Fasundo și Secundo au învins mari greutăți,
unul cu capul, unul cu trupul, inconștienți,
așa sunt prinții, caudillo, aud? Cina se termină,
începe jocul, dinți, nasturi, moșii, femei,
tigrul juca și el, revanșă, strigă mulțimea beată,
Quipoga trișează, riscul e mare, pumnalul e lung,
Guaedua del Monde cobora din munte, la joc,
la joc, repeta Nebunul, libertatea sălbatică se strecură afară,
pământul aluneca amenințător, Nicanor era în frunte,
el muri primul, ferma sa fu vândută la un ptreț jalnic,
acesta era secolul, Urquisa, acesta era tatăl,
Funes era fiul, Duhos era porumbelul,
toate la locul lor, Cardinalul , prezent incognito
își nota clienții, unul dintre ei era însurat
cu o fostă sclavă, iubirea lor era legendară.
Uciși, uciși amândoi de un derbedeu.
I-a răzbunat Misia Blanca, avea cea mai bună armă.
Ce vremuri. Eu nici nu pricep cum am trecut prin viață.
BMM
marți, 25 aprilie 2017
Triluind
Anotimp cu umbre
Zăream o lopată pe cer, o lopată de zăpadă , de fier,
Ca un rondel rotofei, cui meștere, te înclini, te închei?
Ba zbenguiai sub tramvai, te gudurai, ponei, cai,
Un potcovar dat cu var te-a fericit cu un dar.
Mielul era un copil, sus în copac, bil și tril,
Despre oameni și flori nu poți vorbi cu fiori,
Sper ori nu speri, totuna – i, în ghimpi ca o zeghe, tulai,
De mă îmbeți spun multe, dar mă mai oprește un jăndar,
Francois Villon din Babilon, de ce mă crezi mereu spion?
Un iconar m-a-ncondeat, cu alef, semn optim, pătrat.
**********************************************
Ne apropiem de porțile lacaniene,
nimeni nu vorbește de mânecuță,
ura de plasă prinde libelule,
din contrafort se aud guli-gule.
Ghimpele țese giulgii de fier,
toate imperiile ajunseră la ananghie,
Machiavelli se vinde pe o femeie,
dai cu barosul de sare cocoșelul,
pe Eminescu, băieți, noi nu-l vom mai ajunge,
nici cu troleibuzul, nici cu confuzul,
ce gură are soprana din Covent Garden,
din Marea Moartă nu se iese oricum,
nu uitați Dresda, nici ea nu vă uită,
porumbelul Labiș povestește chestia cu tramvaiul,
mentorul și-a scos brăcinarii și s-a spânzurat,
ce păcat...vai, consuma mentol.
Spațiile angoasei se umplu ca pernele siliconate,
lasă sfârcul, îl rupi, nenorocitule.
Vicioasa trage calul de o piesă rudimentară,
Muntele Venus a primit liceenii cu supă ce scoici,
omorul și tricornul urcă la bursă,
nu confunda virgula cu pașnicul sex al copilului.
Dany Zetti abia a intrat în clasa a-ntâia
și s-a-nsurat cu Lucia din Lămureni
Dar să nu uităm de molusca triticoidă
cu isterii nenumărate. Pe această moluscă o iubesc.
Restul votați voi.
*****************************************
Fie câștigi totul, fie pierzi totul,
Ecuația este aceeași,
Eu cred în soartă, ca și în soacră,
Sacrosantă, cam acesta e stilul-pistilul,
Eu îmi apăr sărăcia și bărăția,
Et voila justement comme on ecrit l”histoire,
Spuse domnul librar, propoziția fiind reluată
De papagalul din pălăria sa transparentă,
Mare meșter e timpul, dar nici spațiul dintre noi
Nu trebuie ignorat, un vid ne apropie,
Ce aliaj minunat, vae soli, noi nu ne văităm,
Ne latră pisicile, dar nu ne pasă,
Iubito, așează-te-n inima mea,
Eu voi porni motoarele, în Venus vom zbura
Cu venele deschise.
