lucky me. Anii pot fi pictați. O biografie  într-o pictură.  Poți purta un vid mult timp. Apoi se sparge ca un balon. Ploaie cu flori, cu păsări, cu sâni, iar sânii au ochi. În grădină cresc și morții. Pe țărm am zărit o pictoriță care îmi făcea portretul fără să mă cunoască.  Teme-te de teme și anateme. Unchiul Gheizer mi-a dăruit un yacht. Dar Bărăganul mi-a furat anul. Despre Albion a auzit și Ion, fără busolă și fără de țară. Batavia este pe unde se luptă Flavia cu Priap. Este o luptă inegală. Ulise ieși din culise și spuse – stop, no Penelope. Adusese un motan pe nume Quito care îi lingea pantofii. N”Djamena strigă Alcmena în clipa violului de culoarea turnesolului , adică violetă.  Kinshasa-ha-ha-ha, râde publicul degea. Bade Kampuchia, așa arată felucia ? Mai bine Zimbabwe că dintele cade. Din Silistra ne vine lista cu boli, cu SIDA   și cu absida. Don Batista, don Batista, unde sunt burghezii lui Krishna? Băi, Teleorman,. Numele tău e un roman, un Telefunken în miniatură, fii și tu geamantan, băi, Teleroman. Dar cel mai bun lemn este  Wilhelm. Pe contrasens am un prieten dens. Clio mi-a fost amantă la CIO. Serviciul olandez. Azimutul , iapa, cnutul.  Spânzurații au o vorbă – prezent la datorie. Un fel de euro-ciocârlie. Tatăl meu nu înțelege ce scriu. Dar el trăiește în inima mea, de ce nu aș scrie? Da. Intruziile creează iluzii cu perfuzii. Dezamăgire, dezarmare, nu vrem bombe nucleare. Din Ceașcă nu a curs sânge. Cred că era un extraterestru  fără diplomă. Inima mea se află în mâinile  mele, când obosesc o uit pe fereastra iubitei, dar la curățenie generală inima mea dispare și cer un nou transplant. Singurul om fără inimă este copacul. Dar are vână, poate conduce un stat, o galaxie.  Credeți că Dumnezeu are inimă? Ar fi o cumplită erezie. Punct.

BMM

 

duminică, 7 mai 2017

A


Abebebeb

 

Și vină, bre, Moise, pogoară  că-i șagă,

Născuți în sclavie devin  copărtași,

La șaptezeci una, perciuna, perciunul,

De tragi tu  cu tunul, eu trag la scaieți.

Istoria-i lată, prezintă  morminte,

Isaac se prezintă și mormăie  rugi,

Unchiule Buck, adună ostașii,

Noi vom veni ca stafii de la Bug.

Vulpea și ceasul,  cravata și maslul,

Creveții cu steaguri revin, bacalavruri,

Turl al lui Tomey homari mestecă , lame,

Sufragerie pentru colaci. Ah, Bulba cu buli,

Bulibașa cu sculi, Edmonds e rege

În sacrilege, Ringo și |Faulkner,

Blonder și Bober, vor ridica

Un castel pentru noi.

Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,

Cam turbulent părea , din el ceva se va alege,

Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,

El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,

Visează revoluții noi, bea vinul  doar cu zeii,

Când nu găsește un leu mort, se joacă  și cu mieii,

Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,

s-a sinucis pe drum, de ce?  Din drag de doamna Liciu.

I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare,

Pentru că domnul  Lear era un fel de arhitector.

*****************************************

Ziua-i masivă , albă și rece,

Ca un colegiu pentru colege,

Numai iubita, doar ea se zărește

Într-o  oglindă ca ochiul de pește.

Trece cu trenul omul cu trenciul

Luat pe-o hârtie de treisprezece,

Numai iubita în nouri se scaldă,

Ziua-i masivă, rece și albă,

Numai iubita, subțire, înaltă

Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.

