luni, 14 noiembrie 2016
Că-mi trec zilele ca fumul,
Oasele-mi sunt reci ca scrumul,
Precum iarba de-i tăiată,
mi-este inima secată,
zice Dosoftei superb,
înțeleaptă vorbă, verb.
Iha, prihihu, aleanul
Adăugă Budai-Deleanu,
Cu armata lor vitează,
Parpangheli smintesc necazul,
De tulpină și-o fetiță
Ne șoptește Ienăchiță,
Văcăreștii plâng de frig,
ca piloții într-un MIG,
de iubire-i vorba, rază
ce străpunge și scanează,
moare jindios sărmanul,
iubărețul Mumuleanu,
geme greu de jos poporul,
jugu-i greu, adânc fiorul,
frumusețe din ruinuri,
caldă-i inima în imnuri,
fata-i gigătă la stat
ca nuiaua dintr-un gard,
zburătorul știe bine
cum iubești Cantacuzine,
Nastratin are-o zicală
De te fierbe ca-ntr-o oală,
Domnitori demni și domnițe,
Săbii aprige, cosițe,
Apoi Dan e căpitanul,
Stă de strajă moldoveanul,
Cad redutele și turcii
Risipiți în umbra crucii,
Vrea țăranul să-și ia glia,
Lupta-i grea, birocrația,
Dar adânc, din altă viață
un Luceafăr se înalță.
*****************************
VULTURUL ȘI ȘEARPELELE,
Pele și șrapnelelele, într-o alinață, deci,
când măgarul era fleici.
Nihilism, o, nihil sine Deo și cu sibiline,
Tarantulă, draga mea, ce imagini, dragostea,
Ariadna cam rigidă se hrănește cu aspidă,
maimuțică, bufon, DRAC, ia-l, bărbate, pune-n sac,
Dyonisos, ce nisipuri folosit-ai, cataifuri,
furi , nu furi, ești om censtit, lipitoarea te-a hrănit,
Bayreuth, Beirut, tot un lac, auditoriul n-are trac,
nu au tras în cine trebă, moritorii dau din greblă,
țeausescu niculae, ba e neagră, ba-i bălaie.
BMM
BORIS MARIAN
Transfigurări
Transfigurări
Când spiritul apare drept cămilă,
Cămila se preface-n leu,
Leul se-ascunde în copilă,
De-l zăpăcesc pe Dumnezeu.
Că suferința pare o mască,
Devine jertfa joc subtil,
Săruți oscioarele, mânci pască,
Acum tu semeni c-un pistil.
Cine-i nainte? Călătorul
Sau umbra, soarele-i apus,
Savanții ne prezic viitorul
În viață fiind , mereu în plus.
Numai nebunii-n vremuri tulburi
Apar din ape sângerii,
Cum se amestecă-ntre sâmburi
Se otrăvesc lunci și câmpii .
BMM
sâmbătă, 12 noiembrie 2016
Carmen Saeculare
Carmen Saeculare
Mizantrop și misogin,
augmentare, augmentin
tot un drac ce nu mi-e drag
lacrimă într-un șirag,
nu clădi minciuni și ură
cum le rabdă-n arătură
Domnul, mă întreb și eu,
asta știe Dumnezeu .
**********************
Uneori mă simt ca un lup
Singuratic și fără trup,
Numai suflet și gând și cuvânt,
n-am venit să mă plâng, să încânt.
Am venit să cunosc și să cred
Într-un spirit înalt de Tancred,
În durerea lui de Vigny,
Devenind doar un punct peste i.
O scânteie în haos uman,
Sunt iubit și de dușman,
Sunt prieteni – spirite mari,
Virtuoși între mulți lăutari.
***********************************
Zi direct ce ai de spus,
Uniis duși, eu nu m-am dus,
Construim din temelii,
Dărâmăm prin a nu fi.
Palmele sunt ca frunza de arțar,
Capul sculptat de un meșter barbar,
Gâtul de-un frate- hipopotam,
Două picioare de zeu peruan.
Scara pe care urcă-ndrăzneț,
Nu are trepte, give me your hands,
Dar îl iubește un astru-femeie,
Noaptea pătrunde intrând fără cheie,
Diavolul puse ochi rău, neiubind,
Flăcări înalte pe ei îi cuprind,
El se făcu monument de granit,
Steaua - o lacrimă în infinit.
Frigul pe lume veni neașteptat,
Ei se iubeau într-un loc depărtat,
Nu e nici urmă de Paradis,
Ei se doreau mai mult ca în vis
Însă din mare, o nereidă
A apărut, dorea să-i ucidă,
Sau să-l răpească pe partener,
Cum se-ntâmpla astăzi și ieri.
