sâmbătă, 4 martie 2017

Am râs

Am râs

 

Am decis să nu mai scriu, de mâine,
De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat,
Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima,
Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa.
Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre,
O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă.
Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit?
Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit.

Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau?
O altă lume, o lume a poeților damnați?
Tăcere, dați tăcerii drepturile ei.
Geneza – tăcere, exitus-tăcere,
Iov complota, dar se plângea,

Vidul are culori ascunse.

Inert e-n aparență orice mort.
Dar Domnul e mișcare și Cuvânt.

Ce ai de spus propriului suflet?

Demobilizare, cu asta se explică totul.
Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin,
Sunt praguri divergente peste tot,

De aceea am și râs acum.

BORIS MARIAN

 

Imagini patrate

 

Sub coada calului Mihai curge bălegar,
liniștit alături zace, doarme-un boschetar,
veșnicia veștedă pute a urină,
calea lacrimilor deci, duce la latrină,
nu-ndoii nimic, te rog, draga mea lungană,
tristă melodie, vai chiar din hologramă,
Honolulu are el suluri de hârtie,

bine ar fi ca unii breji pe ea să mai scrie,
stânga este noapte, yes, pentru hoți cu titlu,

dreapta bea cafea de soi trecută prin filtru,
pe canal se duc minuni, adevăr vă spune
unul care s-a îndrăgostit de minciuni și glume,
ea îmi spune că vom fi veșnic împreună,
asta sună cam ciudat, cu miros de humă,
noi fugim de moarte, cred, ea fuge mai iute,

draga mea lungană, chiar porți fuste cam scurte,
tu și eu și eu și tu, simți, nu simt, vezi bine,

într-o zi vei fi-n Olimp fără nimb, un nimeni.
Suntem rug și suntem burg, hamburgerul cade

la stomac un pic mai greu, absolutul roade.

Visul redevine vis, lumea este o miză,
m-ai adus, lungana mea în adâncă priză.
BMM

 


In cap de rigă antic râde mort,

poveștile se scaldă în ocean,

încremeniți pe maluri, sort și port,

nu-i apa vie cea sclipind mărgean?

Adam, my dear,is , as you know,

părintele atâtor specii rare,

și tigru, cal ori chiar un bou

se mai alege, mai apare.

And you remember, membrule,

ce mai năpastă, tunuri mari,

răsună în Edykule

sau în culoarul gri, bancar.

Yet even then, ce să mă plâng,

mai bine scriu de psihopați,

rândurile furilor se strâng,

ei nu știu, Doamnbe, cum împarți.

BMM




Raza mea de acțiune se pierde în cosmos,

nu te bucura, nu ești pe traiectorie,

orice minciună are o rază, două,
adevărul este o bombă nucleară,
e bine să te ferești de efecte,
je cherche toute ma vis, que?

Chinul cotidian nu este poezie.

Tralala quotidien este gentile.

Les larmes quotidiennes ennuient.

Quotidien soit l”amour,

comme le pain.

Asta îmi spunea |Robert R., mare poet uitat.

Tu ce spui? Vrei să te știe lumea?
Ei și? Privește în soare și taci.

Cel puțin te bronzezi.

BMM

 
Hipopotamul este un hiperpalmier orizontal,

asta o știa și Tantal - tăntălăul,

am eu un amic ce țipă noaptea prin canalele Capitalei,

are o manta cu el furată de la Gogol,

de obicei răsare pe străzi la șapte seara,

bea lapte de canguriță, sapă gropi acolo unde nu vede canale,

în loc de ochi are frunze de laur,

poată ochelari radiocativi cu care combate ixofilismul,

când cade sună a clopot,

dar am uitat de calul lui Uranus, îl iubesc

ca pe un motan, ca pe un Wotan votand,

ați văzut ciori înflorind în plopi?

Monoclul lui Dumnzeu este verde,

sticlă cu aramă, asta am văzut eu după ce am dat

ortul popii, că așa e bine.