**************************************

Un om fost sac, fost rac, avataruri,

se ruga la altcineva, nimic nemuritor,

dar sâmburul luminii?  Pe când eram ființă,

am îndrăgit poeme, am dat pe la științe,

ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,

deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,

greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel cocârjat,

iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie,

ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule,

când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea

nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea,

ca într-un super-mall au fost mulți oameni,

multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi,

dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu,

cred că cineva drag mă așteaptă dincolo,

știu.

*******************************************

 S-a-ntors Vintilă din război,

nu mai era unul, erau doi,

când  scriau se făceau  trei,

probă pentru Berkeley,

mierea de un kil creștea

la o tonă și juma,

dar ce suflet mai avea

poetul  Draculala,

mântulescu  scriu istorii,

ce se uită cum cocorii,

nici romane, nici tu schițe,

pseudo-dada- lătrăițe,

generalul fără sculă-i

ca poetul zis și Bulă,

toată lumea bea vin Blau,

vineri curge  Donner-Mau,

într-un bloc un câine ține

locul unei Kapuzine,

 cezarian, augustitnian,

s-a născut un dalmațian

cu copite de argint

șlefuit de-un Wunderkind.

Viitorul aparține

cel cu scroturi foarte pline,

nimeni n-a greșit aici,

un govern de priculici,

Puck primește delegații

din vecine constelații,

răul nu devine bun,

ci din ce mai ce tutun.

Asta-i țara,  ista-i omul,

a strigat, dar un”  paltonul?

************************************

 din imperiul iubirii apoase,

cu lacrimi sărate, cu gemete slabe,

găsește o cheie, iubito, un lacăt,

să facem memoria să se reclădească.

Auzi porumbeii, auzi și gorila,

sunt multe iubiri din Arhanghelsc în Cuba,

priviți balerine  pe ghețuri de nichel,

să nu mai uităm copiii și tumba.


Ce tristă-i Traviatta, Parisul nu râde,

nu crede în lacrimi nici Moskva-ncercată,

când simți că nu-i nimeni să te mai iubească,

întoarce oglinda în suflet, încearcă.

Ridicoli actori într-o piesă  uitată,

genunchii se-ndoaie și fluturi batista,

nu laudă și nu blestema propria-ți soartă,

întâia iubire  persistă, există.

Întinse zăpezi și pulberi de oase

în tot universul   cutreieră  simțul,

citindu-l, privindu-l, destinul e-n toate,

măreț e-mpăratul, nebun este prințul.

BMM

.

 

 

 

 

 

 

 

Zoosofia pe invers

 

Ce pot scrie despre mine? Nimic, dar nimic. Ex nihilo, un strănut. Există a țară a nimicului. Acolo, imaginația își face jocul. Femeile fac copii din tristețe, din bucurii.Cadență mecanică numai? Spuma-i. Urmează ochii, buzele, trupul, încet calcă lupul. Fese- agenții cu mari pretenții. Față și spate, un carusel erotic. Mânere pentru plăcere. În final – o mușcătură de canibal.  Supt și nud și  rupt la sud. În restriște este crud. Dar la suflet și mai jos este dulce și duios. Vorba ceea nu-ți dă somn, iar din lup te faco iar om. Mutterland și Vatersmeer cheamă-n scenă pe Clochemerle. Se-ntâlnește el cu el ca în scumpul aquarel. Două mame , un copil, Solomoane, tu ai stil, un incub te-a ocolit, ești ca mine, un bolid. Nu de mine este vorba, undeva semăn cu Zorba, îmblânzesc în mine șerpi, nici Voltaire, nici Malesherbes, tot în totul și nimic, cer am scris e un driptic. Trist dric. Brună stă pe la izvoare, melosul în farfurioare, fascinația femeii e mai tare ca riți leii, masă-lup și masă-leu, împărat și derbedeu,  călărețul pe-o lăcustă, șarpe-bou pe o langustă, spiritismu-i interzis la tot  omul cu dichis, scoate-i ochiul, fă-l calic, dar izvorul plânge, pic, trebelor din aur greu dobândit pe un trăscău, Rudolf are un pistol cam rudimentar și gol, asta-i Viena, labirint, domnul K. pornește-un sprint, Dolfi și Benito știu de plecarea în pustiu.  Pla și aero, pla-pla să te pup pe dumneata, șapteșcinci de cai- putere pe spinarea unei sfere, din dorințe brațe cresc, câinele poeticesc, latră-ntruna  ham-ham-ham, lumea știe că-i Salam, somnambula și negrula dictatura lu nea Syla, Psihoflorinele, dragă, lasă proștii să mai ragă, ori se roagă fără vlagă, chapentandem pour savant, aoleu și celălant ( sic!). Dintre ace, cum vă place, se adună apă-sare, cap cu corn și horn din borne, din Borneo torna, torne, frate torna, lasă trena, digul vine, digul –berna, se transferă într-o placă, esteul – plagă, vestul-bragă, tu mi-ești dragă, fragă-n fragă. Din Erin veniși, frumoaso, fără fluiere și coasă, Padul curge fără nume  și dispare între spume, dară șmecherul Panare din Panamaribo sare chiar la gâtul lui dom Soare. Fata mea cu portocale, vom găsi și noi o cale.