Zeii nu vor, dar cine ascultă
Vocile celor din lumea ocultă?
Cel înecat vede mai bine,
În bezna lui din adâncime,
Mare noroc cu vasul zdrobit
De un baraj cin-l-a zidit,
Astfel dispar Flory și Lory
Din povestire și din istorii.
Doar ușuraticii scapă, plutesc
Și cu o mână ei se crucesc.
*****************************
Sfinxul stă liniștit, pe labele de pisic,
Privește, gândește el , oare?
Pe cine va să-l însoare cu moartea, cu neiubirea,
Hermafroditul A. Mirea,
Nefericit este Sfinxul, nefericit ca argintul,
Ordinul Sfintei Vergine, merit din sud-estul Chinei,
Ca un monarh sub un arc, metri cubici în sac,
Iona își scrie durerea, amplius, adhuc, interna,
Fluture uscă din aripi rănile rigăi, balcanic,
Se vor găsi peste seculi multe poeme și cercuri,
Flatter, rarely flatter, noi vom dansa printre cețuri, ,
Aer vom respira, zalele vor tremura, Haleli Elochaich,
Cântă, zeiță un stih, patimă, fructe amare,
Cântă-ne floarea ce moare, night after night only you,
Come to me, ne mogu, multă jale trecu
Pe străzile din Carcasu, shot him, shot not the dog,
Este un epilog, Bloom e naiv, el mai crede,
Dar cameleonul nu-i verde.
BMM
vineri, 4 noiembrie 2016
Noah one
Noah one
Vecinului veșnică pomenire.Câte scrisori nescrise, orori. Și erori. Apari în ziar că ai ucis. E o chestie, trăiască arta adevărată. Bun, micii călăi iubesc găluștele. Un secol se schimbă cu altul precum căciulile. De la un soț la altul bugetul variază. Răceala, coniacul și laptele se predau la facultate. A strănuta pe chelia șefului aduce o condamnare sigură. Să nu prinzi pește cu amanta, mai bine chemi o slugă. Chibritul a fost reinventat în Suedia datorită Aurorei Boreale. La fel și Nobelul. Sauna este cu totul altceva. Ca și amorul în tundră. De ce Dumnzeu iubește oamenii slabi, fără burtă? Să dai examen pentru promovare este un fel de anus contra naturii. Chirurgia a ucis mai mulți oameni decât războiul peloponeziac. De vină sumnt pacienții și surorile de caritate. Cameleonul dă culoare oceanului. Altfel totul ar fi albastru infinit. Fără mască s-ar vedea ce răni urâte avem pe față. Cizmele au fost inventate de cazaci și preluate de prusaci. Sandale purtau anticii din lipsă de piele de om. Am cunoscut un cal cu nume de om, apoi un om cu nume de prinț, cal de prins și de cărat. Ori de prinț și de-mpărat. Cum treceau husarii mândri printre cadavrele pline de putresceină. Cel care-ți vrea răul poate fi uneori util. Subofițerii au fost promovați în grade de la bere la pălincă, de la rege până la opincă. Amar e nenorocul, dar și mai amară-i invidia. Tristețea stă la baza oricărei fericiri. Iubitele pe nume Ana aduc nenorociri. La parastas morții învie parțial. Mai află și noutăți. În urma unei glume a început războiul de treizeci de ani, apoi celelate războaie. Coșmarul este partea nevăzută a creierului. Am iubit o coristă cu cozi lungi, buze dulci, ochi de înger. Ce s-a întâmplat? Corul s-a dus la ceruri. Când visele se împlinesc, cineva moare. Un copilș i-a scris tatălui o epistolă lungă și a pus-o în cutia poștală. Cutia a prins aripi, a străbătut oceanul și s-a așezat în fața porții adresatului. Dar acesta nu mai era de mult printre cei vii. Doi foști amici au prins o ură atât de intensă unul față de altul că nici febra tifoidă nu i-a învins. De n-au murit, se urăsc și astăzi. După cincizeci de ani , doi foști colegi s-au întâlnit pe marginea unei prăpăstii. Unul era gras și sărac, altul – slab și bogat. Familiile îi așteptau acasă. După multe săptămâni au fost găsiți pe malul Tasmaniei. Zeii nu suportă amurgul, ucid la nimereală. Dacă am spune tot ce știm, s-ar naște un haos cosmic, nimeni nu are dreptate.