******************************
Când singură tu alergai,
triluirind și promițând,
se scuturau cer și pământ,
pe dinăuntru, nu știai?
Vântul nu are ochi, nici trup,
vântul e șarpe orb și slut,
brățări la glezne are el,
e PARPANGHEL.
Râul lucește, alb cuțit,
e crimă că noi ne-am iubit?
Ce spadă grea cade din cer,
un fulger rece, fier.
Astfel și inimile mor,
tot mai departe-n Vărsător,
prea sunt bătrâne străzile,
prea vechi visări, doar prăzile,
nu luăm nimic, un romantism
de rozmarin.
Am să te pierd la diavol-joc,
sânge -pistolul e în toc,
faceți ceva ca să revin,
nu-s heruvim.
BMM
Zăream o lopată pe cer, o lopată de zăpadă , de fier,
Ca un rondel rotofei, cui meștere, te înclini, te închei?
Ba zbenguiai sub tramvai, te gudurai, ponei, cai,
Un potcovar dat cu var te-a fericit cu un dar.
Mielul era un copil, sus în copac, bil și tril,
Despre oameni și flori nu poți vorbi cu fiori,
Sper ori nu speri, totuna – i, în ghimpi ca o zeghe, tulai,
De mă îmbeți spun multe, dar mă mai oprește un jăndar,
Francois Villon din Babilon, de ce mă crezi mereu spion?
Un iconar m-a-ncondeat, cu alef, semn optim, pătrat.
**********************************************
Ne apropiem de porțile lacaniene,
nimeni nu vorbește de mânecuță,
ura de plasă prinde libelule,
din contrafort se aud guli-gule.
Ghimpele țese giulgii de fier,
toate imperiile ajunseră la ananghie,
Machiavelli se vinde pe o femeie,
dai cu barosul de sare cocoșelul,
pe Eminescu, băieți, noi nu-l vom mai ajunge,
nici cu troleibuzul, nici cu confuzul,
ce gură are soprana din Covent Garden,
din Marea Moartă nu se iese oricum,
nu uitați Dresda, nici ea nu vă uită,
porumbelul Labiș povestește chestia cu tramvaiul,
mentorul și-a scos brăcinarii și s-a spânzurat,
ce păcat...vai, consuma mentol.
Spațiile angoasei se umplu ca pernele siliconate,
lasă sfârcul, îl rupi, nenorocitule.
Vicioasa trage calul de o piesă rudimentară,
Muntele Venus a primit liceenii cu supă ce scoici,
omorul și tricornul urcă la bursă,
nu confunda virgula cu pașnicul sex al copilului.
Dany Zetti abia a intrat în clasa a-ntâia
și s-a-nsurat cu Lucia din Lămureni
Dar să nu uităm de molusca triticoidă
cu isterii nenumărate. Pe această moluscă o iubesc.
Restul votați voi.
*****************************************
Fie câștigi totul, fie pierzi totul,
Ecuația este aceeași,
Eu cred în soartă, ca și în soacră,
Sacrosantă, cam acesta e stilul-pistilul,
Eu îmi apăr sărăcia și bărăția,
Et voila justement comme on ecrit l”histoire,
Spuse domnul librar, propoziția fiind reluată
De papagalul din pălăria sa transparentă,
Mare meșter e timpul, dar nici spațiul dintre noi
Nu trebuie ignorat, un vid ne apropie,
Ce aliaj minunat, vae soli, noi nu ne văităm,
Ne latră pisicile, dar nu ne pasă,
Iubito, așează-te-n inima mea,
Eu voi porni motoarele, în Venus vom zbura
Cu venele deschise.
******************************
Când singură tu alergai,
triluirind și promițând,
se scuturau cer și pământ,
pe dinăuntru, nu știai?