BMM

 

 

vineri, 5 mai 2017

Abebebeb


Abebebeb
 
Și vină, bre, Moise, pogoară  că-i șagă,
Născuți în sclavie devin  copărtași,
La șaptezeci una, perciuna, perciunul,
De tragi tu  cu tunul, eu trag la scaieți.
Istoria-i lată, prezintă  morminte,
Isaac se prezintă și mormăie  rugi,
Unchiule Buck, adună ostașii,
Noi vom veni ca stafii de la Bug.
Vulpea și ceasul,  cravata și maslul,
Creveții cu steaguri revin, bacalavruri,
Turl al lui Tomey homari mestecă , lame,
Sufragerie pentru colaci. Ah, Bulba cu buli,
Bulibașa cu sculi, Edmonds e rege
În sacrilege, Ringo și |Faulkner,
Blonder și Bober, vor ridica
Un castel pentru noi.
Îl admirăm pe domnul Lear, poetul, nu pe rege,
Cam turbulent părea , din el ceva se va alege,
Are urechi și mâini și ochi, citește, cântă, zboară,
El s-a luptat cu mari furtuni, cu vântul prins în moară,
Visează revoluții noi, bea vinul  doar cu zeii,
Când nu găsește un leu mort, se joacă  și cu mieii,
Dar cineva l-a cam turnat, fu dus la un ospiciu,
s-a sinucis pe drum, de ce?  Din drag de doamna Liciu.
I-au scris o biografie , ah, nu amintea de Shakespeare,
Pentru că domnul  Lear era un fel de arhitector.
*****************************************
Ziua-i masivă , albă și rece,
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zărește
Într-o  oglindă ca ochiul de pește.
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe-o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua-i masivă, rece și albă,
Numai iubita, subțire, înaltă
Este. Iar eu sunt pe lumea cealaltă.
**************************************
Un om fost sac, fost rac, avataruri,
se ruga la altcineva, nimic nemuritor,
dar sâmburul luminii?  Pe când eram ființă,
am îndrăgit poeme, am dat pe la științe,
ceva demoniac se strecura uneori, palori, spaime,
deh, ca la orice dihanie, dar natura mă sfătuia să fiu cuminte,
greu, și azi este greu, râde criticul -balon, ca și cel cocârjat,
iartă-mă, Doamne, semeni suntem, greșelile ne bântuie,
ne-vântul e, mușchi de argint, suflet aur, pământule,
când ne vei primi? Nici fericire, nici nenorocirea
nu sunt veșnice, doar sfeșnice, în viața mea,
ca într-un super-mall au fost mulți oameni,
multe surprize și brânzeturi, zaiafeturi,
dar tangoul morții nu l-am dansat, nu-l știu,
cred că cineva drag mă așteaptă dincolo,
știu.
*******************************************
 S-a-ntors Vintilă din război,
nu mai era unul, erau doi,
când  scriau se făceau  trei,
probă pentru Berkeley,
mierea de un kil creștea
la o tonă și juma,
dar ce suflet mai avea
poetul  Draculala,
mântulescu  scriu istorii,
ce se uită cum cocorii,
nici romane, nici tu schițe,
pseudo-dada- lătrăițe,
generalul fără sculă-i
ca poetul zis și Bulă,
toată lumea bea vin Blau,
vineri curge  Donner-Mau,
într-un bloc un câine ține
locul unei Kapuzine,
 cezarian, augustitnian,
s-a născut un dalmațian
cu copite de argint
șlefuit de-un Wunderkind.
Viitorul aparține
cel cu scroturi foarte pline,
nimeni n-a greșit aici,
un govern de priculici,
Puck primește delegații
din vecine constelații,
răul nu devine bun,
ci din ce mai ce tutun.
Asta-i țara,  ista-i omul,
a strigat, dar un”  paltonul?
************************************
 din imperiul iubirii apoase,
cu lacrimi sărate, cu gemete slabe,
găsește o cheie, iubito, un lacăt,
să facem memoria să se reclădească.
Auzi porumbeii, auzi și gorila,
sunt multe iubiri din Arhanghelsc în Cuba,
priviți balerine  pe ghețuri de nichel,
să nu mai uităm copiii și tumba.

