luni, 28 noiembrie 2016
M-a trezit un coșmar. Am visat că m-am implicat într-un jaf cu jertfe
M-a trezit un coșmar. Am visat că m-am implicat într-un jaf cu jertfe
umane, mă ascundeam într-un cămin sordid de borfași, mă așteptau ani
grei de pușcărie, trăiam teroarea unei sentințe, m-am trezit bucuros
că sunt acasă, mi-am luat tensiunea - 16 cu 8, uite ce chestie,
uitasem să iau Fevarin, nu știi ce-i aia, probabil, ai avut , ai
medici în familie? În 2004 am fost la nebunatici, la Sp. Obregia-
secția recuperări, numnai cinci zile, după o tentativă de a trece
Styxul, a fost palpitant, nu inventez nimic, că nu este de laudă, mă
descarc, se plimbau gândacii pe noi, un țigan îmi făcea inventarul
zilnic, nu reacționam, eram aproape paralizat de carbamazepam și
alte otrăvuri care nu fac nici un bine, nu doresc altora să încerce,
după cinci zile doctorița, o rusoaică, m-a eliberat, altfel simțeam că
voi muri. Spuneai ceva de suferință, da am suferit și bucurii și
necazuri, vorba unui nebun. Nu oamenii mi-au adus suferințe, sunt imun
la meschinării, ci eu însumi, mama era gravidă când a izbucnit
războiul, s-a evacuat din Herța de pe graniță, până în nordul
Caucazului să-i găsească , probabil pe hazari-cazaci ( știi că au
origine hazară? ) . Altă poveste. Eu vorbesc mult, tu nu? La școală
eram eliminat ăn fiecare an pe trei zile, că vorbeam, dar mai și
bombăneam la profesori. Unii chiar nu mă iubeau, doar cei deștepți
vedeau ceva la neisprăvitul din banca întâia. Am fost coleg cu
Bolcaș, demagogul de la TV, băiat deștept , dar rău ca dracul.
Termin iute și mă culc„ cu tine-n gând ca să visez de tine”( cine a
scris asta? )Chiar te gândești la mine când scrii unele versuri? Eu
scriu despre tine de circa șapte zile. Nu o spun să te lingușesc. Mă
obsedezi nițel mai mult. Nu trece. E bine așa. Am citit ieri, în
Cișmigiu „Urcarea muntelui” de Mălăncioiu, este o poetă specială, mai
bună decât ăăăăă-ita de Blandiana ( are un tic, spune ăăăăăăă). Dacă
poți , procur-o neapărat. Are o poezie , spuneam, specială. Eu sunt un
instabil, adică pot scrie orice, oricum, ea scrie absolut
duminică, 27 noiembrie 2016
Execuția
Încolonați, disciplinați, soldații mergeau către viață. Comandantul fără sex strigă – STAI. Soldatul X să iasă din coloană. A făcut bancuri porcoase în timpul marșului. Va fi executat. Cine se oferă? Unii zâmbeau, alții tăceau. Ieși o mogâldeață, ridică arma și trase. Coloana își continuă drumul. Pe zăpadă rămase o pată kaki și o dâră subțire de sânge. Nici un comentariu. Mergeau spre viață. Care? Nimeni nu întreba nimic. Invitație la noblețe? Taci, flețe. Nici un cuvânt nu precede Cuvântului. Iar Cuvântul este la comandant, în buzunarul lui. Rațiuni inefabile. Aristeas tăcea, Philokrates la fel. Cui meniul n-a plăcut, apoi mama lui să-i facă alt meniu care să-i placă. Cita unul dintre camarazi. Apoi gazda mai fudulă puse mâna pe o cupă și sculându-se-n picioare spuse-n gura mare. Ssst! Liniște în front. Frigul era pătrunzător, ca și frica. Paralipomene în slujba