Vântul nu are ochi, nici trup,
vântul e șarpe orb și slut,
brățări la glezne are el,
e PARPANGHEL.
Râul lucește, alb cuțit,
e crimă că noi ne-am iubit?
Ce spadă grea cade din cer,
un fulger rece, fier.
Astfel și inimile mor,
tot mai departe-n Vărsător,
prea sunt bătrâne străzile,
prea vechi visări, doar prăzile,
nu luăm nimic, un romantism
de rozmarin.
Am să te pierd la diavol-joc,
sânge -pistolul e în toc,
faceți ceva ca să revin,
nu-s heruvim.
BMM
vineri, 21 aprilie 2017
Aș vrea să chem Salvarea
Aș vrea să chem Salvarea
Aș vrea să chem Salvarea, nu pentru mine doar,
Salvarea nu mai vine, fiara, ca un șarpe, se sfâșie pe sine, Ne pune stetoscopul chiar Sfântul Dumnezeu, n-am înțeles momentul , nici scopul , scriu mereu. Efectul placebo al morții? Un cerșetor dat afară în pumni
A fost trimis la azil,
A trăit regește trei luni,
Avea trei copii părăsiți cu treizeci de ani
În urmă, avea trei diplome, acum
Zace la cimitirul Trei Plopi. Nimic de râs. Mi-am văzut statuia la Muzeul de Ceară,
Se topea, plângea, lui Lenin îi dispăruse capul,
Mustața Fuehrerului plutea într-o baltă vâscoasă.
Un chirurg mi-a spus că boala te face mai rău sau mai bun
De cum erai înainte. La fel este și cu bătrânețea.
Muzica, femeile devin mai frumoase ca înainte, Ambițiile se anemiază, suferința fizică îți pune la încercare
Credința, ca biciul călugărilor,
Crezi fiindcă vrei să crezi,
Ești mai aproape de esențe, poate că asta
Atrage pe unele femei, logoreicii sunt mai rari,
Apoi visezi mult, frumos, malul Pacificului,
Unde nici nu ai fost, bătrânii devin onirici, unii chiar suprarealiști,
îți recitești viața , cărțile, iubirile,
Erori cu duiumul, unde este Marele Corector?
Iar Salvarea vine prea târziu, pentru unii. Mai bine.
Ai să lași în urmă
Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând, O vorbă de duh,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu Este doar o diferență
de nuanță.
Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați, Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor, Atât de ușor, Încât respirația Lunii Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.
Vă rog să nu citiți acest poem.
O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor, Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.
Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț, Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.
O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei, Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi, raza de soare se stinge, vine și noaptea cu draci, eu voi fi prințul din Togo, am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.
Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București, Câștigi un loc în stele, licurici. Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat, Te pomenește-un dicționar cu multe file, Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale, Tu stai și scrii ca într-un schit, Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.
Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie, Ochii pe ochi, urechi pe urechi, Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi, n-avem nevoie de griji și nevoi. Abel și Cain sunt frați, noi doar veri, Dragostea fu îngropată mai ieri.
Pitulice, pitulea, du-te la iubita mea,
Spune-i că mi-e dor de ea, pitulici se tupila.
William Pitt era ministru, mai așa, dar cam sinistru,
El a dat un ordin scurt, se permite orice furt,
Dar urmarea e mai rea, funie de gât și pa.
Prost e că la noi nu-s funii, mai mulți fani decât nebunii,
Pitulici avem alese, pituloi cheloși ori freze
și înaintăm ca racul până ne va lua chiar dracul,
până vine o lege nouă, boul fură numai ouă.
*******************************************************
Tamară, prințesă pe Terek, ești scumpă,
în ochii poetului, naltă și suplă,
câți au murit pentru tine, isterici,
istoria știe ce face, ce fereci?