Ce tristă-i Traviatta, Parisul nu râde,
nu crede în lacrimi nici Moskva-ncercată,
când simți că nu-i nimeni să te mai iubească,
întoarce oglinda în suflet, încearcă.
Ridicoli actori într-o piesă  uitată,
genunchii se-ndoaie și fluturi batista,
nu laudă și nu blestema propria-ți soartă,
întâia iubire  persistă, există.
Întinse zăpezi și pulberi de oase
în tot universul   cutreieră  simțul,
citindu-l, privindu-l, destinul e-n toate,
măreț e-mpăratul, nebun este prințul.
BMM


 
Dom” colonel.

Mi s-a spus că trebuie să mă comport normal. Pensionat fiind, văduv, fără copii, să-mi iau un câine. L-am luat.Mare, roşcat, din spate seamănă cu un leu. Latră rar, dar îngrozitor. Mă urmăreşte peste tot, ca o slugă-deţinut. Îmi aduce papucii la pat, eu îl mângâi uneori,el nici nu clipeşte , seamănă cu mine la fire. Nu am bătut pe nimeni în viaţa mea. Eu am fost cel bătut, un maior, beat să fi fost, mi-a tras nişte pumni în nas, în spinare. Nu-i curăţasem arma, iar eu eram deja lt. major. Îmi spunea, băi soldat, l-am corectat şi mi-a mai tras vreo două. Îmi venea să-l împuşc. Nu ştiu cum am ajuns colonel. Fiind fiu de învăţător nu eram prea bine privit, ţăran sărac sau muncitor necalificat, astea erau piesele bune la dosar. Dar şeful de la cadre era fiu de preot legionar. Tat-su era la puşcărie, lui nu prea îi păsa. Poate de aia îl ţineau. Acum merg în Cişmigiu, vara, mai joc un şah, table şi remy nu joc că jocu-i pe bani. Banul e ochiul dracului, mi-a spus şi tata. Nici de la contabilul unităţii nu am împrumutat bani. Vecinii spun că am omorât oameni. Prostii. Dacă toţi ofiţerii ca mine omoram oameni, ce populaţie ar fi avut România? De iubit am iubit o femeie,deşi cu nevasta aveam relaţii liniştite, Dumnezeu s-o odihnească.Nu sunt foarte credincios, darceva mi-a rămas. Am iubit nevasta unuia anchetat de mine. A venit ea la mine, ne-am întâlnit de mai multe ori. I-am promis că-i scapsoţul. Am obţinut o eliberare condiţionată, adică sub urmărire. Femeia s-a dus la el. M-a supărat. Aveam de gând să divorţez şi să o iau de soţie. L-am arestat din nou pe individ. Pe ea n-am mai văzut-o, nici pe el. O văd doar în vis. O frumuseţe de femeie. O chema Sofia, era poloneză. Toţi polonezii sunt neam de nobili, aşa zicea ea. Am cunoscut mai multe femei, niciuna nu mi-a plăcut ca Sofia. Dacă există viaţă viitoare, pe ea aş vrea s-o revăd. Nu mi-e teamă de nicio pedeapsă. Eu mi-am făcut datoria faţă de ţară. Am citit cartea Hannei Arendt, doar sunt fiu de învăţător, citesc destul de mult, se numea cartea ” Eichmann la Ierusalim. Banalitatea răului”. Eu cred că omul avea dreptate, îşi făcea datoria. Ori cu regimul ori afară. Eu chemam arestatul , îi puneam întrebări,nici nu erau scrise dce mine, dacă omul semna, treaba era făcută, tribunal, cale bună. Nu semna, eu plecam, veneau băieţii, îl aranjau, pe mine nu mă interesa, nu era treaba mea, apoi reveneam, după o zi, două, nu semna,totul se repeta. Uneori dura luni de zile. Dar nu cred că a refuzat cineva, doar dacă murea între timp.Unii se angajau să colaboreze. Ieşeau afară. Nimeni nu-i credea, darerau urmăriţi, folosiţi. Eu nu i-aş fi lăsat. Duşmanul este duşman. Aşa s-a născut el.Mie îmi place muzica- Beethoven, Brahms,Chopin. La Chopin chiar plâng. Marşul funebru mă tulbură.Nu mă sperie moartea, cipregătirea ei. Pac şi