balenelor. Cu masoreticele ne sfărâmăm măselele. Nu tot ce-i uriaș este și unic. Sst, taci, măi ceapă. La început Domnul a făcut banca și contul. Duhul era-n altă parte, l-am găsit într-o carte. Învață, băiete, să taci. Te întreabă cineva ceva. Taci. Taci, taci, taci. Drumul spre viață? Care viață? De la A la Zet. Morminte goale, ca buzunarele tale. Pulbere pe câmpie sunt eroii – o mie. Nu-i aritmetică, nici geometrie, o pălărie. Alb flutură drapelul păcii. Pacea care ne place, cu orice mijloace. Denunțul este frate cu struțul. Taci. Mii de draci. Cenușiul dovedește putere. Purpura o mănâncă zgura. Ah, bunii noștri timizi. Omizi. Din ele –efemeridele. Jivinele dorm în scorburi, mai înșfacă din mulțimea de orbi. Pleoapa refuză să cadă, lasă ochiul să vadă. Soldatul împușcat se ridică – nu mi-e frică. Cine-l aude? Coloana-i departe, unde. Spre viață, spre viață. Cumplită dimineață.Mai târziu vom fi cercuri, ne vom rostogoli în jeguri. Vom povesti baliverne, nu le crede nici cel ce le-așterne.
BORIS MARIAN
Cărări întunecate
Cărări întunecate pe care le-om străbate,
Noi nu suntem făpturi obișnuite, frate,
Suntem nebunii veseli născuți în iad , durere,
De-aceea scriem versuri, un sfat sau o părere,
Să râdă vesel bunul amic și critic, tată,
Că el le știe toate, împușcă rața moartă,
Noi , însetați de viață , sorbim din iazul morții,
Iubim fantome, nimfe, jucăm de-a ostrogoții.
Cunoaștem norii, zorii și-am inventat tiparul,
Computerul ascultă ce șuieră țiparul,
În ochi avem lumină, în piept un fel de inimi,
Așa cum le cunoaște vraciul din Capetown , Jimmy,
Spre seară mai venim să tamburim o leacă,
Iubito, vino iară, să vezi cât o să-ți placă.
BMM
sâmbătă, 26 noiembrie 2016
E transparent
E transparent
E transparentul soare în ochii obosiți,
Balastul zilei noastre îl presărăm cu zimți,
Cad fructele în poala iubitei, le culeg,
Iubita mă dezmiardă un an, un ceas întreg.
Mă simt ca ursul alb învăluit în nori,
De parcă m-am născut de zeci de mii de ori,
Cu Dumnezeu alături, cu Paradisu-n minți,
Sărut în neștiință sfârcurii tari, fierbinți.
Visasem , oare, iarna cum cobora-n câmpii?
Mă sărutai o dată, de două ori pe zi,
Cum lunecam pe alba făptură, încântat,
O clipă tot orașul cu noi s-a scufundat.
BMM
Mereu, cum mereu?
Mereu, cum mereu?
Mergeam pe-o margine de puf,
Melancolie , Ruf și Koof,
Blând sufletul pleca iha,
Spre țara mea, spre țara ta,
Ce cauți tu în viața mea
Când viața e o bidinea,
Greu umilit, ucis de ger,
Cinci lei îmi ceri, cinci ani oferi,
Demență fragedă, frăguță,
Electric scaunul mă cruță,
Doi muribunzi cu doi pudeli
Dădeau năvală la bordel,
Plini de fiori, copii din flori,
Am fost găsiți uciși, în zori.
Îți amintești? Ce chin și vai,
Good bye, my love, vers ai, vers n-ai.
BMM
vineri, 25 noiembrie 2016
Azieri
Azieri
Azi risipit e aurul zilei,
Seara albastră se face brună,
Suavul flaut cu muget răsună,
Hainele milei cad peste mine.
Nu este vorba doar despre mine?
Montmirail, ce mult mă mirai.
Ia-l în car și pe Rene Char,
Spada cântării păzește patul.