BMM







Am spus


 


Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe,
Primo – nu am bun simț, nu am simțul măsurii,
Secundo – a muri nu este de bun simț,


Adică a da colțul, a scrie versuri nu este de bun simț,
A fi urât nu este de bun simț, nici a fi frumos nu este,


Umbli strâmb pe străzi întunecate de tristețe,
Metafizica nu este de bun simț, a face circ, vai,


A fi nebun, vai, a cădea în extaz, oho,
Suferința și revolta nu cad bine la o masă îmbelșugată,
A fi clovn, no, no, no, fratele meu, că tăți suntem,
Ridicol? Și mai cum. Și mai ce. Încerci a spune ceva,


Dar nu iasă nimic. Citește Cartea lui Iov. Nu este vecinul tău?
Imperiul prostiei dăinuie peste veacuri. Nici barbarii
Nu-l pot distruge. Dar ceva am învățat – viața nu trebuie judecată,
Este cum este.


**************************


Crește iarba peste vechi rămășițe de aripi,
de roți, de canistre, un iepure a explodat peste-o mină uitată,
la fel și cuvintele, unele se adună în cărți,
cărțile se adună în stive, unii fac dragoste pe aceste stive,
lumea merge mai departe, portocalele devin grenade,


un Cenghiz Han apare ca un nor și se preface în taifunuri,


ce a fost? Nimic, niște milioane s-au risipit pe cer,


că suflete au fost, ce importanță are?
Dar toate se lovesc în tâmpla moale a noului născut.
Nici nu mai are rost să țipe.
BMM


 


Eram într-una din acele zile pe care nu le doresc nimănui,
o greață totală, găinile simțeau ploaia și alergau peste tot,
în cer toate păsările erau prezente, vântul de nord fugea înapoi,
clopotelșe vorbeau limbi străine, poștașul împărțea invitații la nuntă,
mireasa fugise cu un alt poștaș, în plicuri erau gloanțe de gumă,
popa umbla după ortul său, lămpile cu gaz cântau marșul lui Radetzky,
pipa unui contabil produse mari incendii, toată lumea vorbea de cutremure,
mie îmi eras greață, am să mănânc o murătură, așa se rezolvă situația.
Că doar nu oi fi gravid. Deși, oare, se poate?
Universitatea mânca fructe coapte, măgarul spuse - am trecut, sunt doctor.
BMM









joi, 2 martie 2017

Prăbușire, unde, cine?


Prăbușire, unde, cine?
o greață măruntă, apoi totul trece,
totul, amână moartea, dacă poți,
adaugă vieții doi -trei volți,
o pitulice, pițigoi,
unii sunt zei, chiar printre noi.
Eu sunt în mers spre Paradis,
iar alții merg pe la Paris,
pentru o clipă de extaz
aș merge până la Trei Brazi.
Coboară dinspre Caraiman
o zână, eu murind de-un an.
De mă mai caută Interpolul,
spuneți-le, am dat obolul.
**********************
Fără teamă, fără mamă,
fără gamă, ești o dramă,
dar ce dramă, traumă, saună,
smithsoniană, sothebyană.
Mă iubești, zise-o silfidă,
n-ai bun simț cât o omidă,
o, o, o, Waterloo, dear silfidă,
piramidă nu se nalță cu bun simț,
ci cu inima-ntre dinți.
Te iubesc și fără el,
voi muri precum Ariel,
făr-de lacrimi și cuvânt,
doar cu fața la pământ.
***************************
 
Am murit de multe ori,
Bolovani sunt destui,
Corbi mai puțini, unii au luat diplome,
Fiii fură mai mult decât părinții lor,
A început un război între obiecte,
Unii trag în alții, cu ochi mari și senini,
Am vrut să mă nalț, dar se pare că nu mai este loc
Acolo, sus, cizmele tropăie în oricare parte,
Parcă nu era așa pe vremea Părinților,
Cine mai știe ce este un ștetl?
Acum îmi este cunoscut și Raiul
și Iadul, au căzut în baltă.
Iar la fiecare cotitură dai de o un eșafod
Din fier forjat. Asta e.


Decât un șut în fund mai bună-i ghilotina,


să fim mai filotimi și să iubim glicina,


putem iubi chiar șerpii, utili și veninoși,


de nu-mi ești soră, frate, nu poți să mă cunoști,


cu ochii tăi de buhă ai multe de vânat,


ferește-te de boala celui înalt și lat,


de nu-l cuprind manuale, dar crede că-i Boileau,


văzut-ai cum se luptă nebuni la Waterloo?


Dar la Verdun și Marna, la Stalingrad , Tobruck,


decât un șut mai bine o groapă la Sascut.


Warum întreabă boșii, for what și pentru ce,


că Dumnezeu ne taie destinu-n foarfece.