gata, moartea este simplă. Ce mi se părea ciudat era că duşmanii nu erau mereu aceiaşi. Bafoşti legionari, ba foşti comunişti, ba sionişti, jidani adică, ba chiaburi, uniierau de fapt ţărani săraci, vagabonzi unii, ţigani, fugari peste graniţă, monarhişti, sectanţi, scandalagii, hoţi din comerţ, dar cel mai greu era cu sectanţii. De obicei se lăsau omorâţi, nu semnau nimic. În faţa mea nu a murit niciunul. M-a întrebat odată fratele meu, eramecanic pe undeva – bă, colonele, câţi ai împuşcat ? Niciunul, spuneam, mă supăra. Nu te cred. Cum ai ajuns tu colonel, erai un copil cuminte. Păi tocmai de aia. Tu de ce te cerţi mereu cu cineva? Dacă voiai, făceai şi facultatea, te băgam eu. Nu-mi place, dar tu. Eu? Păi eu am fost la multe cursuri, ce ştii tu?Cursuri? Rahat. Ce ai învăţat tu acolo? Că socialismul ne aduce fericirea? Rahat. Dar ce, bă, capitaliştii sunt mai buni?Nu ştiu, tui-ai văzut? Nu. Atunci cum îi judeci, după broşuri? Începea să mă doară capul. Ne certam des. Imperialismul era peste tot în lume şi el îmi bătea capul cu fericirea. Eu eram mândru de ceea ce făceam. Acum tot aud de procesul comunismului. O tâmpenie. Păi toţi eram comunismul. Numai ăia din închisoare, de la aresturi nu erau comunişti. Pe cine judecaţi voi, bă, mucoşilor? Că de ce l-au împuşcat pe Antonescu. Aşa au vrut ruşii, asta e, câştiga Hitler nu eram nici eu colonel, eram acolo, învăţător, ca tata, o fi fost mai bine? Unii zic – bă, jidanii conduc lumea. Altă prostie, am avut pe mână câţiva,cu unii am vorbit, oameni deştepţi, cuminţi, niciunul nu m-a enervat. Voiau să plece în Palestina. Nu ştiu de ce nu-i lăsa.Aşa era ordinul. Mie îmi place ordinul, adică să fie unul care dă ordin.Ceilalţi execută. Acum nimeni nu are putere,poliţiştii fac ce vor, asasinii umblă în voie, ţara este mulsă ca o vacă. Înainte toţi mulgeam vaca. Adică, fiecare cu salariul lui.Acum, cărţi, reviste cu femei goale. Unde este iubirea? Citesc, e drept sunt şi cărţi deştepte. Una, o nemţoaică plânge că a lăsatbiserica închisă cu femei şi copii înăuntru, biserica a ars. Ce să zic. Nu e frumos. Dar tot Beethoven îmi place. Câinele mârâie la Simfonia a V-a, a IX-a , se bagă sub pat, ca deţinuţii cândfac pe nebunii. Uneori visez că m-am făcut călugăr, îngrijesc o grădină, o livadă. Ce viaţă? Nu birouri, coridoare, fum de ţigară, ţipete. Asta viaţă. L-am întrebat odată pe un fost ilegalist – ce este fericire, adică fericirea în comunism. Nu am înţeles mare lucru, cred că nici el nu ştia. El repeta doar că istoria a fost nedreaptă cu săracii. Bun, acum mai sunt săraci? Sunt. Atunci?Da, darnu sunt atât de săraci ca înainte. Omul era condamnat la sărăcie. Nu ştiu. Mă rog. Dar de ce avem noi treabă cu duşmanul de aici? Pentru că duşmanii de aici aşteaptă să vină capitaliştii. Păi, să-i lăsăm să plece.Omul zâmbi. Adică să-i ajutăm pe imperialişti? Dar câţi or fi?Dacă pleacă unii, vor şi alţii. Aha, deci dincolo e mai bine. Pare mai bine, dar totul se va prăbuşi, noi vom învinge. Care noi?Aici discuţia începea să lâncezească.Între noi, voi, eierau graniţe subţiri. Eu cine eram?Un ofiţer căruia îi creştea salariul cam la un an, doi. Ce nevoie aveam să mă lupt cu cineva, decât cu duşmanul.Adesea mă gândesc la discuţia cu ilegalistul, apoi adorm. Mă trezeşte câinele, mă trage în pat. Bine de el, nu are probleme.