Noah two
Se spune că un om a împrumutat o oală de lut
De la vecin, au trecut trei luni, a mers vecinul
Să ceară oala, care oală, nici nu mi-ai dat-o,
Fu răspunsul, apoi, nici nu era întreagă, era spartă,
Ehei, dar asta seamănă cu împrumutul de la FMI,
Bizonul spune, nu am nevoie de Europa,
O trimit undeva, adică bizonul era din Străulești
Sau Pleșcoi, nu știu exact, Marin Sorescu le știe mai bine,
Spui ceva și totul se transformă, minune zic,
Bastarzii joacă polca. You, bastard! Toga party, citirăți?
Am un locatar himeric în casă, fără gaze lacrimogene
Nu-l scot. Vita sexualis o lăsăm deoparte, rușinică.
Mai de temut e nimicul. Înainte de bărbați au fost centaurii.
Ariciul este cel mai elegant animal.
Întunericul nu mai are putere, ne-am luminat cam mult.
Uneori copacul , un pic de lumină, apoi totul se învârtește,
Tunelul te aspiră și te respiră.
„Cine depune mărturie pentru martor?”.
Acesta era Celan.
Noah 3
Fericirea vine de la FERI, DOAMNE. Am cunoscut o dramă din care nu am mai putut ieși. Era ca o placentă. Nu mai puteam să mă nasc. Ați cunoscut așa ceva? Dacă un om ar cunoaște viața unui câine, ce romane ar ieși?. Ceva mai tare ca MIZERABILII. Nici animalele nu suportă singurătatea, de ce să o suporte omul? Adevărul pare ceva simplu, dar cu cât îl iscodești, pe atât te scufunzi într-o mlaștină din care nu mai poți ieși fără calmante. Nu trebuie să știi totul, chiar de te consideri un geniu. Între Dumnezeu și om nu există nicio relație, fiecare îți vede de treburile sale. Sunt oamnei care nu cunosc tragicul, ferice de ei. Nu poți trăi întrebând mereu de ce. Unii fac literatură pentru a fi luați în seamă. Între procurori și jurnaliști există mici diferențe, dar întrebările sunt la fel de provocatoare. Nietzsche spune că oameni răi nu au cântece, o mare prostie, mai dă exemplu pe ruși. Eu am întîlnit și am citit ruși minunați, prejudecata europenilor față de ruși seamănă cu antisemitismul. Orice devine sistem este opresiv. Profunzimea spiritului nu ține de sex. Virtuțile masculine sunt un mit, în afara fiziologiei, femeia poate fi de multe ori superioară bărbatului. Chiar fiziologic, superioritatea mamei este clară. Comportamentul celui lovit este fie de leu, fie de vierme. Dar moartea nu îi ocolește. Ura nu este caracteristica omului curajos, demn. Pentru a judeca pe cineva trebuie să faci abstracție de tine însuți.
Noah 4
Câinii și caii merită un respect apropiat de cel față de om. O spun cu toată convingerea. Meritul lor în ultimele milenii este incontestabil. Cineva a ucis un copil pentru că nu putea dormi. Copilul plângea mult. Este o întreagă istorie în această scurtă relatare. Există oameni de hârtie care nu trezesc simpatie și nu doresc să fie simpatici. Le admir cunoștințele, dar nu-i iubesc. Iar, corect spune Cartea, unde nu-i iubire, nimic nu este. Stepa a format poporul rus, cum bine spune Blaga. Pustiul prin care au trecut și pădurile i-au format pe germani, dar pe amricani ce i-a format? Pușca? Pe evrei Cartea i-a format. Numic nu se compară cu fericirea femeii care își regăsește căminul, bărbatul iubit. Cehov este un Kafka mai extins, dar a și trăit mai mult. Naționalismul, spunea Schopenhauer, este sentimentul compensator al individului slab. Cred că și elitismul are aceeași rădăcină. Există prejudecăți ale incultului și ale cultului. Rațiunea ascunde adesea lașitatea. Lipsa de umor și de simț al istoriei – mari lipsuri, frații mei. Ca și marxiștii, Nietzsche punea pe piedestal pe Heraclit din Efes. E o coincidență? Morala se schimbă în timp ca și tehnica. Nu trebuie să fii nicicum, ești ceea ce ești. Orice cauză este imaginară. Nici liberul arbitru nu există. Întâmplarea joacă rolul principal. Cine dorește să amelioreze lumea să facă precum sihaștrii- să se autoflageleze. Fiecare are dreptul de a fi prost. Mai complicat este cu inteligența. Egoismul este perfect natural. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Geniil se nasc în perioade de vid istoric.