BMM




Cântarea Genezei s-a încheiat,


începe imnul Vieții,


când mai încet, când mai turbat,


în multe beții și direcții.


La rampă să iasă clovni poliglonț,


noi suntem, sala e goală,


dar unde sunt spectatorii cei hoți,


ne spune civilul Păcală.


Doctorul Faust ne-a învățat


că sufletul se poate vinde,


diavoli există în oricare stat,


ne-mbată cu pluricuvinte.


Ordine, legi betege mai vrei?


Înaintăm proști , în șiruri,


la capăt e tartrorul -șef, nea Grivei,


cu multe declicuri, deliruri.


BMM


 


În oglinzi se poate pierde


o femeie preafrumoasă,


are nume și renume ,


o revăd venind spre casă.


Simțuri se-ascut, inimi - infarct,


melcii, norii se-nchină,


eu am să-i pun covor doar din brad,


am s-o-nvelesc în hermină.


Am s-o-nvelesc în aur și-argint,


am s-o-nsoțesc peste lume,


visul devine perfect și concret,


cântec va fi fără strune.


BMM






Eufuria 10
Vertij în jurul unei tije – voința.
Eu m-am născut în cușca Neființei, am ieșit.
Licuricii seamănă cu speranțele pierdute. ...
Din fuga trenului orice obiect pare interesant, inclusiv oamenii.
Un lup sfâșiat de oi? Posibil.
Din spatele vitrinei privește un manechin de carton. Nimeni nu-l înțelege.
Pe cumpăna fântânii – un fluture. Are greutate.
Uneori greierele ne bucură mai mult decât privighetoarea.
Un șarpe liniștit poate ucide sau poate fi ucis dintr-o lovitură. Nu ratați.
Aceleași flori, indiferent de mormântul cui.
Seceta redă pământului aspectul de la începuturi.
Maci pe câmp, dar cât sânge?
Gândurile nu înfloresc, dar pot da roade otrăvite.
Dincolo se poate ajunge pe multe căi, mie nu-mi place niciuna.
Un surâs, fie al unei ființe străine – cale spre Paradis.
Nu există gol, nici sens, totul este în mintea noastră.
Lebăda – frumos simbol, dar ea nimic nu știe.
Fiecare are o cină de taină.
Pe locul gol se așează păsările, tu nu vei reveni.
Și focul poate să pară o floare gigantică. Dar ne mistuie.

miercuri, 1 martie 2017

Am cultivat

Am cultivat
Am cultivat plante exotice, imaginare. Veneam în fiecare noapte. Ridicolul nu este cea mai mare nenorocire. Cineva s-a aplecat prea mult peste balcon și a c
ăzut în capul unui înalt funcționar. Putea să cadă în sine însuși. Se s criu miliarde de poezii, ca stelele, castelele.
Așa cum Moise a scos apă din stâncă, de ce să nu scot eu un strop de iubire din neiubirea voastră, iubindu-vă?
Inconștienți ca peștii în jurul cârligului. Zăresc o barcă plutind cu vâslele lăsate în voie, în barcă nu mai e nimeni. Încerc să nu o iau razna, dar tot deviez. Sufletul nu are busolă. Niciodată. Misterul nu are busolă. Doar toamna aurită este reală, ca și roșul sângeriu al copacilor, zărit cândva în Massachusetts. Dar și la Muntele Roșu. Ce plictis o fi fost la începutul Lumii? De ce nu ar fi fluturii sufletele celor morți demult?
Un coșmar frecvent – mă aflu undeva, nu sunt acasă, nu știu unde mă aflu, văd oameni cunoscuți, ei nu mă recunosc, încerc să le explic ceva. Nu ne înțelegem. Oare aceasta este din viața anterioară sau din cea viitoare?
Unele scrieri seamănă cu florile artificiale. Prefer buruienile, sunt vii. Îmi place mirajul, floarea de cactus. Troistan și Isolda, Romeo and Julia, eu și iluzia.
Sub ochii uluiți ai motanului negru, șoarecii joacă o piesă, nu vor vi mâncați înainte ca piesa să se termine.