Cu omnibuzul circulă picii pisicii,
ei au proiecte și planuri ca priculicii,
tu ai doar aripi, vine coco-poliția
caută un hoț originar din Galiția,
organiza ministere, fantome și sfere,
Terekul curge plin de aur, galere,
perle fără de preț, vechi diamante,
astfel poemeul fi resculptat de Bramante,
că e și Dante poet, dar mult mai mic,
Whitman se nalță mitic mega-pitic,
Apolinaire ca și Muenchensen își scoate scalpul,
salută cu creierul, râde pe brânci și ortacul,
Frăulein, o, Frăulein, wie rot ist dein Mund,
ai in logodnic cam cocoșel și cam scund.
BMM
BMM
|
Aș vrea să chem Salvarea, nu pentru mine doar,
Salvarea nu mai vine, fiara, ca un șarpe, se sfâșie pe sine, Ne pune stetoscopul chiar Sfântul Dumnezeu, n-am înțeles momentul , nici scopul , scriu mereu. Efectul placebo al morții? Un cerșetor dat afară în pumni
A fost trimis la azil,
A trăit regește trei luni,
Avea trei copii părăsiți cu treizeci de ani
În urmă, avea trei diplome, acum
Zace la cimitirul Trei Plopi. Nimic de râs. Mi-am văzut statuia la Muzeul de Ceară,
Se topea, plângea, lui Lenin îi dispăruse capul,
Mustața Fuehrerului plutea într-o baltă vâscoasă.
Un chirurg mi-a spus că boala te face mai rău sau mai bun
De cum erai înainte. La fel este și cu bătrânețea.
Muzica, femeile devin mai frumoase ca înainte, Ambițiile se anemiază, suferința fizică îți pune la încercare
Credința, ca biciul călugărilor,
Crezi fiindcă vrei să crezi,
Ești mai aproape de esențe, poate că asta
Atrage pe unele femei, logoreicii sunt mai rari,
Apoi visezi mult, frumos, malul Pacificului,
Unde nici nu ai fost, bătrânii devin onirici, unii chiar suprarealiști,
îți recitești viața , cărțile, iubirile,
Erori cu duiumul, unde este Marele Corector?
Iar Salvarea vine prea târziu, pentru unii. Mai bine.
Ai să lași în urmă
Ai să lași în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă,
Un rând, O vorbă de duh,
nimic,
dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic și Dumnezeu Este doar o diferență
de nuanță.
Când voi ieși din viață,
Ca dintr-o casă veche,
Fără ferestre, ușile
Date deoparte,
Mobila hămăind
Precum câinii obosiți, terorizați, Voi zări cerul limpede,
Chipul iubitei aplecat
Peste chipul meu,
Voi respira ușor, Atât de ușor, Încât respirația Lunii Va semăna cu o salvă de tun.
Vom pleca împreună,
Fără haine, înveliți de un nor argintiu.
Vă rog să nu citiți acest poem.
O mireasă și doi câini,
Câinii dorm de săptămâni,
Iar mireasa scrie-n lacrimi
Mirelui din vechiul Sarmis.
Ți-n mână o țigară,
Mândră e pe dinafară,
Ea privește în viitor, Mulți o văd și mulți o vor.
Muza mea, iubește-mă,
În iubire, clește-mă.
Harababură, zice cu dispreț,
Criticul în naltu-i jeț, Cad capete tăiate la mașină,
Iar trenul meu plecat-a din Chitila.
O vrabie în palmă mi-a rămas,
E propriul suflet, caută un pripas.
O rază de soare în apă,
Merg și pe urma ei, Poate de moarte mă scapă,
dau de-n castel cu polei,
o castelană înaltă,
blondă și fără cusur
văd cum mă primește,
îndrăgostit sunt, vă jur,
apă vie-n artere
simt cum pătrunde șuvoi,
astăzi voi scrie poeme,
mâine voi un moroi, raza de soare se stinge, vine și noaptea cu draci, eu voi fi prințul din Togo, am să vă-nvit la colaci.