Noah 5
Oare Rothschild cânta la vioară? Posibil. Văd un bătrân alergând după limuzina în care fiica sa se îmbrățișa cu bancherul ce i-a cucerit inima. Bătrânul cade și moare. Este un film? Societatea noastră este o casă cu mezanin și mansardă. Plus subsol pentru homeless și șobolani. Doamna cu cățelul m-a urmărit mult timp în adolescență. Ca și disperarea din piesele lui Cehov. El le spunea comedii, poate în spiritul balzacian. Femeia și bărbatul visau că Dumnezeu îi visează. Și a fost ziua zero.Timpul avea un nume pe care l-a pierdut. Înaintea soarelui npstru au mai fost alți sori pe care i-au vânat tigrii cerului. Luna a scăpat de măcel. Din cer a căzut un strop albastru și femeia a născut un prinț. Dar el nu avea perechea potrivită și a plecat, nu se știe unde. De atunci ploile vin și trec aducând hrană. Cineva a încercat să prindă curcubeul într-o plasă. S-a făcut de râs, omul a fost uitat. Prima zi a lumii a fost orbită de un corb. Dar lumina a revenit a doua zi. Calea Laptelui purta cândva numele de Calea Viermelui, Zeul suprem fiind un vierme. Dar vremea lui a trecut. Limbajul s-a născut din durere, iubirea s-a născut tot din durere. Gheața era o femeie care s-a rugat de foc să vină și s-o topească. Culorile pluteau separat, apoi ele s-au unit și au renăscut, nefiind aceleași. Numai pictorii mai pot descifra originea culorilor adevărate.
Noah 6
Înainte râurile erau femei, iar marea era bărbatul iubit, acum lucrurile s-au inversat. Aparent nu s-a schimbat nimic. Zăpada s-a născut din oboseala norilor de a zbura. Au existat două potopuri – unul din lacrimi, al doilea din bucurii. De atunci nu am mai văzut așa ceva. Primul înțelept din istorie a fost o broască țestoasă. Pierindu-i graiul, oamenii au fost nevoiți să aleagă dintre ei unul. Condorul era un rege care dorea să cucerească lumea, dar nimeni nu a răspuns la chemarea sa pentru a alcătui o armată. De atunci , el zboară trist și neconsolat. Undeva am citit că iepurele este cel mai mare duș,an al omului. Este o exagerare, unii îl consideră trădător. Dar, în Australia a distrus la un moment dat o mare parte din flora continentului. Se spune că are urechile lungi pentru că Zeul l-a aruncat din ceruri pentru obrăznicia sa, i-a făcut vânt ținăndu-l de urechi.A căzut pe labele din față care s-au scurtat. Cartoful a fost pedepsit să crească sub pământ pentru că a dorit să vadă cum se iubesc zeii. Am cunoscut o femeie extrem de frumoasă, dar toate părțile corpului erau atât de mari că a fost nevoită să zboare la ceruri și să devină zeiță. Unii spun că ea vine pe ascuns în unele nopți și se iubește cu muritorii. Orice adevăr are rădăcini, astfel deosebim falsitatea de adevăr. Furtuna – prin aer zboară delfini, lamantine și caracatițe. Cerul se acoperă de spumă, din ea se naște Venera. Ciudatul cântec al incasilor – Vom bea din tigva trădătorului/ din dinții lui vom face coliere/ din oasele lui – flaute/ din pielea lui – tobe/ iar noi vom dansa. Se crapă de ziuă, cerul se desparte tremurător de pământ. În cer nu există asasinate, nici alte păcate.
Noah 7
Numărat, judecat, pedepsit,
Înot pe spate, voios,
O durere din adânc, ...
Din care adânc?
Nu suntem oare, frunze
Sau trestii gânditoare?
Adânc este doar Oceanul,
Spun, „quia absurdum est” ,
Un protest, dar ce folos?
Mă apropii de mal,
Doamne ce nuferi, ce nalbe?
Plutim de la un mal la altul.
Aceasta e trecerea?
Disprețuim noi trupul,
Lui nici nu-i pasă, ucigașul e firav,
nu are minte, așa vorbea și soacra mea Zarathustra,
cea cu zacusca, predicatorii sunt morți,
moartea predică singură,
în piața publică muștele își scriu memoriile,
copilul veni cu oglinda,
se scutură grinda de atâți spânzurați,
vânt de sare şi soare îl biciuieşte.
Se plimbă gol pe malul abrupt.
Vulturii dau roată, îl urmăresc, îl vânează.
Inamicul este însuşi oceanul, dar este şi salvarea.
Cine îi şterge orele, visele, urma vânătorilor, ridurile?
Norii se depărtează imperiali.
Dacă nu vrei, nu ai decât să nu te uiţi.