Cum este orbirea? Vezi și nu vezi. A te privi în interior este mai important și mai periculos. M
ă reevaluez permanent. Împrejurările neprielnice mă fac mai puternic. Nu m-am lăsat servit niciodată. Dar iubit- da. De iubire nu te poți sătura. O imensă foame de iubire.
Îngăduie firii tale să supraviețuiască.
Îți ia jumătate din creier, din voință. Trăim între buline, droguri, smoguri. Clopot robust. Victimă și efect. Numărul zece latră. Mulți oameni au reverii. Dar nu-l știu pe psi. Ne stingem încet ca-n vechiul Tibet. Cuiva i-a dispărut iubita. S-a evaporat. A simțit libertatea de care se bucură nebunii. Ca un sinucigaș. Nu înțeleg pe cei care își sapă groapa sub amenințarea pistolului. Oricum , ei știu că mor. Atunci, de ce? Te aperi cu lopata de pistol. Aceasta este demnitatea condamnatului. Trebuie să înfățișez și acest aspect. Nu sunt o pildă, nici de pildă. Urma în care timpul se-ndepărtează. Voi, descendenți, sânge în cleștar. Noi, lacomi și acum. Gust de cenușă? Spune, te rog. Mulțumesc. Hohot de râs, homeric și himeric. Ecou monstruos. Nimic nu mai urmează. Să-l văd eu pe William Shakespeare încolonat, între douămiiști. Treceam peste o râpă adâncă, mă întrebam, ce caut eu pe această bârnă mâncată de umezeală, gata să se rupă? O, biruință amoroasă. Ecce homo. Nicăieri, niciunde. Norocul existenței mele. Selbsterfahrung, cercetarea de sine. Voi mai dormi vreodată?
Să-ți pierzi vocea, abia atunci începi să gândești. O lumină aurie îmi pătrunde prin pleoape. Cineva îmi smulge corzile vocale. Nu putem lăsa mizeria să ne pătrundă în suflet. Adică - frica de moarte, ura față de semeni, minciuna. Am și eu multe chipuri, unele nu le cunosc nici eu. Mila nu mi s-a părut o virtute, deși multe fapte bune se nasc din milă. Dar ea umilește, chiar cuvântul conține milă. Țin mai mult la dreptate și la independență.
Nu am resentimente. Lupta nu te poate lăsa cu resentimente, câștigi prin faptul că lupți .Resentimentul este un semn al înfrângerii.
BORIS MARIAN




  Pagini și pumnale



 
Pumnalul are o istorie a lui, rău este că paginile sunt pline de sânge.

Ce se înțelege? A fost ucis autorul? Poate cititorul? Poliția caută.




Nu mai repetați numele asasinului, îi faceți un bine.
Nimic nu este vis. Așteaptă, vei fi convins că nu este vis.

Capabilă de jocuri violente, femeia intra în cazinou ca la ea acasă.

Pisici din marmură o întâmpinau, se auzea un mieunat marmoreean.

Fricoșii să intre în prima cameră, ceilalți mergeți înainte până dați de masa verde.

Pe rând au dispărut oameni, nimeni nu se sesiza, omenirea creștea demografic.

Am găsit la mine în cameră o mână tăiată, un toc între degete,

cerneala era simpatică , nu se vedea.

Ce lumină apare în geamuri, întreabă Julieta.

Nimeni din sală nu a răspuns.




Nu uita, cerul nu are ochi, nici reportofon.

Tu vei dace unvestigația.

BMM

 

 
Pe trup poți scrie orice, iubirea fără sex




este un comerț cu baloane colorate,
o inimă, un fuck you, o lună,

jurământul lui Romeo, dar Julietta-jacketta,

ce trup curat, adică? De câte milenii




se iubesc oamenii? Nici bietul Homer nu știe,
altar de taină e trupul, atunci?




Unde este adulterul? Ți-am pus palmele pe piept,
ușor, nu-i nimic, ser aud bătăi scurte,




nimeni nu vorbește, ne-am plimbat pe insula lui Sappho,

ne fereau copacii, buzele mele erau ale tale,
mijlocul tău era mijlocul meu, plângeai de plăcere,

apoi am spus - ne tatuăm, nu ai răspuns,

în jur copacii se iubeau în tăcere.




 

 






Suntem iubiți sau neiubiți, morți în spitale, nemuriți,
Ba spânzurați, ba împușcați, ei și, ei și, neîmpăcați.