BORIS MARIAN

 

Statul Major a fost atacat, soldații fug în dezordine,   într-un adăpost o poetă bătrână cântă la opt instrumente, sunt nepoții ei pe care vrăjitoarea  Kasril  i-a prefăcut în tromboane, viole, violoncele, violete, contrabasuri, timpane,.tobe, clarinete,  tomițe, tocănițe, etc. Rară lucrare e viața, un lucru nu mă încurcă, sepulcru, cine există, persistă pe pistă, crede că viața-i o listă, cum e-nceputul,  ta-ta-ta, bam-bam, a cincea de B. , rumegă iarba șacalul, rupe-un palmier-cocotier , vin Moliere cu Ravel și cu Avel, o, Behemoth, lăudător de cuvinte cam iuți, sună alarma, tu ia aminte, mor în eroi ambulanțe sau invers, lasă o clanță, o roată, scapă de frică, o firfirică, plâng Florici pe Florică, iar pentru Sfântul Andrei nu ați găsit nici trei lei, ce faci cu Rocky?  E maltratat, n-are ochii la locul lor, cum va ajunge-n Palat? Pe Elise o-nchizi, tu decizi, precum Clarence,  capu-n butoi, între bride,  pe Anna fă-o regină, o scaldă, repulsii, convulsii, Yorkul ne furnizează și porcul, Bucky și Rocky, o cacialma, dromaderilor, numai Titi de la City taie-n Turn doi miei Corneille. Azi larma noastră ciungă sub soarele lui Kiki pare orz, purtăm pe șepci reclame pentru Coca, dar cine n-a iubit-o pe Nicola? Din marș de spaimă a făcut covrigi, tu nu visezi, de ce mă strigi? Brăzdarul se tocește, du-l la doctor să-i pună dinți de vidia și de proctor. Iar mândrul Lucky, fratele lui Frutti, deliberează despre Souki, are bicicleta gaz? Tri, dva, raz. Call of duty, spune Souki, un Big Bang și spui salutti.  Că pe Popa Nan lucrau un biban și un Bau-bau. Cavaleri pe care lumea îi gătea cu sparanglumea, fie, moartea – jucărie nu se dăruie pe-o mie, cine crede și nu vede seamănă cu Arhimede, suflă vântule, ortace, zboară capete și pace, din Crăciun până-n Florii nu te ține de prostii, dom Propolis, cam pervers s-a-nsoțit c-un pechinez,  Celadin și Ruboflex l-au gonit pe mister Ex, Bertillon,o , Bertillon, nu mai trage de papillon.