Barba se ia ca o cenuşă pe degete,
goluri de timp, goluri de memorie,
cine scrie despre lacrimi nu ştie ce este transparenţa.
Erau dureri cândva, s-au dus cu norii,
străzile s-au înălţat, s-au dus, îl văd bunicul
cum pluteşte cu vioara sub bărbie,
stelele îi cântă-n strună,
el a uitat de glonţul ce l-a străpuns cândva.
De ce oare vulturii îşi leapădă veşmintele
şi dau din braţe, cuprinşi, parcă de o teamă nebună?
joi, 3 noiembrie 2016
Ermitaj
Ermitaj
Dimineața ne doare capul, că este dimineața,
Demimondenele au fost ghilotinate cu grijă,
În Angola se doarme bine pe bani,
Orele și surorile, egal dragoste, egal incest,
Inexact, erau vitrege, viforoase,
Schisma s-a rezolvat cu cuțitul de la bucătărie,
Ne-am îmbrățișat ca două lalele căzute în labele leului britanic,
Pendula se agață de centrul universului detronîndu-L pe Demiurg,
Gata cu Apocalipsa din vremea portocalelor lipsă,
Căzut în genunchi, număram secolele în care te-am iubit
Fără să suflu. Ca un scafandru-robot. Dar,
Dama de la etaj și-a făcut tatuaj,
Canibalii la bal au răpit-o virtual.
Granitul nu moare de foame,
fugi de aici, Charlesmagne,
pompierul Allegro integrul salvează Corbul cel negru,
ah, Cavaler Nevermore, scoate masca, eu mor,
un vârf din Sinai arde, vai, Violeta-n lumină tresare
de multe iubiri precare, totul se stinge în Ermitaj,
hoțul plânge.
BMM
Poemul cel tare
Poemul cel tare
Poemul cel tare e o căldare în care căzură
Multe capete de regi blegi, vin și țuică,
Tăietori, o tarantulă-n scrisori.
Domnii Ana și Caiafa, toți bărbați privindu-și ceafa,
Tăietorii rad păduri, bărbi, hipopotami impuri,
Toți se mută-n Europa că acolo-și găsesc popa.
Am viziuni de vizuină, spune vesela găină,
Cu o vulpe în amor septicemic și cu spor.
Fără gratii, liberal, tigvă tristă, psiho-deal.
Iar în loc de pod avem brațe să ne alintăm,
Buze să fim mai intimi, la copii să ne gândim.
Bate pendula în oasele tale, Foucault a făcut-o,
Ole și oale, desfac dușumeaua, găsesc doi burgheji
Ascunși de prin vremea lui Gheorghiu-Dej.
Frunze de laur tot mestecăm, numai mesteacănul
Să nu-l tăiem.
BMM
marți, 1 noiembrie 2016
Era un perete lung
Era un perete lung
Era un perete lung, cum îl atingeai, te electrocutai, dar nu mureai. Chiar dacă voiai , nu mureai. Dar un cuțit în spate tot primeai, pe gratis și fără ranchiună. Pentru că multă minte – multe păcate. Cine insultă gintele, își pierde dintele, îi bâzâie mințile, ca viermii-n șnițele. Brânza de-Olanda, nu ca-n Swazilanda, nici alandala, cum e la gala filmelor despre ecarisaj. Lord-cancelar, nu fii portar, fă-te portal la un local, îți iei o nalbă, mai furi o salbă, Doamne, ce pierd? Pierd pe un sfert. Un câine șchiop a rupt stejarul, în locul lui crescu măgarul, că nimeni nu moare numai de glonț, mai avem clonț, mai avem Kranz, lanț. Eu sar pârleazul, mă umflă prazul, vine miliția, la braț cu poliția, cu procurorul-gladiatorul, nu mă loviți, fiți isprăviți, regulamente, arhidemente, cu multă mentă semidecentă. Eu sunt poetul cu zaiafetul, eu sunt ce? Regretul.Când găina striga cu-cu-rigu se numea cocoșul zu, soarele pe loc răsărea bondoc. Calul este o algă care țipă noaptea să sperie rechinii. O dramă se poate petrece și în lift, dacă ai talent la șrift. Un om cu talpă în Marea Albă știe ce este un pântec-vestă. Lasă Gulagul, lasă-mi nădragul. Indiferența copacilor este aparentă. Tenebra nu poate ascunde algebra. Impudoarea artei este altceva decât scosul chiloților în stradă. Dar fiecare stradă cu calicii ei, străzile ar trebui desființate.Iresponsabil nu este cel care cântă fals, ci ascultătorul. Seara vine cu moros de tei, de mici, de vomă și multă iubire.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)