O boabă ia, de arpacaș, așa iubim noi în oraș,

O valeriană, un Valer, cam smochinit, dar cavaler,

O moștenire pentru câini, un Rembrandt luat de la stăpâni,

O, tenebroase reverii, noi ne iubeam încă de vii,

Cenușa soarelui e-n noi, astrăpungem gândul fiind doi,

Să despletim un permanent, un trup mumificat prezent.

O citadelă ridicăm, din lacrimi facem un Lancrăm,

Nu-i scurtă viața, șarpele devine coardă –harfele.



BMM



Fără teamă, fără mamă, fără gamă,

ești o dramă, dar ce dramă, traumă , larmă

într-o saună smithsoniană.

Mă iubești , spuse-o silfidă ,

n-ai bun simț cât o omidă,

Mais, madame, dar piramide,

acropole, eifelide se nălțară,

bunăoară fără pic de bunsimț, tare!

Te iubeam fără bun simț,

ori la Viena ori la Linz.

Voi muri fără rușine

și la rău ca și la bine.

BMM




Iubește

 
Iubește, dară nu uita,

că orice floare se va ofili,



oricât de des tu ai schimba

cu apă proapătă apa din vis.

Dansează, cântă, flacăra



pe alții fericind, dansezi,

când n-om mai fi, viața ta

ve deveni poate un crez.

Pe ce îți dărui inima,

ea o să bată mai încet,



se va opri cândva, cumva, ,

un vers te va vorbi discret.

Noi vom fi umbre, vântul rar

ne va uni coroanele

de de plopi, de chiparoși, fugar,

ne-o săruta icoanele.



BMM

 

Există credite

Există credite mari pentru viață,

dar noi debităm, gata cu impostura.



Jupoaie-ți pielea, omul, vor crește petale,

vom mirosi a trandafiri, pretenția de a fi fericit

este justificată, vom desființa sărăcia prin Lege,

cine mă crede? Priviți zâmbetul unui copil, priviți.

Nu vă grăbiți cu vârsta, lăsați tablourile false,

fiecare cu chipul său, înălțimea sa,

să trăiți, înălțimea voastră,

vedeți groapa aceea ? Este cam adâncă, dar merge.

Am ieșit în câmpul alb, nu am zărit decât infinitul.



BMM

Sever privește Creatorul, e pictor nemaiîntlnit,

un Odiseu pierdut pe mare caută iubirea, istovit,

păduri pătrunse de misteruri, eroice par termitele,

centaurul răpi o nimfă, îl caută ispitele,

izvorul e păzit de-o nimfă, Pan o ascultă ca vrăjit,

cultul frumosului se stinse, aurul vieții-isprăvit,

de trudă nu știură zeii, degeaba fură izgoniți,

pirații au luat contesa, străjerii toți măcelăriți,

Diana și-a făcut plăcerea, vin alte vânători de soi,

anahoreții-și văd de rugă, faunii suflă în cimpoi.

păstorul cântă o pastorală, regele David mai sexist,

scoate ciudate note, harfa bătută e în ametist,

nu-i cânt frumos ca primăvara, se bucură și monștrii ascunși,

Atena își alege fanii, tinerii-s de amoc pătrunși,



drumurile toate duc spre iadul de care nu ne mai ferim,

falnic călare cavalerul își caută singur țintirim.

La vioară cântă duhul morții, numai artiștii îl aud,

Venus se bucură de viață, cine iubește nu e slut,



Anacreon știa mai multe, ochii iubitelor sunt mari,

tritonii își păzesc femeia, rotesc invidioși calmari,



Ceres cu Bacchus împart lumea, lumea e altfel azi, mai gri,

de-aceea au venit Picasso, Brâncuși and Salvador Dali.

BMM

 

Statuile de plumb, de plumb

pe Buck îl reloviră-n strung,

un taur mai aleargă-n lume,

aleargă-n spume, ce cutume?

Oglinzile cu prazul lor,

pardon e vorba de-un răzor,

îl duce mult în interior,

spre hazul ienicerilor.

Introibo ad altare Dei,

la Dej au fost tăiați trei miei,

fără de frivă , iezuit

se converti la borbuit,

dar ordinul numit astfel

era un fel de falafel.

Un semna de la Dedal înseamnă

o aripă sau o fustiță- toamnă,

treci la baracă, condamnat,

am înțeles, călău-bărbat,

se auzi un chițăit

din vremea slugilor lui Chit,

acum ce să mai dăm, puțin,

că Marx e frate cu Il Chim.

BMM