Toți o să fiți, numai unul
O să lipsească, eu știu,
Că despre mine e vorba,
Sigur eu n-am să fiu.
Cu anii te-mbunezi, te înrăiești,
Iar pierderile sunt mai mici,
Pierzi un amic din Timișoara, București, Câștigi un loc în stele, licurici. Ai scris, n-ai scris, oricum vei fi uitat, Te pomenește-un dicționar cu multe file, Rămâne-un vers ori poate un citat,
n-are răbdare timpul și nici milă.
Răsare-un geniu tânăr, fericit,
Apoi vin generațiile geniale, Tu stai și scrii ca într-un schit, Chipul Iubitei te așteaptă blând în Vale.
Mulatră e soarta, iar poarta și vatra
Sunt negre și grele, ce chestie, trestie, Ochii pe ochi, urechi pe urechi, Puricii strigă URA, vidivechi.
Lumea, baloane albastre, săpun,
Gluma, baroane, mă doare postum.
Merg înapoi, înainte-napoi, n-avem nevoie de griji și nevoi. Abel și Cain sunt frați, noi doar veri, Dragostea fu îngropată mai ieri.
Pitulice, pitulea, du-te la iubita mea,
Spune-i că mi-e dor de ea, pitulici se tupila.
William Pitt era ministru, mai așa, dar cam sinistru,
El a dat un ordin scurt, se permite orice furt,
Dar urmarea e mai rea, funie de gât și pa.
Prost e că la noi nu-s funii, mai mulți fani decât nebunii,
Pitulici avem alese, pituloi cheloși ori freze
și înaintăm ca racul până ne va lua chiar dracul,
până vine o lege nouă, boul fură numai ouă.
*******************************************************
Tamară, prințesă pe Terek, ești scumpă,
în ochii poetului, naltă și suplă,
câți au murit pentru tine, isterici,
istoria știe ce face, ce fereci?
Cu omnibuzul circulă picii pisicii,
ei au proiecte și planuri ca priculicii,
tu ai doar aripi, vine coco-poliția
caută un hoț originar din Galiția,
organiza ministere, fantome și sfere,
Terekul curge plin de aur, galere,
perle fără de preț, vechi diamante,
astfel poemeul fi resculptat de Bramante,
că e și Dante poet, dar mult mai mic,
Whitman se nalță mitic mega-pitic,
Apolinaire ca și Muenchensen își scoate scalpul,
salută cu creierul, râde pe brânci și ortacul,
Frăulein, o, Frăulein, wie rot ist dein Mund,
ai in logodnic cam cocoșel și cam scund.
BMM
Am râs prea mult
Am decis să nu mai
scriu, de mâine,
De poimâine,
minciună, ai fața unui demobilizat,
Eu nu am râs de
oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,
Admirația cu sfârc,
oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.
Sunt strămutat,
pietrele albe au devenit negre,
O roată se
blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.
Pe cine acoperă
ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?
Osana, zic eu, în
zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.
Ce caută Celan și
Luca pe Podul Mirabeau?
O altă lume, o lume
a poeților damnați?
Tăcere, dați
tăcerii drepturile ei.
Geneza – tăcere,
exitus-tăcere,
Iov complota, dar
se plângea,
Vidul are culori
ascunse.
Inert e-n aparență
orice mort.
Dar Domnul e
mișcare și Cuvânt.
Ce ai de spus
propriului suflet?
Demobilizare, cu
asta se explică totul.
Și dacă nu?
Desigur, nu ai înțeles decât puțin,
Sunt praguri
divergente peste tot,
De aceea am și râs
acum.