Șuvoiul sclavilor curge alene,
Ikkemotubbe se așează pe gene,
Mâine vor fi doar ghilotine.
Așteaptă flămânde, făcând cu binoclul.
A pune osul nu este util,
Nici nu e nobil, Zeița cu cocul
scrie de zor Codul Civil.
Codul Fudul, dragoste, stresul.
Ce disperare, oroare, eroare,
Vin în valurile noi formulare,
ai un furuncul, faci un compres.
Vine în grabă un pâlc de poliție.
Ai tu un foc interior, de nestins,
Tace ori sfârâie ca muribundul,
eu am văzut cordul deschis,
Bulgări și flori de cenușă, parade,
Lipsește doar endorphina din rai,
O măslină-ți trimite domn Nae,
faci un flash-back, nu știi ce ai.
Tu ai să-l vezi pe naiba-n poveste.
Vine Mefisto , văr cu Stalhit,
Ei te învață figuri, îți pun trese,
Noaptea visezi un gigant parazit.
******************************
.Opusă și valului,
Aleanul aleanului,
Trimite-un texticul,
Plimbare cu pixul,
Toți îngâmfații
Speriați de gealații,
De urlă Galații,
Ce cheltuie wații,
Că fecioria
Visa preeria,
Frumosă femeie
Din vremuri ahee,
Capela Sixtină
o ține-n lumină,
nevinovată
și dezbrăcată.
Eu o pictez,
Eu o mulez,
Eu o sculptez
Până la miez.
Lumea de-Apoi
Ne prinde tot goi,
Eva, Adam
In-vocați în van,
Îndoiți din spate
De multe păcate,
Vor scrie și ei,
Acum prichindei,
Mult erau frumoși,
Ai noi bieți strămoși,
Noi v-am îndrăgit,
Voi ne-ați amăgit
Că fără iubire
Totul e pieire.
Versuri –viața mea,
Cine cuvânta?
Inima curată,
Mult nevinovată,
Umblu tot desculț,
Ca Rabi Yeshua
Am să fac Teshuva.
BORIS MARIAN MEHR
nov.2016
Înainte de a muri mă duc la teatru. Eu mor zilnic şi chiar mai des.
Înainte de a muri mă duc la teatru. Eu mor zilnic şi chiar mai des.
Pe scenă intră Guță, cel fără scuză, Aureliu pornit pe rele, Păunul Socu, lasă-i norocul, Cel fără frunte, picioare scurte, Locotenescu urmat de Escu, ca Mătăluță întors la Guță, ce s-o lungească poetul Cască? Cât despre Câine, nimic de zis, astăzi şi mâine, eu iubesc acest animal lăsat de Domnul să ne înveţe bunele maniere. Iar într-o vizită am învățat că sictir cafe este o vorbă din bătrâni care trebuie respectată. De mult nu fusei în Montmartre să-mi vizitez rudele, prietenii, jucătorii de table, tablete, tablagii şi alte cele. Să merg şi eu ca omul beat, îmbrăţişând luna ori soarele, în Montparnasse, unde nimeni nu are nas, dar tupeu cât acolo, cu amicul Lautrec, minte de diamant, cu şi fără cant. Ce ştiţi voi de a batallas de amor, campo de pluma, ce? Dar ce, pedeapsa de sine miroase a bine? Nici vorbă. Cel mai mult îmi place ROTONDA din Ceşmegiu, unde discută Heliade cu Duiliu care fuse uliu, Bălcescu cu Mircea Dinescu, e normal, Alecsandri se luă după o blană gri, un nou Pegasus călcă pe roşu, plătind un milion de frăncuţi de aramă. Când Dylan, nu acela bătrânu, ci aista, fără batistă, primi un Nobel greu de tot, au leşinat unii definitiv, alţii au aplaudat frenetic. Majoritatea au îmbătrânit peste noapte. La anu vom da în Dodu. Pe Galicianu îl ştiu cu pelicanul, îl plagia cu un colţ de stea. Că şi fanul sărmanul, avu un bunic, Epifanu, născut la