BMM

 


luni, 1 mai 2017

Poeme pierdute



Poeme pierdute


 


 


 


Am venit să scriu scrisoare,


Că iubesc o fată mare,


Mishpaha să încropesc,


c-așa-i neamul omenesc.


Binian eu ridicam


Cu trei-patru mii de bani,


Cine moare pe vapor


Lasă-n urmă trei surori.


Vine altă primăvară


Înainte de școlară,


Tunrile șterg vieți,


Bere Tuborg să mai beți,


Lupul este chiar în tine,


șterge lacrima jivinei,


lanțurile sunt de fier,


scărișoara urcă-n cer,


cântă și vestalele,


taurul și foalele,


datorie, datorii,


râde curca-n două mii,


ce furtună îmi dă bice?


Omul ce gândește zice.


„ Exasperat de propria persoană,


Peronul se umpluse de piroane,


Înșiruirile de crime conteneau,


De când tu mă iubești, eu nu mai beau,


Un cărucior, cadavru plat,


Se poticni,  deși nu-i prag,


Volumul Syrinx se vindea, succes,


Că nici insectele din ouă nu mai ies,


O, yes, spuse polcemanul din colț,


Pistolul strănută un glonț”.


*********************************  


 


 


Poeme arse de diavol, el nu citește, arde,


Totul a început cu un joc, lacrimile nu veniseră la timp,


Ghilgameș era pasionat de poeme și de golf,


Sveijk îl citea pe Homer, de aici și umorul său simpatic,


Eschile făcea comerț cu vile, era și Wilde pe acolo,


Nu te mai sforța , Sofocle, nimic nu iese singur,


Contabilul Aristofan Aristofanovici și-a pierdut mantaua în Sankt Petrsburg,


Menandru, cve mândru sună acest nume, dar era pirat, apoi – ex-pirat,


Faltona Betitia Proba, asta era femeia fatală, natală, goală,


Aveam două mătuși – Dasa și Kalidasa, ambele  atrase de studenți,


Folca geonfedre, țineți minte,  nu treceți pe verde,


Despre Sfântul Beda se spun multe, aducea și nenorociri,


Chaucer a inventat whiskey-ul, a spus un călugăr nebun,


Villon făcea în pantaloni după execuție,


Pe Tasso las-o că nu e femeie,


Antes muerto que mudado, spunea fiind ud, unul, Donne,


Ben Jonson, nume de birjar, săracul,


Urquhart, poftim , subiect de examen,


Cu Moliere și Racine încheiem primul semestru,


Vacanță plăcută, dragi prieteni.


******************************


 


 


Ai dreptate, iubito,


Să-mi tai capul precum lui Ioan,


Vorbesc prea mult,


Ai dreptate să-mi tai pletele,


Sunt prea  temerar,


Ai dreptate  să-mi dai mărul,


Sunt prea pudic,


Ai dreptate întotdeauna,


 Altfel dreptatea ar deveni strâmbă ca o nuia,


Ar putea să semene a iubire și tu, nu dorești asta,


Eu credeam că a iubi și a ierta este totuna,


Chiar și călăul din Lyon aștepta o iubire,


Eu nu sunt ce par, tu nu ești ce pari,


Nu pot uita  cuvintele Euridicei  către Orfeu,


„Nu-ntoarce capul, dragul meu”.


******************************


Cred că Satana colindă  ungherele teatrelor,


iar lumninile reflectoarelor îl sperie,


febra, dorul de absolut îl sperie,


dragostea îl sperie, minciuna îi face bine,


el coboară mereu scările, nevăzut, neauzit,


lovește actori, spectatori deopotrivă,


mai vine și muzica, se îmbată.


Cine strigă? Sufletele.


Uimirea ajunge la culme.


Nu aruncați biletele.


BMM