Sub coada calului
Mihai curge bălegar,
liniștit alături
zace, doarme-un boschetar,
veșnicia veștedă
pute a urină,
calea lacrimilor
deci, duce la latrină,
nu-ndoii nimic, te rog, draga mea lungană,
tristă melodie, vai
chiar din hologramă,
Honolulu are el
suluri de hârtie,
bine ar fi ca unii
breji pe ea să mai scrie,
stânga este noapte,
yes, pentru hoți cu titlu,
dreapta bea cafea
de soi trecută prin filtru,
pe canal se duc
minuni, adevăr vă spune
unul care s-a
îndrăgostit de minciuni și glume,
ea îmi spune că vom
fi veșnic împreună,
asta sună cam
ciudat, cu miros de humă,
noi fugim de
moarte, cred, ea fuge mai iute,
draga mea lungană,
chiar porți fuste cam scurte,
tu și eu și eu și
tu, simți, nu simt, vezi bine,
într-o zi vei fi-n
Olimp fără nimb, un nimeni.
Suntem rug și
suntem burg, hamburgerul cade
la stomac un pic
mai greu, absolutul roade.
Visul redevine vis,
lumea este o miză,
m-ai adus, lungana
mea în adâncă priză.
***************************************
In cap de rigă antic râde mort,
poveștile se scaldă
în ocean,
încremeniți pe
maluri, sort și port,
nu-i apa vie cea
sclipind mărgean?
Adam, my dear,is ,
as you know,
părintele atâtor
specii rare,
și tigru, cal ori
chiar un bou
se mai alege, mai apare.
And you remember,
membrule,
ce mai
năpastă, tunuri mari,
răsună în Edikule
sau în culoarul
gri, bancar.
Yet even then, ce
să mă plâng,
mai bine scriu
de psihopați,
rândurile furilor
se strâng,
ei nu știu, Doamne, cum împarți.
*****
Stau la coadă spre
Rai,
Stai, spunbe
Pospai,
și-ai ales haina de
haină,
pentru îngeri de
taină?
Valsuri pentru
popasuri,
Te-apropii, spui adevărul,
ce ai la ochi? Că
oricărui
i se pune o pată,
ceva.
Ceva esențial și
fatal,
Vinul de mac e
mortal,
Unde-s
nebunii-nțelepți?
DREPȚI! Răcan tâmpit,
Unii au ochii să
râdă,
Alții cu alta mai
cârnă,
Pomul Vieții căzu,
Unde, tu nu știi?
Nu.
Noi, iubiții linșați,
robotizați.
Ce liniștit e Iisus,
acolo pe cruce,
Ce ai face tu în
locul Lui?
Ai cere un cui?
Durerea e semn de viață,
Mai decât orice
povață,
Caută-mă între
icoane,
Clovni , hoțomani
și nud-dame.
BMM
BMM
APRIORICA
|
|
Vizionări: 165 APRIORICA
Fiecare crede că nu greșește,
dar și Tu, Doamne, mai greșești uneori, și mai cum. Există Etica lui Spinoza, Etica religiosului, , Etica omului pus în ștreang, Etica vânătorului, a vânatului, Doamne, învață-mă ce să fac. Ura dă putere pentru a construi un iad în loc de rai, în care intră cei răi și cei buni laolaltă, spunea profesorul, nemaiținând cont de șirul lucrurilor, de calendar, avantajul statului pe loc rezultă din posibilitatea de a alege, PE CÂND MERSUL ARE O DIRECȚIE, care poate fi de la început cea bună sau cea rea, de pildă, astăseară nu mai merg acasă, nu mai merg nicăieri, nu mai deranjez pe nimeni, rămân aici, pe loc, e ca și cum aș fi murit Spuse visând o herghelie de cai sub stele. Dar nimic nu se împlini, iubita veni să-l ia cu mașina și el îmi lăsă în palmă in bănuț pe care-l păstra să treacă Acheronul. ************************************** Eu îmi sunt părinte și mormânt, Spuse profesorul, dar acesta este abia începutul, Un necaz nu vine singur, ci însoțit de o bucurie Sunteți într-o stare minunată, i-am spus, durerea s-a ascuns, Aproape că a dispărut, este o adevărată beție A puterii de a vă stăpâni, puteți ajunge Chiar la începuturi , și eu vorbeam înainte Fără să observ că profesorul deja încheiase Jos, în stradă, procesul verbal despre propria sa Cădere de pe fereastră , corecta chiar Unele mici greșeli de exprimare. ,
|
Aveam un mesaj ca un masaj,
Adică un gaj ca un garaj,
Acel zid, acea mimoză,
O găină și o proză,
Niște meandre, niște ceară,
Cine cere n-o să piară.