sicret, luna, anu, uite, de aia nu mai cetim poetry, numai Dri-dri, toamnă gri. Am fost scos afară, unde mi s-a propus un volum de opere complete de zece mii de pagini. Unii scriu şi nu publică, alţii nu scriu şi publică lunar. Când nu mă simt prea bine , zic că s-a săturat lumea de mine şi vrea vin negru. S-a ajuns la cea mai perversă şi absolută stare de vărsământ necultural. Cine a mai văzut o poezie de cinci-zece ani să ridice trei degete. S-au ridicat două.. O lipezime înaltă se prăbuşi ca o bacantă din hotelul cu trei stele de lângă Parcele. Cauţi pământ, Hyolanta, cea cu geanta plină cu geraniu furat la El Moranho, lasă, vei fii iubită şi tu într-o dimineaţă. Există o artă a nefricii, cu multe vicii, dar pielea trebuzie întoarsă pe dos, adică dosul devină faţă şi invers , spre a fi şters. Metafizic, ftizic, dar s-o ştim şi noi. Epicur, iartă-l , Doamne, nu avea probleme cu silabele slave, fiind de felul său parabolic până la embolie. Dincolo de sine este un sinus …lungime. O derivă de nimereşti în Maldive. Cuantic. Aceste este cuvântul anti-tanti-c. Cine ştie ce boală o fi avut Sisif când i-a fost plecată femeie la armată. Un fel de hârb mai strâmb. Un fel de Apollo citit de dincolo. În odaie a pătruns o comeacă de se supără şi Rostogeană. Maximus, altius, ave, flave. Doar de Karamazov nu auzirăm noi. Că era zgomot şi se auzea karamatses. Singurul care nu ştie gramatică este Dumnezeu. Ridicol fiind , s-a ascuns..Îmbătrânim atunci când necazurile nu ne maibucură. Mai rău este când nici nu ne mai întristează. Disperarea este o formă de viaţă.
În şanţurile acidului ceresc, din crăpăturauşii îndeşi tu cuvântul, din care desprins mă rostogoleam…Plumbul zorilor,suflat cu aur..lângă albul chiparos ei te-au adus… în tine, însă, din naşterespumegă celălalt izvor, pe neagra rază de comemorare te-ai aburcat la luminazilei… În roşul amurgului numele dorm, pe unul noaptea îl trezeşte şi-l duce,pipăind albe coloane, spre zidul sudic al inimii, chiar sub pini… numeluidragostei tale i se adaugă silabe…Amândouă porţile lumii stau deschise… înnoaptea scindată… purtând nesigurul verde în al tău mereu…Fiica morţii talesau frica? Gură şi sex, înconjurată cudans de-un animal aţipit… Lângă mine trăieşti, asemenea mie, ca o piatră înobrazu-afundat al nopţii… Acesta-i ţinutul unde se odihnesc cei pe care i-am ajuns Fulgii nu-i vor număra… Un cuvânt, tu ştii, uncadavru… Hai să-l spălăm, hai să-l pieptănăm, hai ochiul să i-l întoarcemspre cer. În jurul lui Celan, cam aşa se întâmplă.
Negura se culcă cutine, somn şi hrană, doar atât îmi trebuie, restul este vis. Sarea de pegene? Aur. Să bei ochii iubitelor. Vai,canibalule. Mă trezesc înainte de a fi treaz, este momentul de cumpănă. Nurisipesc un strop, cana este plină, măalină dorita rază de tomnatic soare. Înafara ta nu există alt cer. Dar cu tine am pierdut cuvântul. La început a fostNecuvântul . Aşa cred, sunt hrănit cu erezii ştiinţifice. Dar iubirea în ce domeniu al ştiinţei încape?
BORIS MARIAN MEHR
Abonați-vă la:
Postări (Atom)