Cel ce nu văzuse- oceanul
Are-acum cecul și
banul,
Iguane vede-n vis,
Precum medicu-a prescris.
Acrobatul e frumos,
Trei costume și un os,
Ultimii la coadă-s corbul,
șalul andaluz și sorbul,
în hotel cineva moare,
dar la cinema e soare,
la război nu-i loc de vis,
o , Sesame, ai închis,
trei tăblițe cântă-n strană,
nu te-ascunde după blană,
un balaur, opt carate,
mama broaștelor curate,
animale sferoide,
șerpii nu mai fac
partide,
nici himere, nici sirene,
ia-mă Bebe, ia-mă nene,
nimfele se duc la bal,
Phoenix trage un chintal,
Monstrul Aheron e plat,
Faust este apostat,
Calul alb devine negru,
Se lipește de un cedru,
Ochi de câine tare-albaștri
Ne privesc, din pod cad aștri.
Zilele sunt număr
prim,
Mane, Tekel, Ufarsim.
Zilele, numai în versuri,
De la mers,
pluralul mersuri,
Moare cu fiecare
vers,
Ca o lacrimă de
pers.
Zic și eu ex nihilo
nihil, ceea ce
înseamnă Bill,
Se îngăduie și forma
Torna, fratre,
torna, torna.
Cred în Soare și
Oțel,
Dar mai mult eu
cred în El.
Mâine va fi un
adaos
Fericit? Who knows?
Who knows?
*****************************
Cavalerul are
dreptate, disprețuiește cultura,
de la Moise la
Michelangelo, nimeni nu-i spune nimic,
un trandafir ,
acolo, un trubadur ucis,
imaginea trezirii
amintește de Lazăr sculat din morți.
Priveam adeseori
întunericul, el mormăia ca ursul,
dar punctele de aur
nu dispar, ele sunt fericirea.
Fost boschetar, am
ajuns cardinal, apoi scarabeu,
acum simplu poet,
inventez ce vreau eu,
prietenii se cam
feresc de mine,
poezia nu ajută la
nimic, ea însăși este pe moarte,
femeia c-un ulcior
pe umăr nu mai există.
Iar viața seamănă
cu iarba, gândește.
********************************
Copitele bat, țacv,
șac ,
Ciupercile cântă,
wrac, wrac,
Sicriele umblă,
tot, toc,
Ghețarii coboară,
loc, loc,
Râd bulevarde,
tovarășe, arde,
Cine să prade la
Prado, ei, madre,
Iubiți, totuși
caii, oamenii mor
În orice secundă
sau uneori,
Zilele trec ,
revoluții, se uită
Cine împușcă un om
sau o ciută,
Prea s-au aprins
Robespierri , Vladimiri,
Jungla se mută în
albe Sibiri.
**************************************
Apoi, frate aprioric,
Ori oprești, ori
mergi spre glorii,
Fraged visul se
usucă, ,
Unul cade, altul
urcă,
Amfore se dăruie,
Celui care stăruie,
Ramurile goale,
scurte
Nu ajung să ne
încurche,
Felinar electric,
bre,
Dai cu capul de cișme,
dar femeia-ți dă de toate,
carne, ghete,
brânză , lapte,
univers speculativ,
să nu șifonezi un
tiv,
trei opinii și-un
cartof,
tu comandă
Stroganoff.
BMM
Abonați-vă la:
Postări (Atom)